Linkuri accesibilitate

Pe marginea politicii europene de apărare și securitate

Uniunea Europeană se mîndreşte, şi pe bună dreptate, cu puterea sa de atracţie - prosperitatea ei, stabilitatea şi de angajamentul său pentru instituţii multilaterale au admiratori în întreaga lume. Acum 10 ani, cînd Uniunea a lansat Politica Europeană de Apărare şi Securitate şi l-a numit pe Javier Solana în funcţia de coordonator al accestei politici, blocul pan-euroepan dădea semne că are şi ambiţii legate de puterea militară.

Un lucru de care s-a luat notă şi la Beijing şi la Delhi şi la Moscova, scrie în „Financial Times” Charles Grant, directorul Centrului European pentru Reformă şi autorul volumului „E sortită Europa să eşueze ca putere?”.

Astăzi însă, continuă Grant, puţine guverne consideră că Uniunea Europeană e o putere în devenire. Cea mai mare parte a lumii consideră că Uniunea e greoaie, prost organizată şi deseori divizată. Şi mai ales se uită batjocoritor la lipsa ei de musculatură militară.

Bugetele de apărare au fost reduse în Europa şi doar cinci state membre ale Uniunii cheltuie mai mult de 2 procente din Produsul Intern Brut pe apărare (Marea Britanie, Polonia, Grecia şi Bulgaria – deşi ultimele două contribuie rar la misiunile de pace ale Uniunii Europene).

Teoretic, Uniunea poate chema oricînd în ajutor forţe de reacţie rapidă pentru a le defăşura în zone de criză – dar multe din aceste forţe există numai pe hîrtie, şi n-au fost desfăşurate niciodată.

Iar această slăbiciune militară contează, continuă Charles Grant în „Financial Times”. La graniţa Uniunii Europene se află un arc de instabilitate care se întinde din Europa de Est prin Balcanii de Vest, Caucaz, Orientul Mijlociu pînă la Africa de Nord.

O criză de securitate în vecinătatea Uniunii i-ar putea a afecta acesteia interesele în mod direct, generînd, de exemplu, un val de refugiaţi. Şi vor fi cu siguranţă multe ocazii în care Uniunea va fi chemată să trimită militari, poliţişti sau ajutor umanitar. Statele Unite se aşteaptă ca Uniunea să fie capabilă să-şi rezolve problemele în vecinătatea sa, mai ales în Balcani. Iar Naţiunile Unite doresc ca europenii să poată interveni în zoneel de război africane.

Dar în ciuda faptului că Uniunea Europeană are nevoie de capacitate militară, fiecare dintre „cei trei mari” ai Europei, au subminat sau sînt pe cale să submineze această capacitate în mod diferit. În trecut, Franţa a fost problema. De ani de zile, Parisul a încercat să construiască un rol militar al Uniunii Europene care să rivalizeze cu Alianţa Nord Atlantică, ceea ce i-a îngrijorat pe americani şi pe central europeni. Dar anul acesta preşedintele Nicolas Sarkozy a adus Franţa înapoi în NATO ca membru deplin, convingîndu-i pe americani că francezii nu mai văd relaţiile dintre NATO şi Uniunea Europeană ca un joc de sumă zero. Iar americanii sprijină acum un rol lărgit al Uniunii Europene în chestiuni legate de apărare.

Marea Britanie au putea fi cea mai mare problemă în viitor dacă, aşa cum e foarte posibil să se întîmple, partidul conservator ajunge la putere anul viitor, iar declaraţiile sale din trecut despre politica de apărare a Uniunii Europene vor fi un model al viitoarei sale atitudini. Conservatorii britanici s-au opus unei politici de apărare a Uniunii susţinînd că o astfel de politică ar putea slăbi Alianţa Nord Atlantică. Şi ar putea încerca să scoată Marea Britanie din instituţiile de la Bruxelles responsabile cu apărarea. Americanii le-ar putea cere să se gîndească de două ori înainte de a face asta. O Mare Britanie implicată complet în Uniunea Europeană şi instituţiile ei e mai de folos pentru Washington, decît una care nu e.

În prezent însă, Germania e problema. Tradiţiile ei pacifiste de după cel de-al doilea război mondial o fac reticentă la problemele de securitate care implică folosirea forţei. În ultimii 15 ani, Germania a trimis misiuni de menţinere a păcii în străinătate, dar ele sînt rar lăsate să lupte, ceea ce înseamnă că utilitatea lor, fie în Kosovo, fie în Congo sau Afganistan e una redusă. Şi pentru că Germania e cea mai mare ţară a Uniunii Europenea, asta afectează întreaga politică de apărare europeană.

Problema germană scoate la iveală o dificultate fundamentală a apărării europene – o fisură strategică pe întregul continent. Una din raţiunile de a da Uniunii Europene un rol sporit în apărare a fost de a încuraja alte ţări să adopte robusta cultură strategică a britanicilor şi francezilor. Cu toate acestea, doar aproximativ o treime din statele membre iau în serios apărarea şi cred că a interveni poate duce la rezolvarea problemelor legate de securitate. Aceste ţări au trupe în zonele periculoase din Afganistan.

Ceilalţi însă dau impresia că ar vrea ca Uniunea Europeană să fie un fel de Elveţie mai mare - prosperă şi sigură, dar căreia nu-i prea place să aibă grija problemelor din alte părţi ale lumii, şi ca atare nici responsabilitatae de a le rezolva.

Uniunea Europeană îşi dă seama că nu se poate construi o politică de apărare cu 27 de state membre. Dacă Politica Europeană de Apărare şi Securitate e sprijinită de toate ţările membre atunci ea are un rol util de jucat. Uneori, doar simpla prezenţă a unui militar sau a unui poliţist într-o zonă de criză duce la calm. Cînd însă e vorba de organizarea de misiuni ce presupun folosirea forţei, acele ţări cu o puternică cultură strategică ar trebui să-şi creeze propriul lor organism sub umbrela Uniunii Europene. Şi orice stat care aspiră să facă parte dintr-un asemenea club ar trebui să respecte cîteva condiţii legate de capacitatea militară şi atitudinea faţă de folosirea forţei.

Exact aşa cum intrarea în zona euro presupune o anumită preformanţă economică, o organizaţie de apărare cu criterii de admitere aspre ar putea încuraja guvernele să-şi reformeze armatele şi să-şi modifice modul de abordare a conflictelor armate.

Ameninţarea cu excluderea dintr-un astfel de club i-ar putea împinge pe germani, de exemplu, şi pe alţii asemenea lor să ia mai înserios chestiunile legate de apărare, scrie în încheirea articoluluid in „Financial Times” Charles Grant, directorul Centrului European pentru Reformă.
XS
SM
MD
LG