Linkuri accesibilitate

Ultimul mare scriitor de limbă idiş, Josef Burg a murit luni la Cernăuţi.

Ultimul mare scriitor de limbă idiş, Josef Burg, în vîrstă de 97 de ani, a murit luni la Cernăuţi. Cel mai important scriitor care a scris în această limbă, în curs de dispariţie, a fost Isaac Bashevic Singer, ortografiat în litere ebraice: צחק בשביס-זינגר, 1902-1991.

Potrivit Societăţii austriece „Theodor Kramer“, care l-a distins anul trecut cu Premiul „Theodor Kramer“, în ultimii ani Burg şi-a pierdut vederea şi n-a mai putut nici să scrie şi nici să citească. Scriitorul, distins în anul 1997 şi cu Crucea de Onoare Austriacă pentru Ştiinţă şi Artă, a publicat numeroase cărţi, unele traduse şi în limba germană, ucrainiană, rusă şi engleză. Burg a debutat în 1934 cu o nuvelă [Oifn splaw - Pe o plută]. În perioada interbelică a colaborat la diversele ziare ale minortăţii evreieşti care apăreau la Cernăuţi. Împreună cu alţi intelectuali evrei, Burg s-a distanţat faţă de scriitorii evrei de limbă germană, ca Paul Celan sau Rose Ausländer, pledînd pentru o cultură evreiască scrisă în limba idiş.

Între anii 1935 şi 1938 a studiat la Viena, întorcîndu-se la Cernăuţi după integrarea forţată a Austriei în Reich-ul nazist. În urma venirii la putere a lui Antonescu, Burg a fugit în Uniunea Sovietică. Într-un interviu înregistrat în anul 1993 la Berlin, Josef Burg a evocat perioada austro-ungară, cea interbelică românească, prigoana antisemită, războiul, era sovietică şi post-comunistă.

Iată un fragment din acest interviu inedit în care Joseph Burg evocă perioada interbelică şi Holocaustul: „Sînt un scriitor de limbă idiş. Pe vremuri eram un tînăr scriitor de limbă idiş. Cariera mea scriitoricească a început în perioada românească. Atunci s-a înregistrat o înflorire a culturii idiş în România; ea a înflorit în perioada interbelică la Cernăuţi. Au mai trăit pe atunci cîţiva mari scriitori şi poeţi importanţi. Mă refer la cei de limbă idiş ca Manger şi Steinberg. Oraşele Cernăuţi şi Bucureşti deveniseră centre ale culturii idiş. În România a existat pe atunci şi antisemitism. Se strigau lozinci ca „Jos jidanii!“. Aşa a fost. Dar asta n-a jucat un rol esenţial. Au existat şi ziare de extremă dreapta ca „Porunca Vremii“, dar chiar şi alte ziare, ca „Universul“, erau antisemite. Pe lîngă cuzişti, apăruse atunci şi Garda de Fier. Dar în pofida acestui fapt se putea scrie contra lor. Îmi aduc aminte de demonstraţiile extremiştilor de dreapta cuzişti din Cernăuţi şi de o contrademonstraţie a studenţilor evrei. Un punct culminant al acestei evoluţii a fost formarea guvernului Goga-Cuza. Pe atunci nu mă aflam în ţară. A fost un antisemitism deschis, unul de stat. Au început interdicţiile. Ce să vă mai spun? Mai tîrziu, mama mea a fost deportată în Transnistria, administrată de români, unde a şi fost împuşcată. Acolo a murit şi sora mea şi încă mulţi alţii, foarte mulţi. Aceasta este imaginia tragediei de atunci. Au murit foarte mulţi! Acolo în lagărele din Transnistria. N-a fost mai bine decît la germani!“
XS
SM
MD
LG