Linkuri accesibilitate

Deși a ținut țara pe linia de plutire guvernul lasă o moștenire grea


Zinaida Greceanîi votează în Parlamentul de la Chișinău

Zinaida Greceanîi votează în Parlamentul de la Chișinău

Trei opinii ale experților despre succesiunea Greceanîi

Vsevolod Ciornei
Guvernul Greceanii lasa Moldova intr-o stare de incertitudine, cu toate caracteristicile unei tari in trazitie, spune editorialistul de la publicatiile Moldova Suverana si Saptamina, Vsevolod Ciornei: „E greu de spus daca acest guvern a sporit incertitudinea sau a diminuat-o. Probabil, in unele domenii a diminuat-o, in altele a sporit-o. Dar iarasi e greu de spus daca numai guvernul este responsabil de esecuri si doar guvernului ii revin meritele pentru succese, stiind ca si partidul de guvernamint si conducerea tarii, in fond, actionau sub conducerea autoritara a presedintelui Voronin”.

Mostenirea economica pe care o lasa guvernul Greceanii nu este tocmai buna, pentru ca acest guvern a activat in conditii de criza, dar masurile imediate pe care le-a luat pentru contracararea crizei pot avea efectul unei bombe cu ceas, este de parere analistul economic Igor Volnitchi.
Igor Volnitchi


„Ceea ce a facut bine guvernul Greceanii este ca a reusit, pina la un moment dat, sa pastreze un nivel destul de ridicat al achitarii pensiilor si salariilor, chiar daca a trebuit sa recurga la masuri destul de periculoase, din punct de vedere economic, cum ar fi contractarea practic directa de la banci a resurselor financiare necesare. Si, iarasi, un lucru bun, dar repet, pe termen scurt, este faptul ca a reusit sa pastreze la un nivel relativ satisfacator stabilitatea monedei nationale. A fost bine dintr-un punct de vedere, dar din alt punct de vedere, aceasta stabilitate relativa a monedei nationale ne-a omorit exporturile. Stim prea bine ca niciodata exporturile Republicii Moldova nu au fost la un nivel atit de scazut ca in anul curent. Vedem ca din acest punct de vedere, guvernul Greceanii, desi a tinut tara pe linia de plutire, lasa o mostenire destul de grea, iar masurile luate pe ultima suta de metri, masuri netraditionale si care presupun solutii de moment ar putea sa dea inca mari batai de cap fie noiii guvernari formate de alte formatiuni politice, fie noii guvernari in persoana partidului comunistilor, daca va fi asa”.

Pe planul politicii externe, guvernul Greceanii a continuat aceeasi politica incoerenta promovata de-a lungul anilor de puterea comunista, care a dus la deteriorarea relatiilor cu vecinii - Romania si Ucraina - si sincope in raport cu Federatia Rusa sau cu partenerii principali din Vest – Uniunea Europeana si Statele Unite, din cauza derapajelor antidemocratice ale guvernarii de la Chisinau, este de parere analistul politic Victor Chirila de la Asociatia pentru Politica Externa.

Victor Chirilă
„Cu regret, in memoria multor cetateni din Republica Moldova se va intipari momentul inrautatirii relatiilor cu Romania sau mai bine zis introducerea regimului de vize cu Romania, nesemnarea conventiei privind micul trafic la frontiera cu Romania si acuzatii nefondate la adresa Bucurestiului, care, in fond, lovesc nu atit in imaginea Romaniei, cit in bunastarea noastra, a cetatenilor Republicii Moldova. Pentru ca vedem ca odata cu introducerea acestui regim de vize pentru cetatenii Romaniei, care este un regim discriminatoriu, de fapt, s-a lovit in cooperarea economica dintre Republica Moldova si Romania, in businessul, in afacerile multor oameni din Republica Moldova, care au relatii de cooperare cu partenerii din Romania”.

Fostul diplomat Victor Chirila crede ca pentru dinamizarea relatiilor Moldovei cu vecinii si cu partenerii sai strategici - Uniunea Europeana, Statele Unite si Rusia - nu este nevoie de mult timp, ci doar de vointa politica a viitorului guvern.
XS
SM
MD
LG