Linkuri accesibilitate

S-au făcut calcule pentru a afla cu cât mai bogată ar fi ţara dacă demnitari vor lăsa o cincime din salariu la casierie, cum a propus primul ministru. Economia anuală la buget făcută dacă miniştrii ar renunţa la 20 la sută din salariu ar valora 18 mii de pepeni sau 12 metri de autostradă. Discuţia pare absurda acum când foşti şi actuali miniştri trebuie să explice la tribunal cheltuieli fanteziste, iar statul a împrumutat trei miliarde de euro pentru a susţine sistemul de pensii şi puterea de cumpărare a leului.

In şapte luni de guvernare, miniştrii au arăta că ştiu să se ieftinească la făină, nu şi la tărâţe. S-au cheltuit multe milioane de euro pentru publicitate, studii de fezabilitate, ca să nu mai vorbim de banii obţinuţi prin tribunal de cei concediaţi abuziv din structuri guvernamentale şi care trebuie reangajaţi şi despăgubiţi. S-ar părea că adevărata hemoragie a finanţelor publice se petrece nu în zona marilor cheltuieli, care au rolul să ia ochii şi să ocupe imaginarul colectiv, ci în buzunarul cu bani de coşniţă de unde mărunţişul se rostogoleşte fără licitaţie, fără control, cu o rapiditate acrobatică, antrenată în anii de ţinut contabilitate dublă şi măsluit devize de plată.

Astfel, guvernul continuă tradiţi risipei care ne-a adus în punctul în care suntem. Niciun guvern nu a rezistat ispitelor. Toate şi-au scos scos din impas financiar prietenii care s-au ocupat de achiziţiile statului. Iar dacă legea bugetului poate fi citită pe paginile de internet ale ministerului finanţelor sau pe cele ale Monitorului Oficial, lista de cheltuieli bugetare, de departe mai interesantă, nu poate fi găsită nicăieri. Din date disparate, aduse la mal de mareea luptei politice rezultă că niciunde nu se simt demnitarii noştri mai familişti ca în funcţiile publice, unde simt nevoia să acorde protecţia întregului trib. Dacă am studia fenomenul risipei vom vedea că el se manifestă conform aceluiaşi scenariu şi la nivel judeţean sau local. Peste tot, cheltuielile bugetare cu instalaţii de aer condiţionat, aparatură tehnică, maşini, vacanţe, vile de protocol, prime salariale şi vacanţe de studiu pe Riviera franceză sunt escamotate printr-o ipocrită criză de responsabilitate a şefilor care promit că vor economisi mai mult şi vor dona banii în numele unor cauze de interes public.

Şi chiar şi acele mici economii sunt viciate fie de aerul de haiducie instituţională prin care sunt obţinute, fie de investiţiile făcute din fondurile astfel colectate. Şi, pe de altă parte, chiar de ar fi făcute cu inima deschisă şi cu lacrimi în ochi de mila bugetarului cu salariu minim, care primeşte mult mai puţin pe lună decât 20 la sută din salariile miniştrilor, nu se poate să nu te intrebi: cine profită, pentru cine sunt economiile, ce campanie de imagine se finanţează cu banii scoşi din banii tuturor? Şi nu cumva lacrimile de milă nu sunt ale politicienilor ci sunt subtilizate din ochii altora, de dragul spectacolului?
XS
SM
MD
LG