Că cca 45% din cei care au votat pe 29 iulie curent s-au îmbarcat pe „Titanic”-ul PCRM, tocmai acum cînd coca de oţel a crăpat ca o coajă de ou, după ce s-a izbit de rezistenţa opoziţiei, pe de-o parte, şi s-a fisurat pe din interior, pe de-alta, mă întristează profund, fără însă a mă mira cîtuşi de puţin. Nu-i bai că nava merge la fund, important că ai un loc rezervat (citeşte, Statul-Providenţa îţi asigură un minim de supravieţuire, chit că din sudoare celor cîteva sute de mii de moldoveni care se spetesc să-i salveze pe ceilalţi de la înec, lucrînd la negru prin toată Europa), fie şi la clasa a III-a sau chiar pe puntea vasului, umflînd colacurile de salvare – uneori cu ultima suflare! – pentru domnii-tovarăşi de la clasa I, în timp ce alte cîteva echipaje, mai modeste (PL, PLD, AMN şi, cine ştie, poate şi PD), cheamă să pui mîna pe vîsle. Şi, dacă se poate, să alegi prin vot universal cine să stea la cîrmă.
Frica de a nu schimba (în cazul de faţă) cioara sau, dacă e să ne amintim de Scripturi, mai degrabă corbul din mînă pe porumbelul din văzduh pare înscrisă în codul genetic al neamului nevoii, chiar dacă (sic!) capul-plecat-sabia-nu-l-taie s-a rostogolit de nenumărate ochi în iarbă, la picioarele călăului (acum pe post de Călăuză). Însuşi Noe îşi îneacă frustrările în alcool, iar Arca lui aminteşte tot mai mult de Corabia beată, pe care cei mai treji la minte iată că au părăsit-o, dar nărodul (citeşte poporul) continuă să se afle în treabă, cîrpind cu buletinele de vot tot atîtea găuri ale guvernării comuniste. Cîte buletine, atîtea corăbioare de hîrtie...
Scurt pe doi, în dimineaţa zilei de 30 iulie m-am simţit exact ca-ntr-un poem de Matei Vişniec, Corabia (publicat – nota bene! – în chiar anul orwellian 1984, semn că pînă şi cea mai draconică cenzură poate fi conturnată), pe care vi-l propun mai jos, fiind convins, alături de Nicolae Leahu, că – pauză de gîndire – „Comunismul n-a fost doborît de capitaliştii ăi generoşi, ci de umilele noastre lecturi, în primul rînd... Pentru ca sămînţa Vocii Americii sau Europei Libere să fi prins colte, era nevoie de un anumit număr de fiinţe contemplînd libertatea spaţiilor imaginare”. Ecce liber!
Corabia
Corabia se scufunda încet noi ziceam
şi ce dacă se scufundă corabia şi noi
ziceam orice corabie se scufundă
într-o zi şi ne strîngeam mîinile
ne luam rămas bun
dar corabia se scufunda atît de încet
încît după zece mile noi cei care
ne-am dat mîinile încă ne priveam
ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i
o corabie care se scufundă mai încet
dar pînă la urmă se scufundă iat-o
dar corabia se scufunda atît de încet
încît după un an încă ne era ruşine
nouă celor care ne-am dat mîinile şi
în fiecare dimineaţă ieşeam unul cîte unul
măsuram apa hm nu mai e mult se
scufundă încet dar sigur
dar corabia se scufunda atît de încet
încît după o viaţă de om încă
mai ieşeam unul cîte unul şi priveam
cerul şi măsuram apa şi scrîşneam din dinţi
şi spuneam asta nu e o corabia
asta e o...
asta e o...