In presa romana, au devenit, de mai multi ani incoace, foarte la moda articolele si editorialele despre degradarea unei anumite presupuse autenticitati a litoralului Marii Negre care ar fi fost distrusa de vulgaritatea survenita dupa 1989. Unul din exemplele cele mai frecvente este cazul satului Vama Veche, de la Marea Neagra, sat situat pe granita cu Bulgaria si care in anii comunismului era un fel de oaza a intelectualilor marginali care veneau aici sa faca nudism si sa se convinga unii pe altii ca fac parte dintr-o categorie aparte, dintr-un fel de elita nemanjita de compromisurile cu politica sau de caracterul gregar al maselor de sindicalisti care se dadeau cu namol mai la nord.
A scrie cu mahnire despre degradarea statutului satului Vama Veche a devenit un cliseu printre intelectualii si publicistii romani de astazi. Revelator pentru obsesia elitista romana este felul in care se scrie despre oamenii care merg astazi la Vama Veche. Majoritatea comentatorilor deplang, imitandu-se unii pe altii, halul in care ar fi ajuns Vama, in care, chipurile, vin astazi numai oameni vulgari, care umbla cu ciorapi in sandale si care asculta numai manele... acea muzica emblematica pentru deriva de prost gust a Romaniei contemporane.
In realitate, majoritatea acestor comentatori nu au mai pus, in mod vadit, piciorul in Vama Veche de multi ani incoace, altfel ar sti ca departe de a fi o copie mai saraca a celorlalte statiuni de pe litoralul romanesc, Vama Veche a pastrat un caracter aparte si ca departe de a fi scaldata sonor in manele aici se aude mai degraba hard rock cu tendinta nostalgica hippy.
Important nu este insa de a stabili un inventar al bunului gust, care e contestabil prin insusi demersul său, ci de a intelege ce impinge elita jurnalistica romana de astazi sa stabileasca asemenea criterii si sa se vaicareasca dupa paradisul pierdut, ca si cum proletarii vulgari care vin pe litoral nu ar fi tot romani. Sau, poate, raspunsul consta in definirea atitudinii numite “nasul pe sus”. Intelectualul roman de astazi se simte bine numai cu nasul pe sus, ceea ce il impiedica sa vada realitatea locala mai modesta... de sub nasul sau.
A scrie cu mahnire despre degradarea statutului satului Vama Veche a devenit un cliseu printre intelectualii si publicistii romani de astazi. Revelator pentru obsesia elitista romana este felul in care se scrie despre oamenii care merg astazi la Vama Veche. Majoritatea comentatorilor deplang, imitandu-se unii pe altii, halul in care ar fi ajuns Vama, in care, chipurile, vin astazi numai oameni vulgari, care umbla cu ciorapi in sandale si care asculta numai manele... acea muzica emblematica pentru deriva de prost gust a Romaniei contemporane.
In realitate, majoritatea acestor comentatori nu au mai pus, in mod vadit, piciorul in Vama Veche de multi ani incoace, altfel ar sti ca departe de a fi o copie mai saraca a celorlalte statiuni de pe litoralul romanesc, Vama Veche a pastrat un caracter aparte si ca departe de a fi scaldata sonor in manele aici se aude mai degraba hard rock cu tendinta nostalgica hippy.
Important nu este insa de a stabili un inventar al bunului gust, care e contestabil prin insusi demersul său, ci de a intelege ce impinge elita jurnalistica romana de astazi sa stabileasca asemenea criterii si sa se vaicareasca dupa paradisul pierdut, ca si cum proletarii vulgari care vin pe litoral nu ar fi tot romani. Sau, poate, raspunsul consta in definirea atitudinii numite “nasul pe sus”. Intelectualul roman de astazi se simte bine numai cu nasul pe sus, ceea ce il impiedica sa vada realitatea locala mai modesta... de sub nasul sau.
