Linkuri accesibilitate

Pentru Moldova forţa acestui soft-power rusesc reprezintă un pericol înzecit faţă de Ucraina

Confruntărilor politice din Moldova, foarte acute, din această vară, care au deschis posibilitatea unui transfer de putere către o coaliţie a partidelor democratice, li se adaugă o altă sursă de tensiune, şi anume: factorul religios. De fapt el a existat mereu, mai latent sau mai făţiş. Chiar existenţă a două mitropolii ortodoxe în Republica Moldova, dintre care una ţine de Patriarhia rusă, iar cealaltă de Patriarhia română, exprimă simbolic destinul acestui pământ. Moldova a rămas şi după independenţa proclamată în august 1991 un teritoriu disputat între tendinţele coloniale ale Moscovei şi fireasca aspiraţie de libertate şi comuniune etno-lingvistică şi culturală pe care statul moldovean o împărtăşeşte cu România. Iar întrucât România este parte a Occidentului instituţionalizat, putem extinde această dispută şi la nivel geopolitic, între Est şi Vest.

Clerul ortodox a fost mereu activ pe plan politic în Moldova, în pofida faptului că, oficial, biserica este despărţită de stat. Mitropolitul Vladimir, al Moldovei, şi-a dat girul PCRM, fără a se sinchisi că este vorba de un partid comunist nereformat, care nu şi-a schimbat denumirea, nu şi-a revizuit viziunea asupra trecutului. Nu vorbim, aici, doar de ispita preoţilor ortodocşi de a profita de pe urma unei relaţii strânse cu puterea.

Această colaborare entuziastă derivă din strategia Patriarhiei ruse, care a avut tot interesul să susţină într-o republică ex-sovietică forţe politice devotate Moscovei. Biserica ortodoxă nu poate fi privită separat de politica statului rus, ea reprezintă pentru Kremlin un instrument eficient de înfeudare a ţărilor din fosta URSS. Biserica Ortodoxă este varianta „soft-power”, cum se spune în engleză, adică puterea ideologiei şi a culturii, de care uzează Federaţia Rusă. Dacă avem memorie istorică – şi e necesar să o avem, popoarele mici sunt obligate să nu uite dacă vor să supravieţuiască! –, tot la „comuniunea ortodoxă” cu sârbii, românii, bulgarii şi grecii apela Imperiul ţarist spre a-şi justifica planurile expansioniste în Balcani. Metodele au rămas aceleaşi.

Recenta vizită la Kiev a patriarhului rus Kiril – un prelat abil, specializat în „tehnici de învăluire” – ne-a oferit o demonstraţie convingătoare a ofensivei geopolitice ruseşti, purtată sub pretexte religioase. În Ucraina a fost înfiinţată încă în 1990 o patriarhie independentă de Moscova. Cu existenţa ei, aşa cum se ştie, Biserica rusă nu se poate nicidecum împăca. Patriarhul Kiril a făcut apel, în discursul său ţinut în capitala Ucrainei, la „unitatea spirituală” a celor două popoare slave sub arcada ortodoxiei. E o plasă de cuvinte, pe care biserica autocefală de la Kiev o desluşeşte foarte bine, ca şi autorităţile laice de altfel. Ce mare preţ pune Rusia pe această pretinsă unitate spirituală s-a văzut foarte limpede la puţin timp după vizita patriarhului rus, când preşedintele Medvedev, printr-o scrisoare copios comentată, a reproşat omologului său ucrainean politica „anti-rusă”, adică dorinţa Ucrainei de integrare euroatlantică.

Pentru Moldova, ţară mică şi multiplu vulnerabilă, forţa acestui soft-power rusesc, drapat în straie preoţeşti, reprezintă un pericol înzecit. Nu acuzăm, fireşte, libertatea de conştiinţă religioasă a cetăţenilor moldoveni, ci calitatea de armă geopolitică a Bisericii Ortodoxe. Această nouă şi subtilă înfeudare pro-rusă poate fi contracarată doar prin ancorarea cât mai grabnică a Republicii Moldova în spaţiul civilizaţiei occidentale.
XS
SM
MD
LG