Senatorul democrat Edward Kennedy, una din cele mai ilustre personalităţi din Congresul Statelor Unite, a încetat din viaţă din cauza unui cancer la creier, în vîrstă de 77 de ani. Ultimul dintr-o generaţie de fraţi celebri, între care şi preşedintele american John F Kennedy, asasinat în 1963, Edward Kennedy a devenit în timp unul actorii de frunte ai scenei politice americane.
Unii ar putea spune că, judecînd după extraordinarele standarde impuse de propria sa familie, cariera sa politică nu a fost una împlinită întrutotul, scrie corespondentul Europei Libere, Breffni O’Rourke.
În 1969, cînd era proaspăt senator de Massachussets, ţinuta sa morală a fost pătată pentru totdeauna de ceea ce avea să se numească incidentul de la Chappaquiddick. În timp ce conducea o prietenă acasă de la o petrecere, Kennedy a avut un accident de maşină în urma căruia femeia a fost grav rănită. Kennedy a fugit de la locul accidentului, lăsînd-o pe femeie acolo. După ce aceasta a murit, Kennedy a fost trimis în judecată, unde a pledat vinovat pentru fugă de la locul accidentului. A fost condamnat, dar cu suspendare.
În 1970 a cîştigat cu uşurinţă un nou mandat în Senat, dar de atunci încolo a părut să fie veriga slabă a clanului puternicilor fraţi Kennedy.
Fratele lui mai mare, John, charismaticul preşedinte american asasinat la Dallas în 1963, a lăsat o amprentă de de neşters în istoria Statelor Unite. Un alt frate, Robert, avea să fie asasinat cinci ani mai tîrziu în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale.
Edward Kennedy a avut însă magia familiei Kennedy, chiar dacă într-un fel mai puţin spectaculos decît fraţii săi. În decursul a aproape o jumătate de secol de serviciu în folosul comunităţii, el a devenit treptat o figură impunătoare devotată total cauzelor liberale.
Aproape toată legislaţia din domeniul social adoptată de Congresul american de-a lungul a zeci de ani - că a fost vorba de asistenţa medicală, drepturile civile, educaţie sau imigraţie – a purtat marca lui Edward Kennedy. A fost considerat un iscusit mediator, capabil să ajungă să cadă la pace chiar şi cu conservatorii pentru care liberalismul său era un blestem.
Unul din veteranii din Congres, senatorul republican Omin Hatch s-a aflat printre cei care i-au adus un omagiu, descriindu-l ca pe un mare om de stat, şi un prieten nepreţuit.
Kennedy a fost şi un emoţionant orator. Iată-l la Convenţia Naţională a Partidului Democrat de la New York în 1980, cînd şi-a recunoscut înfrîngerea în lupta pentru obţinerea nominalizării democraţilor pentru alegerile prezidenţiale: „Pentru toţi cei ale căror griji au fost grija noastră, munca continuă, cauza rămîne, speranţa încă trăieşte, iar visul nu va muri niciodată”
Jimmy Carter a obţinut atunci nominalizarea, dar Kennedy a fost în centrul atenţiei în seara accea pentru graţioasele sale cuvinte de recunoaştere a înfrîngerii.
Un alt discurs faimos al său a fost omagiul adus în iunie 1968 la New York la funeraliile fratelui său Robert, care a fost asasinat după ce a obţinut în California alegerile primare pentru nominalizarea democrată la scrutinul prezidenţial: „Fratele meu nu trebuie idealizat sau făcut mai mare decît a fost în viaţă, el trebuie ţinut minte ca un om decent şi bun care a văzut unde e greşeala şi a încercat s-o îndrepte, a văzut suferinţa şi a încercat s-o vindece, a văzut războiul şi a încercat să-l oprească”.
Asistenţa medicală pentru toţi americanii a fost cea mai mare grijă pentru Edward Kennedy. În ciuda stării sale de sănătate precară, el l-a susţinut puternic în cursa sa pentru Casa Albă pe Barack Obama, a cărui prioritate numărul unu în campanie a fost îmbunătăţirea accesului la asistenţă medicală pentru toţi americanii. Obama se luptă acum să treacă reforma asistenţei medicale prin Congresul american, dar Edward Kennedy nu va fi acolo să vadă rezultatul acestei bătălii.
Unii ar putea spune că, judecînd după extraordinarele standarde impuse de propria sa familie, cariera sa politică nu a fost una împlinită întrutotul, scrie corespondentul Europei Libere, Breffni O’Rourke.
În 1969, cînd era proaspăt senator de Massachussets, ţinuta sa morală a fost pătată pentru totdeauna de ceea ce avea să se numească incidentul de la Chappaquiddick. În timp ce conducea o prietenă acasă de la o petrecere, Kennedy a avut un accident de maşină în urma căruia femeia a fost grav rănită. Kennedy a fugit de la locul accidentului, lăsînd-o pe femeie acolo. După ce aceasta a murit, Kennedy a fost trimis în judecată, unde a pledat vinovat pentru fugă de la locul accidentului. A fost condamnat, dar cu suspendare.
În 1970 a cîştigat cu uşurinţă un nou mandat în Senat, dar de atunci încolo a părut să fie veriga slabă a clanului puternicilor fraţi Kennedy.
Fratele lui mai mare, John, charismaticul preşedinte american asasinat la Dallas în 1963, a lăsat o amprentă de de neşters în istoria Statelor Unite. Un alt frate, Robert, avea să fie asasinat cinci ani mai tîrziu în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale.
Edward Kennedy a avut însă magia familiei Kennedy, chiar dacă într-un fel mai puţin spectaculos decît fraţii săi. În decursul a aproape o jumătate de secol de serviciu în folosul comunităţii, el a devenit treptat o figură impunătoare devotată total cauzelor liberale.
Aproape toată legislaţia din domeniul social adoptată de Congresul american de-a lungul a zeci de ani - că a fost vorba de asistenţa medicală, drepturile civile, educaţie sau imigraţie – a purtat marca lui Edward Kennedy. A fost considerat un iscusit mediator, capabil să ajungă să cadă la pace chiar şi cu conservatorii pentru care liberalismul său era un blestem.
Unul din veteranii din Congres, senatorul republican Omin Hatch s-a aflat printre cei care i-au adus un omagiu, descriindu-l ca pe un mare om de stat, şi un prieten nepreţuit.
Kennedy a fost şi un emoţionant orator. Iată-l la Convenţia Naţională a Partidului Democrat de la New York în 1980, cînd şi-a recunoscut înfrîngerea în lupta pentru obţinerea nominalizării democraţilor pentru alegerile prezidenţiale: „Pentru toţi cei ale căror griji au fost grija noastră, munca continuă, cauza rămîne, speranţa încă trăieşte, iar visul nu va muri niciodată”
Jimmy Carter a obţinut atunci nominalizarea, dar Kennedy a fost în centrul atenţiei în seara accea pentru graţioasele sale cuvinte de recunoaştere a înfrîngerii.
Un alt discurs faimos al său a fost omagiul adus în iunie 1968 la New York la funeraliile fratelui său Robert, care a fost asasinat după ce a obţinut în California alegerile primare pentru nominalizarea democrată la scrutinul prezidenţial: „Fratele meu nu trebuie idealizat sau făcut mai mare decît a fost în viaţă, el trebuie ţinut minte ca un om decent şi bun care a văzut unde e greşeala şi a încercat s-o îndrepte, a văzut suferinţa şi a încercat s-o vindece, a văzut războiul şi a încercat să-l oprească”.
Asistenţa medicală pentru toţi americanii a fost cea mai mare grijă pentru Edward Kennedy. În ciuda stării sale de sănătate precară, el l-a susţinut puternic în cursa sa pentru Casa Albă pe Barack Obama, a cărui prioritate numărul unu în campanie a fost îmbunătăţirea accesului la asistenţă medicală pentru toţi americanii. Obama se luptă acum să treacă reforma asistenţei medicale prin Congresul american, dar Edward Kennedy nu va fi acolo să vadă rezultatul acestei bătălii.
