Linkuri accesibilitate

Timpul: „votaţi acele partide care vor şi pot să ducă R. Moldova în Uniunea Europeană, alături de lumea civilizată”.

Pentru că azi e zi liberă în Moldova, din cauza alegerilor, în redacţia Europei Libere a ajuns un singur ziar. E vorba de Timpul care deschide ediţia cu un îndemn pentru alegători: „votaţi acele partide care vor şi pot să ducă R. Moldova în Uniunea Europeană, alături de lumea civilizată”. Adresarea o găsiţi în rubrica Bună Dimineaţa şi se intulează „Rămîne cum ne-am înţeles!”

În aceeaşi adresare, Timpul le mulţumeşte cititorilor săi că au fost alături şi au semnalat diverse fraude pe perioada campaniei electorale. Tot la capitolul fraude, Timpul prezinta cazuri concrete in care unii concurenti electorali si-au facut propaganda in preziua alegerilor, cand aceasta este interzisa.

De asemeni, de pe multe din gardurile din capitală nu au dispărut lozincile xenofobe, deşi redacţia ziarului a sesizat şi MAI, şi Procuratura Generală şi chiar Serviciul de Informaţii şi Securitate.

Iar la Bălţi mai bine de 20 de panouri electorale au fost distruse pe parcursul campaniei electorale. Cele mai multe panouri aparţinînd partidelor democratice.

Timpul publică de asemenea mesajul ministrului polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, care s-a aflat săptămâna trecută la Chişinău şi care a spus că Uniunea europeană vrea să vadă alegeri libere şi corecte. „Acest lucru ar facilita progresele în cooperarea UE-Moldova".

Găsiţi în Timpul informaţii despre numărul observatorilor care vor supraveghea scrutinul şi cum puteţi vota dacă nu aveţi buletin de identitate, răspunsuri la diverse întrebări legate de ce e voie să faci la secţia de votare şi ce nu, cum trebuie să procedaţi dacă observaţi careva nereguli. Mai aflaţi unde pot vota alegătorii din regiunea transnistreană şi cien poate solicita urna mobilă, că ştampila votat trebuie aplicată tuturor.

Reuşeşte Timpul să publice şi o investigaţie intitulată „Ei se jură că nu fură...”. timpul prezintă cazurile de corupţie în care ar fi implicaţi mai oficiali din actuala conducere de la Chişinău, printre ei şi preşedintele Vladimir Voronin. Redacţia ziarului Timpul e în aşteptarea unei reacţii de la Procuratura Generală în legătură cu investigaţia despre fraudele de milioane ale actualului prim-vice-premier, Igor Dodon. Contantin Tănase semnează un editorial în care afirmă că citez: „Schema de spălare a banilor, pusă în aplicare de Dodon, ne aminteşte de celebrii Ostap Bender şi Koreika ai lui Ilf şi Petrov. Scandalul urmează să fie comentat de presă, nefiind un scandal ordinar de corupţie, ci unul în care sunt implicate primele persoane din guvern, iar firele lui duc la prima persoană din stat”.

Presa românească e şi ea cu ochii pe alegerile din Republica Moldova. În România Liberă găsiţi un articol intitulat „Alegerile din Moldova, pregătite cu sprijinul ruşilor”. Adevărul oferă şi el mai mult spaţiu alegerilor din Moldova şi scrie că azi basarabenii merg la urne într-un climat tensionat. Ştirile despre mersul scrutinului parlamentar sunt updatate de Adevărul cu informaţii noi. Potrivit Adevărului, CEC de la Chişinău a anunţat că în comuna Corjova, satul natal al preşedintelui Vladimir Voronin, persoane neidentificate au blocat accesul la secţia de votare numărul 5 amplasată în liceul teoretic „M.Eminescu” şi nu permit desfăşurarea votării. Potrivit Ştirea Zilei, circa 250 de miliţieni şi cazaci au blocat în jurul orei 6.30 accesul în secţie, au spart uşa şi au furat urna de vot.

Presa rusă, la rîndul ei, mai exact publicaţia electronică kommersant.ru scrie că Moldova iese de sub monitorizare. Ziarul se referă la observatorii expulzaţi în ajun de alegeri, unii chiar de pe aeroportul internaţional Chişinău, cei mai mulţi fiind reprezentanţi ai organizației internaţionale ENEMO, finanţată de Washington. Astfel, scrie kommersant.ru autorităţile moldovene s-au asigurat că nu se vor repeta violenţele din aprilie.
„Moldova încearcă a doua oară” e titlul articolului din Gazeta.ru – moldovenii aleg pentru a doua oară deputaţii. Citînd surse apropiate preşedintelui, Gazeta.ru scrie că la alegerile din 5 aprilie 14 deputaţi din opoziţie ar fi vrut să meargă la un compromis, dar nu au fost lăsaţi să apropie de urne de liderii formaţiunilor pe care le reprezintă.



XS
SM
MD
LG