Linkuri accesibilitate

România întîrzie să-și nominalizeze candidatul la un post de comisar european


Liderii coalitiei de guvernamint din Romania nu se grabesc sa negocieze candidatii tarii pentru postul de Comisar European, desi ministrul de externe a atras atenia ca nominalizarea acestora ar trebui urgentata. Prim-vicepresedintele democrat-liberalilor, Theodor Stolojan crede pe de alta parte ca nu desemnarea unei persoane pentru fotoliul de comisar este prioritara, ci pregatirea mai multor oameni capabili sa ocupe o asemenea functie.

Comisia Europeana este organul executiv al Uniunii cu rolul de a intocmi proiecte de legi si de a monitoriza aplicarea lor, iar comisarii, joaca roluri de ministri: au drepturi egale si nu reprezinta interesele statului care-i desemneaza, ci interesele mai largi ale Comisiei Europene. Fiecare stat membru isi desemneaza trei candidati, dintre acestia doar unul fiind selectat de conclavul liderilor Uniunii Europene, urmind ca numirea lui efectiva sa aiba loc dupa ce este votat de Parlamentul European.

Fiecare dintre cele 27 de state al Uniunii isi negociaza cu mult timp inainte portofoliile de interes. Surse diplomatice sustin ca tratativele pentru ca Romania sa obtina un post de comisar important au fost demarate acum citeva luni, iar Bucurestiul are sprijinul Frantei si Greciei pentru fotoliul Agriculturii. Ministrul roman de externe a explicat ca exista “un sprijin destul de serios” pentru acest mandat sau “pentru un post de substanta” pe care sa-l primeasca Romania in cadrul Comisiei Europene. Agricultura, transporturi sau dezvoltare regionala, acestea ar fi portofoliile mari la care viseaza Romania.

Oficial diplomatia romana este optimista in privinta impunerii unui comisar cu greutate, neoficial insa exista destul scepticism, mai cu seama ca Danemarca ar vrea sa o pastreze pe Mariann Fischer Boel in fruntea agriculturii europene si are sustinatori in capitalele europene importante. De aceea probabil ministrul de externe, socialistul Cristian Diaconescu a iesit public cerind coaltiei de guvernamint sa urgenteze nominalizarile: “este nevoie ca numele candidatului sa fie cunoscut cit mai repede”, fiindca Romania “a intrat in procedura de tatonari si negocieri cu caracter informal”.

Seful diplomatiei romane se teme ca din cauza neintelegerilor dintre cele doua partide aflate la putere s-ar putea pierde o pozitie cistigata la masa verde a tratativelor. Favoritul presedintiei este fostul ministru al agriculturii Dacian Ciolos, de 40 de ani, cu studii aprofundate in domeniu si diplome obtinute in Franta. Socialistii au incercat insa sa-i avanseze pe Mihai Tanasescu, reprezentatnul Romaniei la FMI sau pe Vasile Puscas, fost negociator pentru aderarea tarii la Uniunea Europeana. Exista destule semnale ca Dacian Ciolos, independent politic ar putea fi acceptat de toata lumea, desi pina cind numele lui nu e asumat public asa cum cere ministrul de externe, dilemele persista
XS
SM
MD
LG