Linkuri accesibilitate

Un an de la conflictul ruso-georgian


Memorialul de la Gori al militarilor uciși în războiul din 2008

Memorialul de la Gori al militarilor uciși în războiul din 2008

Războiul dintre Rusia și Georgia un eveniment inevitabil potrivit unui analist rus

Vineri se împlineşte un an de la declanşarea războiului dintre Rusia şi Georgia. La 7 august 2008 mulţi lideri internaţionali, între care fostul preşedinte şi actualul premier rus Vladimir Putin şi fostul preşedinte american George W. Bush se aflau la Beijing la ceremonia de începere a Jocurilor Olimpice.

Începerea ostilităţilor ruso-georgiene a părut atunci că i-a luat prin suprindere pe toţi, scrie Quentin Peel în „Financial Times”. Preşedintele georgian Mihail Saakaşvili a fost învinovăţit de aproape toată lumea că ar fi tras primul foc, ordonînd un baraj de artilerie asupra oraşului Ţhinvali, capitala regiunii separatiste Osetia de Sud, în noaptea de 7 august.

Ordinea precisă a evenimentelor e în continuare subiect de dispută. Georgia spune că a fost o reacţie la bombardarea satelor georgiene.

Dar ce a urmat se ştie cu claritate – în cîteva ore tancurile şi blindatele ruseşti au trecut graniţa şi au zdrobit orice rezistenţă georgiană. Ceea ce a părut că i-a luat prin surprindere pe prietenii americani şi europeni ai Georgiei ar fi trebuit să fie clar ca lumina zilei, continuă Quentin Peel în „Financial Times”: Rusia a masat luni de zile trupe în Osetia de Sud şi Abhazia şi dincolo de graniţă în Caucazul de Nord, şi cu mai mult de doi mai înainte impusese georgienilor un embargo comercial total, prin tăierea tuturor căilor de transport către fosta republică sovietică, după ce autorităţile de la Tbilisi au arestat doi ruşi bănuiţi că sînt spioni.

Peel îl citează pe Andrei Ilarionov, principalul consilier economic al lui Vladimir Putin pe vremea cînd acesta era preşedinte, care spune că deciziile care au făcut inevitabil războiul dintre Rusia şi Georgia ar fost luate cu mult înainte – între septembrie 1999 şi iunie 2003, şi ar fi pre-datat chiar Revoluţia Rozelor, care l-a adus la putere pe Saakaşvilii.

Trebuie spus că Ilarionov a devenit între timp un critic acerb al guvernului rus. A încetat să lucreze pentru Putin în 2005 şi acum este fellow la Institutul Cato din Washington. Într-un articol într-o nou volum despre conflictul ruso-georgian din 2008, Andrei Ilarionov adună laolaltă o mulţime de date pentru a-şi demonstra afirmaţia. Admite că nu e sigur dacă „Marele Plan de a lansa un război împotriva Georgiei a existat de la bun început sau a apărut pe parcurs, după ce ruşii n-au reuşit să slăbească, să submineze şi să distrugă conducerea de la Tbilisi prin mijloace nemilitare”.

Această ultimă variantă a lui Ilarionov corespunde concluziei altor înalte oficialităţi ruse, care au spus off the record că liderii georgieni şi-au căutat-o de fapt cu lumînarea. „În anii 90 au avut şansa să devină cei mai buni prieteni ai Moscovei, dar au ales să nu fie, ceea ce ne-a împins în braţele Abhaziei”, spune un înalt consilier de la Kremlin. Altul descrie atitudinea lui Saakaşvili faţă de Putin la una din primele lor întîlnrii: „n-am auzit pe nici un alt lider vorbind preşedintelui rus cu o atît de mare lipsă de respect”

În varianta sa asupra anilor şi lunilor care au precedat războiului din 2008, Andrei Ilarionov admite că guvernul de la Tbilisi n-a fost întru totul pasiv. Dar pune cea mai mare parte de vină pe seama Moscovei, inclusiv în ce priveşte lucruri la care a fost martor direct. În decembrie 2005, de exemplu, şefii a două companii energetice care făceau afaceri cu Georgia au fost chemaţi la Kremlin şi întrebaţi dacă nu era posibilă întreruperea energiei peste graniţă. Cei doi au raspuns că nu. După cîteva zile, cîteva misterioase explozii au distrus două conducte cu gaz şi o linie de înaltă tensiune, tăind energia către Georgia în mijlocul uneia din cele mai aspre ierni a deceniului.

E posibil ca întrebarea cine a pornit războiul să nu mai conteze aşa de mult acum la Moscova. Rusia a schimbat situaţia pe teren: trupele sale controlează cele două enclave şi a dovedit că e în continuare singura putere care contează în fostul spaţiu post-sovietic.

Pentru locuitorii Abhaziei şi Osetiei de Sud însă viaţa nu e deloc mai bună. Ţhinvali e în continuare în ruină. Ajutorul rusesc pare să se fi scurs printre degetele unei birocraţii faimoasă pentru corupţie. Ambele teritorii depidn de subsidiile de la Moscova.

Cît priveşte Georgia, chiar dacă are mîndria puţin ciobită, economiceşte o duce mai bine. Ajutoarele din partea Americii şi a Europei au curs gîrlă.

E posibil ca Tbilisi să fi pierdut războiul, dar acum cîştigă pacea, scrie Querntin Peel în „Financial Times”
XS
SM
MD
LG