Există un loc anume în care Bucureştiul fuge de prezent şi se întoarce la momentul care i-a dat naştere. Dar asta se întîmplă numai vara, în august, cînd praful aproape scrîşneşte sub picior iar căldura încinge case vechi, clădite acum 150 de ani. Locul de contact cu fiinţa istorică a Bucureştiului e măsurat de străzi ca Mîntuleasa şi Armenească, Toamnei şi Pictor Luchian. Casele locului, pînă la limita a ce a mai rămas din cartierul Vitan, au fost clădite solid, pe la 1850-70, de oameni serioşi şi puşi pe treabă. Multă negustorime greacă, bancheri evrei şi engrosişti armeni, cîrciumari bulgari şi, alături de ei, mulţi din politicienii, avocaţii, doctorii noii burghezii româneşti.
În aparenţă, nu se pot găsi două case la fel. Toate cască ferestre mari spre stradă şi lasă să se întrevadă tavanuri înalte, cu ornamente de zidărie complicată. În spate, pe culoare care dau la stradă, se ghicesc grădini, bine ascunse de praful drumului. Însă diferenţele apar imediat ce intri în curte. Demnitatea şi darea de mînă a proprietarului erau date de numărul marchizelor care protejază intrările separate şi numără corpurile de clădire.
Martorii acelor vremuri au dispărut. O burghezie mult mai rapace şi lipsită de gust a pătruns în cartier şi strică entuziast solemnitatea caselor. Termopanele şi zugrăvelile nepotrivite pocesc faţade vechi. Porţi plastificate au luat locul superbelor lucrări de fontă care marcau fiecare casă. În cîteva locuri, nepoţii şi strănepoţii foştilor proprietari s-au întors şi au refăcut admirabil casele. Tot ei ştiu povestea familiilor mari ale cartierului. În cîteva locuri, vechimea cartierului e intactă şi spune ce se mai poate spune despre originea şi stilul urbanismului bucureştean. Lucruri aproape întotdeauna neînţelese de oamenii prezentului.
În aparenţă, nu se pot găsi două case la fel. Toate cască ferestre mari spre stradă şi lasă să se întrevadă tavanuri înalte, cu ornamente de zidărie complicată. În spate, pe culoare care dau la stradă, se ghicesc grădini, bine ascunse de praful drumului. Însă diferenţele apar imediat ce intri în curte. Demnitatea şi darea de mînă a proprietarului erau date de numărul marchizelor care protejază intrările separate şi numără corpurile de clădire.
Martorii acelor vremuri au dispărut. O burghezie mult mai rapace şi lipsită de gust a pătruns în cartier şi strică entuziast solemnitatea caselor. Termopanele şi zugrăvelile nepotrivite pocesc faţade vechi. Porţi plastificate au luat locul superbelor lucrări de fontă care marcau fiecare casă. În cîteva locuri, nepoţii şi strănepoţii foştilor proprietari s-au întors şi au refăcut admirabil casele. Tot ei ştiu povestea familiilor mari ale cartierului. În cîteva locuri, vechimea cartierului e intactă şi spune ce se mai poate spune despre originea şi stilul urbanismului bucureştean. Lucruri aproape întotdeauna neînţelese de oamenii prezentului.