Linkuri accesibilitate

Chișinău: schimb de acuzații între lideri ai AIE și PCRM după refuzul comuniștilor de a dialoga cu oponenții lor


Alianţa pentru Integrarea Europeană şi Partidul Comuniştilor au făcut un schimb de acuzaţii după eşecul unei prime tentative de dialog pentru depăşirea crizei politice. Liderul comuniştilor, Vladimir Voronin a ignorat invitaţia celor patru lideri din alianţă să participe astăzi la o întâlnire la Palatul Republicii. Comitetul Central al comuniştilor a explicat într-o declaraţie că nu recunoaşte alianţa ca structură politică unitară şi partener credibil. Comunişti doresc însă să discute separat cu partidele componente sau cu deputaţii lor. Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană au spus pe de altă parte că partidele lor, cu o majoritate de 53 de mandate în noul Parlament faţă de cele 48 ale comuniştilor, vor rămâne unite. Ei acuză comuniştii că vor adânci criza economică şi socială prin refuzul să poarte un dialog pentru depăşirea celei politice, născută din neputinţa celor două formaţiuni să aleagă în mod independent noul şef al statului.
XS
SM
MD
LG