Linkuri accesibilitate

La a doua generaţie

Un reportaj prin subteranele Bucureştilor a apărut într-un ziar britanic. Reporterul revenea după ce în 1996 scrisese rânduri aspre despre copiii străzii. Situaţia, deşi pare mai bună, este tot fără orizont şi cu puţine speranţe că va fi soluţionată. Subteranele capitalei, descoperite de autorităţi doar iarna, când plesnesc conductele, sunt un oraş crescut ca o metastază a oraşului de la suprafaţă. Mulţi dintre locatarii sunt orfani şi constituie carnea de tun pentru traficul de persoane şi de droguri. Existenţa acestor colonii nu este cunoscută în amănunt, dar este bănuită de toată lumea. Toţi ştim că, în subterane, tind să se adune resturile neglijenţei generalizate. Problema copiilor străzii a fost transferată dintr-un buzunar într-altul, nefiind clar cine ar trebui să se ocupe de ei.

Ei au devenit acum maturi şi sunt, la rândul lor, autorii primelor generaţii subterane. Vara pot fi văzuţi prin parcuri, rătăcind prin marile aglomeraţii urbane în speranţa unui ban şi a unei doze de aurolac. O vreme ni s-a părut că au dispărut. Un ochi atent i-ar fi descoperit în spatele blocurilor, topiţi în masă umană de acolo, abonaţii centrelor de şomaj şi nemulţumiţii periferiei care stau la table şi la bere. Sau poate i-am descoperi în spatele statisticilor. Potrivit analizelor făcute de Organizaţia Mondială pentru Migraţie, România este un rezervor pentru traficanţii de persoane. Victimele identificate sunt circa o mie anual, în realitate sunt mult mai multe. Acest grup, constituit în mare măsură din femei care şi-ar fi dorit o soartă mai bună în Occident, este depăşit de numărul copiilor fugiţi de-acasă. Se înregistrează cam trei mii de dispariţii anual.

Copiii au plecat alungaţi de familie, abuzuri şi violenţă. Multe dispariţii sunt rezolvate, însă poliţia are în arhive peste 300 de cazuri vechi de ani de zile. Cam jumătate dintre copiii dispăruţi vagabondează. Ei se adaugă triburilor care fac legea în reţelele de canalizare, contribuind la creşterea criminalităţii. Studiile, făcute de poliţişti, de funcţionarii din instituţiile pentru protecţia copiilor sau de activiştii organizaţiilor nonguvernamentale, sunt constatative. Nu indică principalul actor al acestor filme horor, cercul vicios al contracţiilor economice care îi sacrifică mai ales pe cei care se pot apăra mai puţin.

Traumatizaţi de contactele cu lumea adulţilor, nu odată clachează. Sunt cei mai săraci copii ai Europei şi principala ţintă a comerţului cu carne vie pe pieţele de pornografie. Mai grav, unii dintre ei au luat drumurile Europei sau au fost împinşi de adulţi s-o faca, au devenit copii pe străzile altora şi citim aproape săptămânal despre violenţele sau abuzurile cărora le cad pradă. Ca în multe alte situaţii, integrarea europeană a fost pentru autorităţile române o pălărie prea mare. Şi folositoare. A acoperit eşecuri sociale vechi de decenii, lăsându-i acum pe alţii să le dea de capăt.
XS
SM
MD
LG