Linkuri accesibilitate

Temeri de o ucrainizare a vieții politice

La fel ca si noi, gazetarii sunt preocupati de perspectivele viitoarei guvernari.

Fiecare cu propriile asteptari si recomandari, fireste. Asa cum Pavel Paduaru, de exemplu, e de parere in Timpul ca “Avem nevoie de alti politisti si de alti procurori”. Frica cu care moldovenii ii privesc pe angajatii organelor de mentinere a ordinii publice, mai ales dupa evenimentele din 7 aprilie, constata Pavel Paduraru, ar trebui sa preocupe in mod special pe cei care vor forma urmatoarea guvernare. El e convins ca doar numirea unor noi persoane la conducerea Ministerului de Interne, a Procuraturii Generale sau Serviciului de Informatii si Securitate este insuficienta si ca in aceasta situatie se impune o reforma cardinala – sistemului.

La randul sau, presedintele primului Parlament al Republicii Moldova, Alexandru Mosanu, citat de Timpul, ne indeamna sa creditam cu incredere Alainta nou formata, renuntand la critici si insinuari.

Pe cand oamenii simpli, pe care reporterii de la Timpul i-au gasit ieri in piata centrala din Chisinau – trebuie sa constat eu citind raspunsurile lor – sunt destul de sceptici si vor, in fond, doar una – sa scape de saracie.

Portalul ucrainean Glavred trateaza realitatile moldovenesti cu si mai mult pesimism decat moldovenii din piata centrala. Din propria perspectiva insa. Glavred scrie despre “Chindiile democratiei moldovenesti”, afirmand ca o criza politica permanenta dupa modelul ucrainean este aproape inevitabila in Moldova din momentul crearii noii coalitii parlamentare. Ba mai mult, cred jurnalistii ucraneni ca sansa unui final fericit al acestei crize la Chisinau este chiar mai mica decat la Kiev.

In acelasi timp, Nezavizimaia Gazeta de la Moscova afirma ca “Bruxelles-ul mizeaza pe democratii moldoveni”, joaca impotriva comunistilor deci si ca ar face-o cu ajutorul Romaniei.

Iar in Romania Libera de azi, Bogdan Ghinea intrebandu-se “Ce urmeaza pentru Moldova” si meditand la ce poate face Bucurestiul, constata ca situatia este favorabila Romaniei, fara sa faca mare lucru, care nu ar trebui sa mai tulbure apele tocmai pentru a nu da apa la moara comunistilor. Bogdan Ghinea propune chiar un gest de deschidere catre un guvern necomunist – sa se discute semnarea unui tratat de baza intre Romania si Moldova.
XS
SM
MD
LG