Joi 23 iulie, Bruxelles era un muzeu fără vizitatori. Parlamentarii euorpeni au încheiat ultima zi de lucru şi au plecat acasă. Iar asta înseamnă două goliri de cisternă: şi Parlamentul şi oraşul îşi pierd locuitorii.
Nimeni nu ştie cu exactitate cîţi funcţionari străini lucrează la Bruxelles. În orice caz, instituţiile euroepene şi extraeuropene de la Bruxelles aspiră, cu siguranţă, zeci de mii de angajaţi. Toţi au nevoie de locuinţe, toţi, trăiesc, mănîncă, deschid cont la bancă, circulă, cumpără la Bruxelles. Mulţi fac stagii lungi şi îşi aduc familiile în oraş. Rezultatul e formidabil pentru Bruxelles: oraşul trăieşte, practic, din importul de funcţionari. Fără injecţia economică şi financiară împinsă de zecile de mii de chiriaşi pe termen lung, Bruxelles ar fi un oraş mai sărac.
Primul efect e stabilitatea şi bogăţia pieţei imobiliare. Spre deosebire de alte mari oraşe europene, Bruxelles nu trebuie să se îngrijoreze. Cererea de locuinţe şi capacitatea de plată a funcţionarilor nu vor înceta. Sînt garantate. În consecinţă, pînă la o treime din proprietarii de case din Bruxelles s-a retras în afara oraşului şi şi-au pus casele pe piaţă, la închiriat. Oferta e enormă şi extraordinar de variată.
Prima şi ce mai insistentă propunere e Cartierul European, o zonă de blocuri moderne constuite la cîteva minute distanţă de Parlamentul şi de Comisia Europeană. Nu e mult de spus, aici: locuinţe standard, finisaj impecabil, spaţii reci. Cine închiriază aşa ceva îşi mută biroul acasă. A doua propunere începe de la 15 minute în sus de Cartierul European şi înseamnă cartiere rezidenţiale elegante, cu apartamente spaţioase, stilate şi nu prea scumpe.
Bătălia pentru case se duce, de regulă, la sfîrşitul lui august, înainte de noua sesiune parlamentară. Însă la sfîrşitul lui iulie, cînd Parlamentul se închide, toată lumea pleacă. Oraşul e absolut gol, dacă e să exceptăm turiştii, mai ales comandourile japoneze care fotografiază exact aceleaşi locuri cu alte aparate. Fără funcţionari şi cerinţele lor, oraşul se duce în vacanţă. Adică devine mult mai circulabil şi mai accesibil. Traficul, altfel dificil, are o fluenţă de pîrtie iar terasele, de regulă, arhipline stau la dispoziţie.
Cei mai fericiţi sînt, în secret, angajaţii mărunţi ai instituţiilor europene. Tot felul de şoferi, barmani, portari, oameni forte plăcuţi şi amabili, care vin din Spania, Italia, Grecia, Portugalia. Toţi suferă peste an de ploile reumatice ale Belgiei şi, imediat după închiderea Parlamentului, pornesc glonţ spre casă, unde găsesc, în sfîrşit, soare.
Nimeni nu ştie cu exactitate cîţi funcţionari străini lucrează la Bruxelles. În orice caz, instituţiile euroepene şi extraeuropene de la Bruxelles aspiră, cu siguranţă, zeci de mii de angajaţi. Toţi au nevoie de locuinţe, toţi, trăiesc, mănîncă, deschid cont la bancă, circulă, cumpără la Bruxelles. Mulţi fac stagii lungi şi îşi aduc familiile în oraş. Rezultatul e formidabil pentru Bruxelles: oraşul trăieşte, practic, din importul de funcţionari. Fără injecţia economică şi financiară împinsă de zecile de mii de chiriaşi pe termen lung, Bruxelles ar fi un oraş mai sărac.
Primul efect e stabilitatea şi bogăţia pieţei imobiliare. Spre deosebire de alte mari oraşe europene, Bruxelles nu trebuie să se îngrijoreze. Cererea de locuinţe şi capacitatea de plată a funcţionarilor nu vor înceta. Sînt garantate. În consecinţă, pînă la o treime din proprietarii de case din Bruxelles s-a retras în afara oraşului şi şi-au pus casele pe piaţă, la închiriat. Oferta e enormă şi extraordinar de variată.
Prima şi ce mai insistentă propunere e Cartierul European, o zonă de blocuri moderne constuite la cîteva minute distanţă de Parlamentul şi de Comisia Europeană. Nu e mult de spus, aici: locuinţe standard, finisaj impecabil, spaţii reci. Cine închiriază aşa ceva îşi mută biroul acasă. A doua propunere începe de la 15 minute în sus de Cartierul European şi înseamnă cartiere rezidenţiale elegante, cu apartamente spaţioase, stilate şi nu prea scumpe.
Bătălia pentru case se duce, de regulă, la sfîrşitul lui august, înainte de noua sesiune parlamentară. Însă la sfîrşitul lui iulie, cînd Parlamentul se închide, toată lumea pleacă. Oraşul e absolut gol, dacă e să exceptăm turiştii, mai ales comandourile japoneze care fotografiază exact aceleaşi locuri cu alte aparate. Fără funcţionari şi cerinţele lor, oraşul se duce în vacanţă. Adică devine mult mai circulabil şi mai accesibil. Traficul, altfel dificil, are o fluenţă de pîrtie iar terasele, de regulă, arhipline stau la dispoziţie.
Cei mai fericiţi sînt, în secret, angajaţii mărunţi ai instituţiilor europene. Tot felul de şoferi, barmani, portari, oameni forte plăcuţi şi amabili, care vin din Spania, Italia, Grecia, Portugalia. Toţi suferă peste an de ploile reumatice ale Belgiei şi, imediat după închiderea Parlamentului, pornesc glonţ spre casă, unde găsesc, în sfîrşit, soare.