Linkuri accesibilitate

Procesul înscenat oponenţilor preşedintelui iranian Ahmadinejad


Procesul de la Teheran

Procesul de la Teheran

Islamiştii radicali cer incriminarea fostului preşedinte Mohamed Khatami şi a lui Mir Hoisein Mussavi

La Teheran a început procesul intentat unui grup de peste 100 de persoane, arestate pentru că au participat la demonstraţiile de protest împotriva modului în care s-au desfasurat alegerile prezidentiale. Opoziţia acuză autorităţile şi justiţia de încalcarea drepturilor fundamentale, susţinând că multe mărturii au fost obţinute sub tortură. În rîndurile conservatorilor, pe de altă parte, se fac auzite voci influente care cer ca şi mai mulţi lideri ai opoziţiei să fie judecaţi.

Preşedintele reales al Iranului, Mahmud Ahmadinejad a primit astăzi aprobarea formală a liderului suprem al ţării, Aiatolahul Ali Khameni, iar miercuri va depune jurământul în parlament. Ceremonia de astăzi a fost boicotată de majoritatea oponenţilor reformatori, între care fostul preşedinte Mohamed Khatami şi principalul contra-candidat în alegerile prezidenţiale, Mir Hoisein Mussavi.

Un gest care nu surprinde pe nimeni după ce presa oficială a început de duminică o campanie, cerînd ca cei doi să fie judecaţi pentru „trădare”.
Un înalt cleric a mers chiar mai departe, susţinând că procesul celor peste 100 de reformişti nu ar avea nici o valoare, atâta timp cât liderii revoltei , adică Khatami şi Musavi, rămân în libertate.

Procesul celor 100 va fi relaut joi, dar încă din prima zi a audierilor, unii acuzaţi au făcut aşa-zise mărturii complete: fostul vice-preşedinte Abtahi, apropiat al lui Khatami, a declarat că liderii opoziţiei ar fi conspirat încă înainte de scrutinul prezidenţial din iunie, să conteste rezultatul şi să organizeze proteste de stradă.

Tabăra reformistă, relatează corespondenta Europei Libere, a reacţionat prompt, vorbind de înşcenarea procesului şi de faptul că mărturiile au fost obţinute sub presiune şi tortură. O practică des folosită în Republica islamică .

Juristul si analistul politic Nemat Ahmadi, aflat la Teheran, afirmă că actualul proces nu este decât punctul culminant al unei serii întregi de procese inscenate, care au loc de ani de zile în Iran. „Milioane de oameni, continuă Ahmadi, contestă legitimitatea preşedintelui reales. Procesul ar trebui acum să zdruncine încrederea oamenilor în acuzaţia că votul ar fi fost măsluit. Şi să asigure linişte, în ajunul ceremoniei de depunere a jurământului de către preşedintele reales”.

Iar atacurile la adresa opoziţiei se vor intensifica. Televiziunea iraniană de stat a anunţat deja că va transmite o serie de mărturii ale participanţilor la proteste, care să ateste faptul că ar fi fost vorba de o revoltă pusă la cale mult înainte de votul din 12 iunie.
XS
SM
MD
LG