Linkuri accesibilitate

Tradiţia de-a scrie poezii consacrate limbii române se trage încă de pe vremea Uniunii Sovietice, atunci cînd limba moldovenească, acesta era glotonimul care era admis în acea perioadă, fusese marginalizată în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, fiind izgonită din administraţie, justiţie, armată, miliţie sau din comerţ. De aceea, în epocă, scrierea poeziilor la această temă era o formă de protest faţă de nedreptatea care i se făcea, la nivel oficial, limbii române. Nu toţi poeţii, însă, aveau suficientă tărie de caracter ca să-şi exprime dragostea faţă de limba lui Eminescu. Cei care, totuşi, aveau curajul necesar, de cele mai multe ori, o făceau în registru imnic. Astfel, graiul, aşa cum i se spunea limbii române în epocă, era mitizat, încît, parafrazînd o poezie celebră la sfîrşitul anilor optzeci, pînă şi Dumnezeu plîngea cu lacrimile limbii române. Pentru poeţii moldoveni din perioada sovietică, limba maternă cuprindea totul, aceasta ingloba nu doar tot pămîntul, ci era şi cea mai fidelă oglindă a istoriei.

În poeziile din acea perioadă, limba română mai era comparată cu un cireş în floare, cu iarba unui şes, cu laptele proaspăt turnat în cană, cu dealurile ce urcau spre cer, cu pietrele, cu o mamă ocrotitoare, cu o frunză, cu un ram sau cu o casă. Limba română mai era comparată şi cu o femeie de care îţi era dor. Dar cel mai popular îndemn în epocă era: „Salvaţi-vă prin limbă.” Limba fiind văzută ca o citadelă identitară.

O explicaţie pentru mitizarea în exces a limbii, era încercarea poeţilor moldoveni de a-şi convinge cititorii să nu renunţe la limba maternă într-o perioadă în care numărul celor care refuzau să-şi vorbească limba era într-o creştere alarmantă. Contrar politrucilor vremii care încurajau acest proces de mancurtizare, poeţii moldoveni voiau să sublinieze prin toate mijoacele de care dispuneau frumuseţea limbii române.

În acelaşi timp, o altă problemă era şi degradarea limbii vorbite. Tot poeţii fiind primii care au tras un semnal de alarmă în această privinţă. De aceea, era şi încă mai e foarte actual îndemnul lui Vasile Romanciuc: „Să-ţi fie-atît de drag cuvîntul, încît atunci cînd îl rosteşti să crezi că însuşi Eminescu Ascultă ce şi cum vorbeşti...” Cu toate că această tradiţie poetică este blamată de mulţi fiind considerată un apendice al sămănătorismului, ea mai ascunde şi un protest politic faţă de marginalizarea şi degradarea limbii române în perioada sovietică.
XS
SM
MD
LG