Linkuri accesibilitate

Un demers care pune sub semnul întrebării libertatea de expresie

Ieri , un angajat al procuraturii militare l-a sunat pe un membru al redacţiei Stare de Urgenţă pentru a-i cere telefonul redactorului şef ca să-l cheme pe acesta din urmă la sediul instituţiei pe care o reprezintă ca să discute pe marginea unor articole consacrate evenimentelor din şase, şapte şi opt aprilie. Acest incident îl comentează Dumitru Crudu, coloborator al postului de radio Europa Liberă şi director al publicaţiei Stare de urgenţă.

Trebuie să recunosc că această iniţiativă a procuraturii militare m-a contrariat la culme, pentru că e o diferenţă mult prea mare între cele două instituţii: Stare de urgenţă fiind o revistă de cultură, iar procuratura militară, un organ al puterii de stat.

Prima întrebare care se impune aproape că de la sine e de unde şi pînă unde procuratura militară a ajuns să se ocupe de revistele de cultură, căci, din cîte ştim, doar criticii literari sunt în măsură să discute la modul profesionist despre conţinutul, viziunea şi valoarea textelor literare.

Să existe oare un asemenea departament şi în cadrul procuraturii militare şi opinia publică să nu fi ştiut despre aceasta pînă acum? Parcă nu-mi vine a crede.

Întrucît şi eu lucrez la această revistă, consider că recenta iniţiativă a procuraturii militare nu reprezintă nimic altceva decît un abuz şi o tentativă de-a intimida presa culturală.

Despre ce fel de libertate de expresie se mai poate vorbi în Republica Moldova dacă pentru fiecare articol scris într-o revistă de cultură eşti chemat la procuratura militară?

Indiferent dacă procuratura militară va întreprinde şi alte lucruri contra revistei Stare de urgenţă sau se va opri aici, e deja îngrijorător şi ceea ce s-a întîmplat.

E bine, fireşte, că printre cititorii revistei Stare de urgenţă sînt şi procurori militari, dar devine angoasant faptul că aceştia îşi depăşesc calitatea de lector şi vor să găsească pisica neagră acolo undea aceasta nu e.

Mă întreb oare cum poate fi interpretat faptul că domnii procurori militari ţin neapărat să-l cheme pe redactorul şef ca să discute cu acesta pe marginea textelor consacrate evenimentelor din aprilie?

Da, în fiecare număr al revistei sînt destule texte despre acele zile neliniştitoare din aprilie, unde e susţinută o altă poziţie decît cea oficială. Oare procuratura militară a fost deranjată că punctul de vedere promovat de revista Stare de urgenţă nu coincide cu cel al partidului communist? Dar, dacă e aşa, atunci despre ce fel de democraţie mai poate fi vorba? Şi nu înseamnă oare asta instaurarea unei noi cenzuri, decretarea unor noi subiecte tabu despre care să nu te mai poţi pronunţa decît într-un singur fel: oficial ?.

Se ştie prea bine că platforma revistei Stare de Urgenţă e să încurajeze apariţia literaturii document care îşi extrage seva din evenimentele istorice din imediata actualitate. În acest caz, revista pur şi simplu nu-şi va putea susţine demersul estetic. Totuşi, tăvălugul literar nu va mai putea fi oprit, căci deja sînt pe cale să apară primele romane şi primele piese de teatru despre ceea ce s-a întîmplat în luna aprilie.

XS
SM
MD
LG