Linkuri accesibilitate

Simplii cetăţeni însă au obosit şi îşi doresc o rezolvare cât mai grabnică a conflictului transnistrean

Nimic nu pare să amintească în regiunea transnistreană de recentele alegeri din Moldova - doar cîteva afişe răzleţe ale partidului comuniştilor, ajunse şi rămase ca prin minune pe stîlpii la intrarea în oraşul Bender. Lumea evită să vorbească despre rezultatele alegerilor şi doar puţini interlocutori pe care i-am întîlniti pe străzi din Bender şi Tiraspol au acceptat să-şi spună părerea despre perspectiva reglementării transnistrene.

“Nu-mi fac speranţe goale. Din câte ştiu eu, guvernanţii, indiferent de părerea poporului, întotdeauna decid cum vor ei”.

“Avem nevoie de stabilitate. Doar aşa vom putea obţine ajutoare din China sau Rusia”.

“Dacă opoziţia va ajunge la Guvernare, sperăm ca lucrurile să se schimbe în bine, pentru că până acum poiticienii făceau doar promisiuni, însă carul nu era urnit din loc”.

Vladimir Pasiutin
Reprezentanţi ai administraţiei de la Tiraspol nu-şi ascund bucuria înfrîngerii comuniştilor în alegeri. Între ei şi deputatul în Sovietul suprem Vladimir Pasiutin, care susţine că o guvernare a forţelor liberale şi democrate ar spori şansele desprinderii definitive a Transnistriei de Republica Moldova. Pasiutin spune că l-ar îngrijora revenirea comuniştilor la putere: “Ar fi rău atât pentru Moldova cât şi pentru noi, care sperăm ca Moldova să se unească cu România, ceea ce este şi normal, pentru că moldovenii sunt de fapt români, iar noi, transnistrenii, tindem mai mult spre Rusia. În viitor, Europa ar face bine să recunoască independenţa Transnistriei, asa ar fi bine pentru toţi”.



Alexandu Radcenco
Un alt deputat, din aşa-numita opoziţie, Aleksandr Radcenco este de părere că va trece mult timp până când reprezentanţii Chişinăului şi Tiraspolului se vor aşeza la masa de tratative: “Deoarece în joc intră puteri politice care vor avea alte viziuni asupra reglementării conflictului transnistrean. Conducerea de la Tiraspol nu intenţionează la modul serios să ducă la un bun sfârşit dialogul. Pentru ei, nerecunoaşterea internaţională reprezintă mijlocul de aur şi cu cât va dura mai mult, cu atât va fi mai bine pentru ei.”




Grigorie Volovoi
Grigore Volovoi, redactorul – şef al ziarului independent „Novaia Gazeta” este de părere că sunt premature discuţiile despre evoluţia relaţiilor moldo-transnistrene, atâta timp cât nu este clar ce coaliţii vor fi formate în viitorul Parlament: „Situaţia din parlamentul de la Chişinău oferă conducerii de la Tiraspol posibilitatea să tărăgăneze dialogul. Simplii cetăţeni însă au obosit şi îşi doresc o rezolvare cât mai grabnică a conflictului transnistrean.”

Grigore Volovoi este de părere că pe viitor autorităţile de la Chişinău vor trebui să dea dovadă de prudenţă, atunci când vor chema Tiraspolul la masa de tratative. Pentru că apariţia unor mesaje cu nuanţe naţionaliste, în opinia lui Volovoi, oricît de fine, va determina cetăţenii din stânga Nistrului să susţină în continuare administraţia autoproclamată a Trasnistriei.
XS
SM
MD
LG