Linkuri accesibilitate

Va intra Moldova într-o etapă politică nouă, diferită de inerţia comunistă? Evident, toată lumea se gîndeşte la alegerile din 29 iulie, urmaşe ale celor două rînduri de alegeri ratate (parlamentare şi prezidenţiale). Deocamdată ştim că alegerile din 29 au şi schimbat ceva. Pe de altă parte, importanţa exerciţiilor electorale într-un sistem politic-mediatic şi social închis de tipul Moldovei trebuie corect înţeleasă şi aşezată între alte forţe active.

Sondajele spun, deja, că dominaţia comunistă a fost redusă de şocul din 5 aprilie, cînd adevăratul rezultat al alegerilor a fost expunerea naţională şi internaţională a unui regim primitiv. Căci partidele comuniste aflate la putere s-au priceput, întotdeauna, să cîştige alegerile pe care le organizează dar nu s-au simţit niciodată bine, cînd au fost puse în situaţia de a organiza alegeri libere sau măcar imitaţia lor aproximativă. Consecinţa aventurii electorale comuniste din 5 aprilie a fost o dereglare de sistem iar costul acestei perturbări a adus Partidul Comuniştilor de la 50 la 30%. Suficient pentru control, insuficient pentru control absolut.

E de aşteptat ca, după alegerile din 29, sistemul politic al Republicii Molodova să se deplaseze spre fracţionism, să se fragmenteze şi să devină foarte negociabil. Probabil, dezertările şi alianţele vor abunda. Marian Lupu, noul Preşedinte al Partidului Democrat, s-a şi plasat în poziţia de joker indispensabil. E unul din semnele care sugerează un viitor politic foarte dezordonat. În acelaşi timp, forţele democratice vor avea de luptat enorm cu tentaţia alianţelor şi, mai ales, cu lipsa de bazin electoral. Pe scurt Moldova, se îndreaptă spre orbita clasică a statelor blocate în impas politic de falimentul economic şi social intern.

Această situaţie, foarte răpîndită pe centura fostului imperiu sovietic explică de ce alegerile au un rol pasager. Realitatea de fond a statului moldovenesc nu mai e, deja, legată de acţiunile corpului său politic ales. Subdezvoltarea economică şi prăbuşirea demografică atîrnă mai greu. Moldova e în primul rînd ţara unei depopulări care aproape a distrus straturile sociale vitale şi a lăsat în scenă un proletariat rural muribund.

Confruntate cu aceaşi situaţie, alte foste state sovietice au găsit coridoare de fugă: unele în trecutul naţional recuperat (republicile baltice), altele în pokerul energetic (statele petro-gazoase ale Asiei Centrale), altele în opţiunea proocidentală redeschisă de interesele strategice americane (Georgia şi, parţial, Ucraina). Moldova a refuzat redescoperirea şi relansarea propriei culturi istorice, pentru că asta ar fi însemnat apropierea de România şi dispariţia monopolului local comunist. Resursele naturale sînt practic nule iar aproperirea strategică de occident a fost interzisă de prezenţa militară rusă în Transnistria. În consecinţă, Moldova e în situaţia unei ţări închise la toate capetele, mai aproape de Belarus decît de oricare din statele europene fost-sovietice.

Aşa arată realitatea ultimă a Republicii Moldova şi ea dictează cursul evenimentelor, oricît s-ar strădui comuniştii să manevreze sau să creadă altceva. Alegerile nu pot bate procesul general de regresie. Cu fiecare ciclu electoral, criza internă a societăţii moldovene tinde să devină mai adîncă. Momentul în care sistemul politic va prezida o fantomă statală nu e prea departe. Calculul secret al comuniştilor va fi, în continuare, plasamentul în chiria şi sub protecţia rusă. Problema acestei forme de auto-conservare e situaţia tot mai precară a Rusiei care e atinsă, la alte dimenisuni, de aceleaşi deficienţe: demografie în declin, lipsă de inovaţie tehnologică şi infrastructură. Scăderea preţului petrolului şi viitorul circuit non-rusesc al gazului către Europa ar trebui să îi pună în gardă pe comuniştii moldoveni.

Jocul politic intern de la Chişinău e aproape depăşit de căderea rapidă a societăţii şi a statului. Singura soluţie de viitor e cartea externă iar asta înseamnă două lucruri aproape inseparabile: România şi Europa. Evident, comuniştii moldoveni au învăţat să creadă că Uniunea Europeană e acea putere care poate fi ignorată, pusă la lucru sau ţinută de vorbă. Delegaţia de observatori europeni nu se află, totuşi, în Moldova pentru a se destinde. Rapoartele ei vor fi traduse imediat, la Bruxelles, în documentele de poziţie ale politicii de veinătate cu Moldova. La fel, de important, Parteneriatul Estic, lansat sub tutelă polono-suedeză, nu pare să fi fost înţeles altfel la Chişinău.

Însă, schimbarea de atitudine e importantă: Moldova ar trebui să fie alarmată de terminologia europeană care îi acordă tot mai clar poziţia de stat cu şanse de „asociere”, nu de „admitere” în UE. Fanta se îngustează. Riscul e ca o elită politică strict obsedată de pradă şi o societate complet devitalizată să devină, curînd, irelevante istoric.

Şansele de recuperare ale spaţiului moldovenesc sînt mici dar există, încă. Alegerile din 29 nu vor răsturna, probabil, situaţia. Însă, dacă vor preveni o avalanșă comunistă, ceva rămîne de sperat.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG