Linkuri accesibilitate

Barack Obama în favoarea extinderii cooperării americano-chineze


Preşedintele american, Barack Obama s-a pronunţat pentru o cooperare extinsă între Statele Unite şi China, cele două ţări fiind în căutarea unor soluţii comune pentru revigorarea economiei globale şi combaterea schimbării climei. În deschiderea convorbirilor americano-chineze la nivel înalt la Washington, Obama a spus luni că cele două ţări au interese comune şi în ceea ce priveşte oprirea răspândirii armelor nucleare. Potrivit preşedintelui american, relaţiile dintre ţara sa şi China vor da forma secolului 21. Preşedintele chinez, Hu Jintao a spus că cele două ţări doresc o relaţie „pozitivă, constructivă şi cuprinzătoare”. Convorbirile americano-chineze de două zile urmează să se încheie astăzi.
XS
SM
MD
LG