După războiul ruso-georgian din august 2008, elita politică şi militară a Rusiei a declanşat un ambiţios program de reformare şi modernizare a armatei ruseşti, care ar urma să se încheie în 2020, scrie la începutul comentariului său pentru Radio „Europa Liberă” Roger McDermott, expert în studii militare eurasiatice la Fundaţia Jamestown.
Programul, continuă McDermott, are în vedere renunţarea la principiul mobilizării în masă în favoarea formării unei forţe armate mobile, permanent gata de acţiune, capabilă să reacţioneze la ordinul de a ajunge la obiectiv într-o oră.
În aprilie 2009, directorul Servicului Naţional de Informaţii din Statele Unite Denis Blair spunea într-un răspuns scris pentru Comisia de contrainformaţii a Senatului american că reformarea armatei ruse va face ca Rusia să-i domine militar pe cei mai mulţi din vecinii săi.
Ministrul rus al apărării Anatoly Serdyukov e criticat la el acasă de unii oponenţi care susţin că reforma sa va distruge armata rusă. Cu toate astea, spune cercetătorul de la Jamestown Fundation, reducerea masivă corpului ofiţeresc pentru a-l face mai eficient, trecerea de la sistemul de organizare pe divizii, la cel bazat pe brigăzi, şi transformarea Academiei Statului Major şi al învăţămîntului militar pălesc în comparaţie cu provocările uriaşe pe care le implică modernizarea învechitului echipament şi inventar de arme ale ruşilor.
Presa rusească a adoptat formula „faţă nouă” pentru a descrie aceste importante schimbări, deşi se pare că e vorba de ceva mai mult decît de o simplă chestiune de aparenţă, pentru că asta nu e o campanie de relaţii publice.
Armata rusă se schimbă repede, şi puţin sînt cei care îşi dau seama de adevarata dimensiune a acestei shimbări.
Chiar dacă accentul e pus pe crearea unor formaţiuni de luptă suple, mobile, şi gata permanent de intervenţie, ceea ce unii ar putea crede că e o paradigmă occidentală, în realitate orice îmbunătăţire a forţelor convenţionale ruseşti va avea implicaţii majore pentru politica externă şi de apărare a Rusiei. Şi în timp ce e foarte posibil ca structurile care vor ieşi din această reformă să nu pară a rezista comparaäiei cu armatele occidentale, cu siguranţă ele vor fi capabile să răspundă la necesităţile unei Rusii moderne şi potenţial resurgente, mărindu-i capacitatea de a proiecta putere în „străinătatea apropiată”.
Cei care au studiat mişcările armatei ruse după conflictul georgian, care a scos la lumină multe defecţiuni convenţionale, au observat că, deşi aplicaţia militară de amploare Kavkaz 2009 pe care ruşii au efectuat-o la sfîrşitul lui iunie, a testat aparent noile structuri de brigadă, în chip de forţe anti-teroriste, e posibil ca în realitate să fi fost vorba de o repetiţie la o variantă îmbunătăţită de intervenţie în Georgia.
La 10 august, preşedintele rus Dmitiri Medvedev a trimis spre aprobare Dumei de stat un proiect de lege care pune bazele legale ale viitoarelor intervenţii militare ruseşti peste hotare pentru protejarea cetăţenilor ruşi şi a intereselor Rusiei.
E greu de spus care vor fi implicaţiile politice pînă ce reforma nu e gata, dar un lucru e clar: pînă la sfîşitul acestui an, armata rusă va fi de nerecunoscut, scrie în comentariul său pentru radio „Europa Liberă” Roger McDermott de la Fundaţia Jamestown.
Iar provocările sînt imense. De exemplu la adresa industriei de armament a Rusiei, ale cărei slăbiciuni au fost scoase recent în evidenţă de testele nereuşite ale noii rachete intercontinentale Bulava. Sau cele legate de crearea unui învăţămînt militar reformat, reviziurea tehnciilor de instrucţie şi renunţarea la 200 de mii de ofiţeri pînă în 2012.
E un truism că generalii cred invariabil că următorul război va fi copia la indigo a celui precedent. Dar după intervenţia militară în Georgia de anul trecut, conducerea armatei ruse a analizat profund „lecţiile” acelei intervenţii, şi e posibil ca acesta să fie unul din motivele care au declanşat reforma. E dovedit istoriceşte că armata rusă învaţă repede lecţiile din conflictele anterioare, sau chiar în timpul conflagraţiilor de amploare, cum s-a întîmplat cu planul Barbarossa în 1941.
Dimensiunile schimbărilor pe care le va suferi armata rusă sînt fără precedent în istoria forţelor armate ale Rusiei de la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial încoace, sau poate şi de mai înainte.
În timp ce armatelor occidentale nu le rămîne decît să înceapă să studieze şi monitorizeze aceste transformări, armatele mai apropiate geografic de Rusia (cele din Asia Centrală, de exemplu) recunosc deja că au probleme în derularea de aplicaţii militare comune.
Intenţionat sau nu, procesul de reformare a armatei ruse va submina majoritatea programelor de instruire militară ale NATO în fosta Uniune Sovietică.
Orice comentariu asupra implicaţiilor politice e prematur, dar e foarte posibil ca forţele convenţionale ruseşti să se transforme în următorii cîţiva ani într-o forţă dominantă fără egal în spaţiul post-sovietic, capabilă să intervină decisiv şi rapid, cu pagube minime pentru credibilitatea internaţională a Rusiei. Scrie în încheierea analizei pentru „Europa Liberă” Roger McDermott, expert în studii militare eurasiatice la Fundaţia Jamestown.
