Linkuri accesibilitate

Galina Rusu, elevă la Liceul „Petru Stefănucă”

Eleva in clasa 11 la liceul "Petre Stefanuca" din Ialoveni, Galina Rusu este autoarea traditionalei rubrici “Jurnal saptamanal”.

Luni:

In această lungă şi aşteptată vacanţă m-am trezit cu senzaţia unei rutine interminabile. Iarăşi curăţenie, iarăşi mama cu sarcinile zilnice care-mi fură din timpul dedicat lecturii. Nu pot s-o supăr, i-au aspiratorul şi curăţ superficial covoarele. Pe patul deşternut mă cheamă romanul Julia, de Somerset Maugham, curtea nemăturată va mai aştepta. Ard de nerăbdare să aflu detalii despre marea dragoste a celor doi actori. Prietenele mele au alte preocupări, mai realiste. Îmi povestesc cum s-au distrat aseară la o discotecă din Chisinău. Se laudă că au consumat cocteiluri tari şi au agăţat băieţi. Niciodată n-am preferat discotecile. Nu e stilul meu, de aceea nu bag în cap poveştile lor. Constat cu stupoare că la Ialoveni nu avem o discotecă. Un consiliul de adolescenţi au cerut Primăriei să construiască un local special pentru asta. Bravo lor! Ştiu ce vor. Le mai rămâne să-l obţină!

Totuşi sunt de partea surorii mele de doisprezece ani, care petrece duminicile la biserică, unde cântă în corul bisericesc. Eu? Eu de ce n-am o astfel de dorinţă? Probabil pentru că n-am avut ore de religie în şcoală.

Marţi:

Sunt şi eu o participantă la viaţa socială a acestei mici ţări, lovită din toate părţile de diferite crize. Dicţionarul defineşte criza ca pe o manifestare violentă şi primejdioasă a contradicţiilor în viaţa socială, politică, financiară. Mi-aş asuma să enumăr aici şi o criză mentală ce poate fi soluţionată pe baza unor modificări a anumitelor raţionamente şi cunoştinţe în gândirea moldoveanului. Teoretic totul este posibil, iar la modul practic – imposibil, cel puţin pentru încă câteva generaţii. Afirm eu, care am absolvit abia clasa a zecea. Din ceea ce văd la televizor, constat că opinia mea nu coincide cu cea a guvernanţilor. Mult mai dureros loveşte criza în părinţii mei. Nici mama si nici tata nu au un serviciu stabil, dar în schimb ne au pe noi şi obligaţia de a ne creşte şi învăţa. Mă sperie realitatea crudă în care suntem impuşi să existăm. Încercând să-mi câştig un ban, m-am angajat distribuitor la o companie de cosmetice. Prima încercare mi-a reuşit. M-au salvat rudele şi prietenii care s-au oferit să-mi procure produsele. Dar la a doua… n-a mai mers. Şi mă întreb dacă lumea n-are nevoie de creme şi şampon sau poate criza îi impune să-şi limiteze dorinţele.

Miercuri:

Căţeluşa noastră, Gema, a fătat trei patrupezi foarte drăgălaşi. Iniţial a fost o bucurie, care mai apoi s-a transformat într-o mare problemă. Ce să fac cu ei? Nu-mi imaginez o turmă de patrupezi defilând prin curticica noastră mică. Va trebui să-i dau pe mâni bune, că nici să-i abandonez nu-mi pot permite. Un vecin mi-a propus să-i duc la oraş, că acolo sunt mulţi… Nu. Nu vreau să creez probleme cu cânii ce sunt prolifici, poate mai mult decât trebuie.

Joi:

Mă telefonează o prietenă care îmi spune să accesez mai repede netul, pentru că a apărut un filmuleţ porno cu unul dintre funcţionarii promovaţi de actuala guvernare. Mă grăbesc să-mi satisfac curiozitatea şi rămân total dezgustată de cele văzute. Mă gândesc la părinţeii mei care visează la un loc stabil de muncă în timp ce unii funcţionari, cu salarii din buget, îşi permit luxul să arunce sute de dolari la prostituate.

Vineri:

O ajut pe sora mea, care-şi pregăteşte bagajele pentru tabăra de la Vadul lui Vodă. Nu-i sigură ca va pleca. De câteva ori s-a amânat ziua deschiderii din cauza condiţiilor anti-sanitare. Inundaţiile de anul trecut şi-au lăsat amprenta. Dacă se mai amână - ar putea să-şi desfacă bagajele pe 1 septembrie. Planuri spulberate. Copiii unui vecin s-au întors din Italia. Mama lor lucrează acolo. Şi-au petrecut vacanţa la mare. Mă las pradă unui soi de invidie şi mă visez pe o plajă din Vest. Revenită la realitate preţuiesc prezenţa mamei acasă.

Obosită de lipsurile din familia noastră, speram vara să-mi găsesc jobul salvator. Eram sigură că voi reuşi. Cum o fată să nu-şi găsească de muncă? Dar fără pile, nimeni nu te acceptă nici la o convorbire. Cică patronii se tem să nu încalce Codul muncii, care prevede ore limitate pentru minori. Dacă acesta ar fi adevăratul motiv - m-aş bucura. Cel puţin într-un domeniu se respectă legile, căci din câte aud de la părinţii mei, din câte văd şi observ existăm într-o totală anarhie.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG