Linkuri accesibilitate

Bernstein: „închei această declarație, repetînd în mod solemn loialitatea mea față de Statele Unite și opoziția față de comunismul sovietic...”

Faptul că din convingeri ideologice sau din oportunism, pentru a-și susține o carieră, numeroși muzicieni s-au angajat în politică nu este nici un secret. Atașamentul lui Herbert von Karajan sau al sopranei Elisabeth Schwarzkopf în tinerețe la nazism a fost un secret al lui Polichinelle, chiar dacă bine bine păstrat, vreme îndelungată, față de admiratori și opinia publică. La fel de cunoscută a fost, de exemplu, apropierea unui dirijor de faima lui Arturo Toscanini, în tinerețe de fascismul italian, iar apoi de stînga anti-fascistă și anti-hitleristă.

Mai puțin documentată apare atracția altor muzicieni de faimă față de ideologia de stînga în anii ’50. Documente noi, inedite, publicate luna aceasta de Alex Ross, unul din cei mai buni istoriografi muzicali americani, în revista de prestigiu The New Yorker, pun în lumină cazul interesant al dirijorului Lenny Bernstein. Despre convingerile politice ale lui Bernstein, a cărui carieră de succes a început odată cu debutul glorios la pupitrul Filarmonicii new-yorkeze, în 1943, se știe relativ mult grație exegezei muzicologului Bary Seldes și cărții sale Leonard Bernstein: Viața politică a unui muzician american (The Political Life of an American Musician, University of California Press, 2009).

Ceea ce nu se știa este insistența cu care FBI-ul a urmărit timp de cîteva decenii activitatea dirijorului, materializată într-un dosar de circa 800 de pagini! Primul raport serios datează din martie 1949, cînd J. Edgar Hoover furnizează informații la cererea asistentului administrativ al președintelui Truman, în ajunul întâlnirii acestuia cu Chaim Weizmann, primul președinte al Israelului. Lenny Bernstein urma să dirijeze un concert cu acel prilej, iar raportul notează că artistul ar fi „conectat, aflialiat sau în diferinte privințe asociat” cu diverse organizații calificate drept fronturi comuniste. Intre cele zece organizații enumerate de raport erau Comitetul American pentru ajutorarea iugoslavă, Comitetul unit al refugiaților anti-fasciști, Consiliul Național de Prietenie Americano-Sovietică etc. Hoover a refuzat să facă vreo recomandare pe marginea raportului, despre care scria că nu ar conține decît afirmații ambigue, iar Bernstein a dirijat concertul în onoarea lui Weizmann.

Lucrurile au luat o întorsătură serioasă în 1951, în plină isterie mac-carthystă, cînd numele lui Bernstein a fost înscris, drept „comunist”, pe lista celor considerați de FBI drept persoane primejdioase și care ar fi urmat să fie arestate în cazul unui conflict cu Uniunea Sovietică. Convorbirile lui Bernstein erau ascultate în cursul unei călătorii pe un vapor spre Europa, iar un informator nota că dirijorul își exprimase teama pentru rudele rămase în Rusia sau că se declarase dezgustat de cererea unei societăți anti-comuniste americano-evreiești de a condamna comunismul, afirmînd că Statele Unite se îndreaptă spre „hitlerism și reacțiune”.

Urmare a introducerii numelui său pe așa-numitul Index de securitate, rețeaua de radio CBS nu a mai avut dreptul de a-i utiliza serviciile, iar din februarie 1951 pînă în decembrie 1956, Bernstein a încetat să mai apară în concertele curente ale Filarmonicii din New York. In vara anului 1953, Departamentul de Stat refuza să-i reînoiască pașaportul, iar pentru a-l recăpăta dirijorul a trebuit să dea o declarație că nu a fost niciodată membru al Partidului comunist și nici angajat în activitățile acestuia. Documentul, pe 11 pagini, păstrat în dosarul său de la FBI, devenit acum public, se termina cu afirmația: „vreau să închei această declarație, repetînd în mod solemn loialitatea mea față de Statele Unite și opoziția față de comunismul sovietic pe care am exprimat-o [în 1949]”. După toate aparențele interdicția oficială înceta în 1954, cînd Bernstein a fost invitat de Fundația Ford să apară într-un program „Omnibus”.

FBI-ul nu a încetat însă să colecționeze acuzațiile și denunțurile la adresa lui Lenny Bernstein, în 1958 un informator scriind „știu că Bernstein are carnet de partid comunist și chiar dacă nu am nici o dovadă, o pot spune din felul în care vorbește”. Denunțurile de acest fel, observă Alex Ross în The New Yorker, s-au multiplicat după numirea compozitorului ca director muzical al Filarmonicii new-yorkeze, denotînd mai mult ca probabil, dincolo de o anumită atmosferă ideologică americană, și un grad de invidie față de ascensiunea artistică a popularului dirijor american.
XS
SM
MD
LG