Linkuri accesibilitate

Rezultatele reuniunii urmau să se afle pe agenda viitorului summit OSCE de la Istanbul

15 septembrie 1999

Dan Ionescu: Aflat într-o vizită de 4 zile la Paris, premierul Ion Sturza a fost primit joi de catre primul ministru al ţării gazdă, Lionel Jospin. Potrivit telegramelor de presă, discuţiile s-au axat pe chestiuni economice, şeful guvernului francez interesîndu-se îndeaproape de situaţia în care se găseşte în prezent Republica Moldova. Astăzi, vizita de lucru a premierului Sturza i-a sfirşit, iar la întoarcere acasă, îl vor aştepta, desigur, aceleaşi probleme ca înainte de plecare. La care se adaugă acum îngrijorările provocate acum, în tot spaţiul CSI, de seria de atentate cu bombe de la Moscova şi din alte oraşe ale Federaţiei Ruse. Într-o încercare de a preveni eventualele atacuri de felul celor din Rusia, ministerul moldovean al afacerilor interne a început mai multe acţiuni speciale de combatere a criminalităţii. Rămînind la capitolul terorism, să precizăm că tot astazi, la Ankara, a început procesul lui G. Soisal, un militant kurd, capturat in Republica Moldova, în urma cu 2 luni. Soisal este acuzat de a fi organizat antrenamente de tip militar pentru refugiatii kurzi din Moldova şi Romania. Atît Soisal, cît şi lideri ai comunităţii kurde, au negat orice implicare a acestuia în activităţi "teroriste".

Si acum, sa trecem la evenimentele zilei de la Chişinău. Aici s-a desfăşurat astazi o noua întilnire între grupurile de experti moldoveni şi transnistreni, dedicată soluţionării diferendului transnistrean. Relateaza corespondenta noastra, Eleonora Lisnic:

Reveniţi dintr-un concediu de aproape o luna, membrii grupurilor de experti de la Chişinau şi Tiraspol, abilitate cu elaborarea statutului juridic al regiunii transnistrene, urmau sa se intruneasca astazi intr-o prima şedinţă. Însă aceasta a fost contramandata. Solicitat de postul nostru de radio, Oazu Nantoi, şef de direcţie în cadrul comisiei interdepartamentale pentru coordonarea politicii de stat în localităţile din stînga Nistrului, a explicat că Ion Leşanu, reprezentatul preşedintelui Lucinschi la dialogul cu Tiraspolul, s-a intilnit miercuri cu secretarul de stat transnistrean Valeri Liţkai, ambii ajungînd la concluzia că şedinţa grupurilor de experţi nu este pregătită. La intilnirea care trebuia sa aibe loc astazi, expertii urmau sa prezinte, în conformitate cu declaratia comuna semnata in iulie la Kiev, de preşedintele Petru Lucinschi şi de liderul transnistrean Igor Smirnov, viziunile Chişinăului şi Tiraspolului, asupra noţiunilor de frontieră comuna, spaţiu de drept, economic, social şi militar unic.

Amintim ca şedinta de astazi era aşteptata cu mult interes de misiunea OSCE la Chişinău. Şeful misiunii, ambasadorul William Hill îşi exprima recent încrederea că procesul de negocieri va cunoaste un impuls pe toate planurile, prefigurind luarea unor decizii foarte importante pentru Republica Moldova la apropiatul summit al OSCE de la Istanbul, din luna noiembrie. Deocamdata Leşanu şi Liţkai nu au stabilit data la care se vor întilni expertii. Cit priveste activitatea celui de-al doilea organism abilitat cu reglementarea definitiva a diferendului transnistrean, Comisia Unificata de Control, co-preşedintele acestuia din partea Chişinăului, Gheorghe Roman, spune că tratativele avanseaza anevoios din lipsa de consens. Discutarea unor chestiuni referitoare la demilitarizarea zonei de securitate a fost aminata în repetate rînduri, pentru ca, reprezentantii Tiraspolului şi ai Federatiei Rzuse in comisia unificata de control, se declarau nepregatiti pentru examinarea acestei probleme.

Pe de alta parte, Gheorghe Roman a ţinut sa menţioneze rolul constructiv pe care îl au în procesul tratativelor reprezentantii misiunii OSCE şi ai Ucrainei. In opinia co-preşedintelui comisiei unificate de control, pentru reglementarea definitiva a diferendului transnistrean, este necesar sprijinul mai activ al organizatiilor internaţionale, în ceea ce priveste evacuarea arsenalului si trupelor militare ruse din zona de securitate.

La începutul saptaminii viitoare, la Chişinau va sosi o delegatie a Federatiei Helsinki, condusa de directorul executiv al acestei organizatii, Aron Roth. Delegatia va participa la un seminar de 3 zile, axat pe respectul drepturilor omului în Republica Moldova, urmînd ca o atenţie deosebită sa fie acordata respectarii drepturilor şi libertăţilor persoanei în regiunea din stînga Nistrului. Iata ce ne-a spus despre seminarul amintit, preşedintele Comitetului Helsinki Moldova, Stefan Urîtu: „Întrebarea aceasta a devenit o intrebare la nivelul Federatiei Helsinki, pentru că este vorba de stabilitate în regiune. Este cunoscut faptul că, Transnistria, fiind o zona necontrolată şi nesupusa nimanui, este o zona pentru trafic de armament din interior, trafic de droguri şi alte obiecte, sa le spunem asa, periculoase pentru societate, nu numai in Republica Moldova, dar este periculos pentru intreaga regiune. Cunoaştem drepturile omului în aceasta regiune, în raioanele de est ale Republicii Moldova continua sa se încalce flagrant. Daca vreti, grupul Ilascu, despre care, de mult se promitea de catre acelaşi Smirnov, «Nu mai facem judecata, deci sa demonstrăm ca ei au fost vinovaţi şi vi-i dăm, ca noi nu avem nevoie de ei». Se încalca flagrant şi drepturile elevilor la libera alegere a limbii.”

Reprezentanţii Federatiei Helsinki au programată şi o întilnire cu soţiile deţinutilor politici din grupul lui Ilaşcu. La 23 septembrie, un grup de experti, participanţi la seminar, se va deplasa in stînga Nistrului unde va avea şi intilniri cu oficiali transnistreni.

Din Chişinău, Eleonora Lisnic, pentru REL.
XS
SM
MD
LG