Linkuri accesibilitate

Îndemnul la verificarea listerlor transmis prin SMS

Comisia Electorală Centrală este încrezătoare că fiecare alegător interesat ştie deja cum se va desfăşura procedura de vot pe 29 iulie. La finalul unei campanii de informare, în care a folosit diverse procedee, de la afişe la mesaje SMS pe telefonul mobil, Comisia a spus azi că alegătorul n-ar mai trebui să aibă dubii, dacă merge sau nu la vot. În ce măsură campania de informare a avut impactul dorit de Comisia Electorală Centrală?

„Există momente când fiecare participant contează – 29 iulie, vino şi votează”, prin astfel de mesaje, Comisia Electorală Centrală a dorit să motiveze alegătorii să participe la votare. Renata Lapti, vicepreşedinta CEC, este de părere că numărul de cetăţeni care vor ieşi la vot, va arăta la modul practic randamentul campaniei de informare: “Noi am pornit de la idea că un alegător informat din mai multe surse, îl face să ia o decizie corectă, care se reflectă în ziua alegerilor prin acel vot conştient pe care îl face”

Şi îndemnul adresat cetăţenilor să verifice corectitudinea întocmirii listelor electorale, valabil până ieri, la fel a fost conceput ca o o parte componentă a campaniei de motivare. CEC-ul în premieră a utilizat pentru aşa ceva sms-urile, dar a uzitat şi procedeul verificat cum este linia fierbinte.

În stradă, i-am întrebat pe alegători ce impact asupra deciziei lor de a merge sau nu la vot, îl au campaniile de informare?
„Asta nu mă motivează cu absolut nimic, am să votez pentru că sunt cetăţean şi votul meu înseamnă ceva”.

„Oricum eu vin la vot, ori să-mi spună, ori să nu-mi spună. Eu vreau să vin la vot şi să-mi dau părerea, că trăim într-o ţară fără de lege”.

„Nu. Spoturile publicitare nu au nicio influenţă asupra mea. La votare voi merge pentru ca de votul meu să nu se folosească alţii pentru a-şi atinge scopurile”.

„Dacă mă voi duce, am să votez „po pianke”.

„Mă motivează aceste mesaje să vin la vot. Aş vrea ca la putere să vină nişte partide de orientare naţională, să predau elevilor adevărul şi nu minciuni ideologice”.

În campania precedentă, Centrul CONTACT a organizat întâlniri cu alegătorii pentru a-i motiva să participe la scrutin. Vasile Cioaric, expert din cadrul centrului, este de părere că cea mai eficientă metodă de încurajare a cetăţenilor, o reprezintă discuţiile directe: "Eu cred că după astfel de activităţi, cetăţenii sunt mult mai motivaţi să vină să voteze, pentru că, de fapt, ei şi-au făcut o concluzie, au conştientizat că da, uite votul meu trebuie să-l dau pentru cutare sau cutare. Oamenii sunt neîncrezători acuma. Este o situaţia în care este greu să crezi pe cineva".

Vasile Cioaric spune că este practic imposibil să se estimeze eficienţa unei campanii de informare, pentru că nu poţi şti exact ce l-a motivat pe un cetăţean să voteze. Mai mulţi polittehnologi spun că motivarea e o materie care evoluează şi PR-ul negru, bunăoară ca şi agresivitatea gratuită, care ar putea să funcţioneze ca un bumerang".

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG