Linkuri accesibilitate

Este cea de-a cincea dimineaţă cînd mă trezesc la 6 şi ceva; încă puţin şi devin, din păun & bufniţă, privighetoare. De data aceasta ne ducem să collect local poetry materials în creierii munţilor, în Kanbula (aproape că rimează cu Şambala), pe rîul Huanghe (alias, Fluviul Galben). Perfect senină, ziua se anunţă lungă. Judecînd după moscheiele ce răsar în cale, în mijlocul unor sate pitite în defileuri, zona e populată de o importantă comunitate musulmană. Toate minaretele sunt vopsite în alb şi verde crud, părînd astfel nişte lujere enorme gata să-şi desfacă fruzuliţa verde din vîrfurile în formă de mugur. În rest, aceleaşi case de lut cu acoperişul plat, împrejmuite de nelipsitul gard de lut, şi doar cîte-o poartă din piatră, unde şi unde, indică gospodăriile ceva mai înstărite. Ca şi cum cineva a dat cu zarurile, satele astea etalîndu-şi de cînd lumea cele cîteva case. Cine-i în cîştig? Şi cine-i în pierdere?...
(Foto: Radu Andriescu)


Tot înaintînd, ajungem la un loc de unde se vede un enorm baraj, iar lacul de acumulare e de culoarea jadului. Coborîm din autobuzele noastre, pentru a lua altele mai mici – drumul în serpentine ne poartă spre un imens reastaurant (la înălţime, y compris la capitolul bucătărie, cum avea s-o constatăm la prînz), unde iarăşi ne schimbăm bidiviii, de data asta pe nişte maşinuţe a cîte 10-12 oameni. În bătaia vîntului, e ca şi cum am face slalom gigantic pe greabănele unui dragon adormit. Ajungem pe un platou de unde se deshide o privelişte cum n-am mai văzut – aşa trebuie că arată poarta raiului: de-o parte o stîncă golaşă, de alta, un munte împădurit, iar în faţă, cît vezi cu ochii, piscuri înzăpezite. „Verweile doch, du bist so schon!” – Faust nu putea opri clipa decît pe metereze. Adio şi n-am cuvinte!

Pe drumul de întoarcere, împrumut de la Jalal o excelentă Anthologie de la nouvelle poésie chinoise, Circé, 2004, pe care prietenul meu a cărat-o din Maroc, dacă nu cumva ea l-a adus în China. Îl citesc pe Bei Dao (n. 1949), unul dintre artizanii revoltei studenţeşti din Piaţa Tiananmen, exilat după 1989 în Statele Unite – imens. Reţin aceste două versuri: „je te suis, croyance/ toi qui suis la mort”, pe care le pun alături de eminescianul „nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”. Mă doare mintea cum „se ciocnesc” marii poeţi, peste spaţii şi timp.

Cina cea de pe urmă de la Qinghai Hotel. După care suntem îmbarcaţi în autocare pentru ceremonia finală, de la Qinghai TV Station, în transmisie directă. Un spectacol de poezie în cel mai pur stil propagandistic, din creaţia invitaţilor (cîteva piese) şi a autorilor chinezi, mă aruncă în urmă cu două decenii şi mai bine, cînd festivismul de paradă era şi la noi pe ordinea de zi. În tot acest timp – şi a trecut aproape o săptămînă! – nu s-a ţinut nicio masă rotundă, nu avut loc o singură dezbatere şi niciun poet chinez nu a urcat în autocarele noastre, pentru a sta la taclale. Să fie libertatea atît de contagioasă? Reuşită din punct de vedere organizatoric, întîlnirea poeţilor din toată lumea a avut loc nu atît cu China şi creatorii chinezi, cît cu ei înşişi (mai exact, ei între ei), în (şi – pentru) China.

Pe 11 august, sunterm depuşi la Great Hotel din Beijing. Ieşim în oraş, Anna, Radu, Jalal şi subsemnatul, cu un taxi ce ne lasă în Piaţa Tiananmen pentru numai 30 de yani. Lume de pe lume, iar la intrarea în Oraşul Interzis o coadă kilometrică se pîrpîleşte la soare (sînt 38 de grade la umbră). Trecem pe lîngă mausoleul lui Mao, alături de care cel al lui Lenin e o coştereaţă, iar imaginea mea este captată de numeroşi chinezi, care-mi cer prin semne să pozez cu ei sau cu copiii lor. E şi asta o formă de postumitate, îmi zic, una anonimă, în cazul în care cursa de mîine (Beijing-Viena-Chişinau) se încheie subit, undeva deasupra munţilor Ural. Deocamdată însă casc ochii mari cît să încapă nici nu Beijingul mileniului III, flamboyant neuf – uimirea mea în faţa miracolului chinez. Şi încă n-ai văzut nimic, îmi spune intuiţia, las’ pe data viitoare! Faţa locului s-a lăţit toată într-un zîmbet („cît China”, vorba poetului Dan Sociu) şi a dat aprobator din cap, chipurile – ne mai vedem noi.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG