Linkuri accesibilitate

Asistăm la un adevărat război al nervilor pe scena politică moldovenească. După ce opinia publică se mai destinsese, se pregătise psihologic pentru o nouă guvernare, una democratică, întorşi din vacanţă, comuniştii declară cu cinism: „Această Alianţă există doar în imaginaţia unor medii de informare”. Refuzul PCRM de a discuta cu noua Coaliţie reprezintă un şantaj echivalent cu cel profesat de ei după alegerile fraudate din 5 aprilie, când tot aşa, au spus că nu vor discuta cu partidele, ci cu deputaţii luaţi separat. Acum lumea poate vedea cât îi pasă lui Voronin şi ortacilor săi de „stabilitatea” şi de „patria” clamate în campania electorală. Ţara se afundă în criză economică, iar comuniştii o împing spre alegeri anticipate, deşi afirmă că nu le doresc.

Să examinăm mai îndeaproape cât de justificate sunt pretenţiile PCRM de a nu discuta cu Alianţa, ci separat cu fiecare partid. Să nu rostim vorbe mari. Să facem câteva constatări simple şi evidente pentru orice om de bună credinţă. La alegerile din 29 iulie, majoritatea moldovenilor au preferat să voteze UN ALT partid decât PCRM. Votul anticomunist, e drept, nu a fost unul monocolor, el a „curs”, ca să spunem aşa, pe 4 „jgheaburi” către partidele care s-au reunit, ulterior, în actuala Coaliţie liberal-democrată. Legislaţia Moldovei nu împiedică formarea alianţelor postelectorale, deşi comuniştii şi aliaţii lor ppcd-işti din fostul parlament au avut grijă să interzică blocurile electorale. Când au semnat Acordul de Coaliţie, liderii partidelor componente s-au angajat să forjeze o guvernare democratică în numele interesului naţional. E vorba de un angajament logic, derivat din rezultatele alegerilor şi, deopotrivă, de un angajament moral, prin urmare, acel partener care va dezavua Acordul de constituire şi va trece în tabăra cealaltă se va discredita pentru totdeauna din punct de vedere politic.

În orice ţară democratică, într-o situaţie de acest fel, un partid de guvernământ responsabil va avea eleganţa să-şi recunoască înfrângerea şi va căuta, printr-un dialog cinstit cu noua Putere, să-şi asigure un trai cât mai confortabil pe băncile Opoziţiei. Nu şi comuniştii. Repudiat de propriii săi cetăţeni, liderul PCRM pleacă la Soci să-i ceară sprijin lui Medvedev – un gest pe care, în mod cert, chiar preşedintele rus l-a găsit unul lipsit de demnitate. Apoi, întors la Chişinău, Voronin îi ia peste picior pe liderii Alianţei şi declară că vrea să-şi formeze propria coaliţie de centru-stânga. Noi credem că moldovenii ar trebui să contabilizeze şi să amendeze acest refuz al realităţii de care dă dovadă şeful Partidului Comunist.
Dar şi coaliţia liberal-democrată alimentează suspansul.

Toată lumea ştie că politicianul moldovean, indiferent de culoarea sa politică, practică în general jocul la mai multe capete; consecvenţa, în politica de pe Bâc, este mai degrabă excepţia – regula o dă versatilitatea. Priviţi la angoasele dlui Diacov, care nuanţează cumva în uşor dezacord cu liderul PD, Marian Lupu… În plus, cred că cele patru partide amână deja nepermis de mult nominalizările pentru primele trei funcţii în stat, chiar dacă reticenţa lor invocă anumite motive de siguranţă. Asta sporeşte confuzia şi zvonurile că nu toate merg strună în interiorul Alianţei. Nu trebuie uitat că, pe plan mediatic, comuniştii stau în continuare mult mai bine decât fosta Opoziţie. Televiziunea de stat a rămas tribuna fidelă a PCRM, comportându-se de parcă aceştia ar fi câştigat, la ultimul scrutin, nu 48 ci 80 de mandate, aşa cum visa Voronin. Din păcate, liderii Alianţei încă nu au ajuns în dealul Schinoasei ca să le explice celor de acolo că de câteva săptămâni încoace avem o altă realitate politică în Moldova…
Cât va mai dura acest război al nervilor? Să nu ne dorim să ne-o spună… colapsul economic.
XS
SM
MD
LG