O plăcuţă de metal agăţată de peretele autogării din Comrat ne-a dat de ştire că de cîteva luni aici se fac renovări din banii guvernului american. 
Un bărbat, înconjurat de cîteva valize, ne spune că înainte staţia ar fi arătat ca o dărîmătură: “ştiu că America a dat o mînă de ajutor printr-un proiect. Sîntem mulţumiţi, pentru că anii trecuţi cădeau pereţii peste noi. Îţi era frică să te apropii de ghişeu ca să cumperi un bilet. Acum e frumos aici. E un fel de reclamă a Găgăuziei.“
Bărbatul se întorcea din Rusia, unde s-a mutat cu traiul acum zece ani, după ce s-ar fi convins că în Găgăuzia nu putea face mare gospodărie, neavînd de lucru. Acum este cetăţean rus, cu acte în regulă, spune el, iar la Comrat vine de cîteva ori pe an, în vizită la părinţi: “rareori comunic în găgăuză, mă salut şi atît. Vorbim mai mult ruseşte, pentru că eu sunt găgăuz, soţia moldoveancă, iar copiii au studiat în limba rusă. Mă supără cei care spun că sîntem turci. Bunăoară şi în Turcia există etnici găgăuzi. Ar trebui să ne mîndrim cu naţia noastră.“
Deşi autogara e în plină reconstrucţie, autobuzele mişună mai în toate direcţiile, inclusiv spre Ucraina şi România. Iar peste drum, o agenţie vinde bilete de avion în Turcia. Totuşi, cînd e vorba despre relaţia cu alte ţări, locuitorii din urba sudică împărtăşesc păreri diferite: ”cu Rusia, că dacă ne-am uni cum a fost, ruşii nu ne-ar obijdui.” “Numai nu cu Turcia, că nu avem nimic comun, doar limba se aseamănă.“ ”Sîntem mai mult plecaţi şi nu cunoaştem ce se întîmplă aici.“
Agenția de bilete pentru Turcia
În centrul Comratului discut cu moş Volodea despre viitorul Găgăuziei, înainte ca el să urce în căruţa sa trasă de doi măgari: ”cînd oamenii vor primi salarii de cel puţin două mii de lei pe lună, atunci am putea vorbi de viitor. Cine are grijă de noi? Dacă s-ar închide graniţele, am muri de foame, că Moldova e cea mai săracă ţară din lume.”
Moș VolodeaIvan Tacu, de 24 de ani, povesteşte că a revenit recent din Italia, unde a lucrat pe contract la un fermier: ”am absolvit universitatea din Comrat şi m-am angajat în administraţia raională. Dar nu am putut să îmi întreţin familia din salariul de o mie de lei, aşa că m-am dus în Europa, unde primeam o mie de euro pe lună. Ca să mă descurc în lume, am studiat italiana, rusa, germana, engleza, greaca. Vorbesc găgăuza, iar acum studiez limba moldovenească.“
Un pensionar din Comrat, fost poliţist adaugă: ”părinţii noştri vorbeau perfect limba română, dar noi nu am studiat-o că nu am avut condiţii.”
Bărbatul se arată convins că amicul cel mai potrivit al Găgăuziei ar trebui să fie Turcia: ”este o ţară bogată şi puternică, aşa că R. Moldova nu ar trebui să o ignore, ci să încurajeze investitorii turci. Am auzit că autorităţile de la Chişinău pun piedici în relaţia Găgăuziei cu Turcia. Dacă aşteptam pomană de la Chişinău cred că nu mai aveam apă, însă Istanbulul nu ne-a lăsat de izbelişte. Între Turcia şi Găgăuzia ar trebui să fie o punte de legătură pe care să o folosim cît mai des.” Totuşi locuitorul din Comrat conchide în limba găgăuză că un trai îndestulat l-ar putea oferi numai Uniunea Europeană.
Bărbatul se întorcea din Rusia, unde s-a mutat cu traiul acum zece ani, după ce s-ar fi convins că în Găgăuzia nu putea face mare gospodărie, neavînd de lucru. Acum este cetăţean rus, cu acte în regulă, spune el, iar la Comrat vine de cîteva ori pe an, în vizită la părinţi: “rareori comunic în găgăuză, mă salut şi atît. Vorbim mai mult ruseşte, pentru că eu sunt găgăuz, soţia moldoveancă, iar copiii au studiat în limba rusă. Mă supără cei care spun că sîntem turci. Bunăoară şi în Turcia există etnici găgăuzi. Ar trebui să ne mîndrim cu naţia noastră.“
Deşi autogara e în plină reconstrucţie, autobuzele mişună mai în toate direcţiile, inclusiv spre Ucraina şi România. Iar peste drum, o agenţie vinde bilete de avion în Turcia. Totuşi, cînd e vorba despre relaţia cu alte ţări, locuitorii din urba sudică împărtăşesc păreri diferite: ”cu Rusia, că dacă ne-am uni cum a fost, ruşii nu ne-ar obijdui.” “Numai nu cu Turcia, că nu avem nimic comun, doar limba se aseamănă.“ ”Sîntem mai mult plecaţi şi nu cunoaştem ce se întîmplă aici.“
În centrul Comratului discut cu moş Volodea despre viitorul Găgăuziei, înainte ca el să urce în căruţa sa trasă de doi măgari: ”cînd oamenii vor primi salarii de cel puţin două mii de lei pe lună, atunci am putea vorbi de viitor. Cine are grijă de noi? Dacă s-ar închide graniţele, am muri de foame, că Moldova e cea mai săracă ţară din lume.”
Un pensionar din Comrat, fost poliţist adaugă: ”părinţii noştri vorbeau perfect limba română, dar noi nu am studiat-o că nu am avut condiţii.”
Bărbatul se arată convins că amicul cel mai potrivit al Găgăuziei ar trebui să fie Turcia: ”este o ţară bogată şi puternică, aşa că R. Moldova nu ar trebui să o ignore, ci să încurajeze investitorii turci. Am auzit că autorităţile de la Chişinău pun piedici în relaţia Găgăuziei cu Turcia. Dacă aşteptam pomană de la Chişinău cred că nu mai aveam apă, însă Istanbulul nu ne-a lăsat de izbelişte. Între Turcia şi Găgăuzia ar trebui să fie o punte de legătură pe care să o folosim cît mai des.” Totuşi locuitorul din Comrat conchide în limba găgăuză că un trai îndestulat l-ar putea oferi numai Uniunea Europeană.