Programul, continuă McDermott, are în vedere renunţarea la principiul mobilizării în masă în favoarea formării unei forţe armate mobile, permanent gata de acţiune, capabilă să reacţioneze la ordinul de a ajunge la obiectiv într-o oră.
În aprilie 2009, directorul Servicului Naţional de Informaţii din Statele Unite Denis Blair spunea într-un răspuns scris pentru Comisia de contrainformaţii a Senatului american că reformarea armatei ruse va face ca Rusia să-i domine militar pe cei mai mulţi din vecinii săi.
Ministrul rus al apărării Anatoly Serdyukov e criticat la el acasă de unii oponenţi care susţin că reforma sa va distruge armata rusă. Cu toate astea, spune cercetătorul de la Jamestown Fundation, reducerea masivă corpului ofiţeresc pentru a-l face mai eficient, trecerea de la sistemul de organizare pe divizii, la cel bazat pe brigăzi, şi transformarea Academiei Statului Major şi al învăţămîntului militar pălesc în comparaţie cu provocările uriaşe pe care le implică modernizarea învechitului echipament şi inventar de arme ale ruşilor.
Presa rusească a adoptat formula „faţă nouă” pentru a descrie aceste importante schimbări, deşi se pare că e vorba de ceva mai mult decît de o simplă chestiune de aparenţă, pentru că asta nu e o campanie de relaţii publice.
Armata rusă se schimbă repede, şi puţin sînt cei care îşi dau seama de adevarata dimensiune a acestei shimbări.
Chiar dacă accentul e pus pe crearea unor formaţiuni de luptă suple, mobile, şi gata permanent de intervenţie, ceea ce unii ar putea crede că e o paradigmă occidentală, în realitate orice îmbunătăţire a forţelor convenţionale ruseşti va avea implicaţii majore pentru politica externă şi de apărare a Rusiei. Şi în timp ce e foarte posibil ca structurile care vor ieşi din această reformă să nu pară a rezista comparaäiei cu armatele occidentale, cu siguranţă ele vor fi capabile să răspundă la necesităţile unei Rusii moderne şi potenţial resurgente, mărindu-i capacitatea de a proiecta putere în „străinătatea apropiată”.
Cei care au studiat mişcările armatei ruse după conflictul georgian, care a scos la lumină multe defecţiuni convenţionale, au observat că, deşi aplicaţia militară de amploare Kavkaz 2009 pe care ruşii au efectuat-o la sfîrşitul lui iunie, a testat aparent noile structuri de brigadă, în chip de forţe anti-teroriste, e posibil ca în realitate să fi fost vorba de o repetiţie la o variantă îmbunătăţită de intervenţie în Georgia.
La 10 august, preşedintele rus Dmitiri Medvedev a trimis spre aprobare Dumei de stat un proiect de lege care pune bazele legale ale viitoarelor intervenţii militare ruseşti peste hotare pentru protejarea cetăţenilor ruşi şi a intereselor Rusiei.
E greu de spus care vor fi implicaţiile politice pînă ce reforma nu e gata, dar un lucru e clar: pînă la sfîşitul acestui an, armata rusă va fi de nerecunoscut, scrie în comentariul său pentru radio „Europa Liberă” Roger McDermott de la Fundaţia Jamestown.
Iar provocările sînt imense. De exemplu la adresa industriei de armament a Rusiei, ale cărei slăbiciuni au fost scoase recent în evidenţă de testele nereuşite ale noii rachete intercontinentale Bulava. Sau cele legate de crearea unui învăţămînt militar reformat, reviziurea tehnciilor de instrucţie şi renunţarea la 200 de mii de ofiţeri pînă în 2012.
E un truism că generalii cred invariabil că următorul război va fi copia la indigo a celui precedent. Dar după intervenţia militară în Georgia de anul trecut, conducerea armatei ruse a analizat profund „lecţiile” acelei intervenţii, şi e posibil ca acesta să fie unul din motivele care au declanşat reforma. E dovedit istoriceşte că armata rusă învaţă repede lecţiile din conflictele anterioare, sau chiar în timpul conflagraţiilor de amploare, cum s-a întîmplat cu planul Barbarossa în 1941.
Dimensiunile schimbărilor pe care le va suferi armata rusă sînt fără precedent în istoria forţelor armate ale Rusiei de la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial încoace, sau poate şi de mai înainte.
În timp ce armatelor occidentale nu le rămîne decît să înceapă să studieze şi monitorizeze aceste transformări, armatele mai apropiate geografic de Rusia (cele din Asia Centrală, de exemplu) recunosc deja că au probleme în derularea de aplicaţii militare comune.
Intenţionat sau nu, procesul de reformare a armatei ruse va submina majoritatea programelor de instruire militară ale NATO în fosta Uniune Sovietică.
Orice comentariu asupra implicaţiilor politice e prematur, dar e foarte posibil ca forţele convenţionale ruseşti să se transforme în următorii cîţiva ani într-o forţă dominantă fără egal în spaţiul post-sovietic, capabilă să intervină decisiv şi rapid, cu pagube minime pentru credibilitatea internaţională a Rusiei. Scrie în încheierea analizei pentru „Europa Liberă” Roger McDermott, expert în studii militare eurasiatice la Fundaţia Jamestown.
