Linkuri accesibilitate

Gândită cu mai multe creiere, reforma justiţiei merge înainte. Chiar dacă într-un cerc vicios înainte înseamnă mereu înapoi.

A venit, în fine şi ziua în care comisia europeană a prezentat raportul. După bunul obicei diplomatic, textul nu este nici suficient de dur pentru a sparge capul cuiva, nici suficient de blând pentru a putea proteja coaliţia la guvernare de ghionţii adversarilor politici. Mai mult, pare-se că în ultimele ore înainte de publicarea raportului, tonul acestuia a fost netezit şi polizat astfel că toţi se pot juca acum cu raportul fără probleme.

În ansamblu, însă, sensul raportului este că reforma justiţiei bate pasul pe loc iar clasa politică ar trebui să se trezească din somnul cel de moarte. Căci politicienilor prea le place să doarmă la sânul sirenelor, chiar dacă sunt de alarmă. Cu toate acestea, preşedintele Băsescu a ocupat primul ecranul televizoarelor pentru a spune că, faţă de ceilalţi ani, raportul a înregistrat unele progrese şi că justiţia română, chiar dacă oarbă, se îndreaptă pe drumul cel bun.

De fapt, monitorizarea care ar fi trebuit să se încheie anul acesta se întinde dincolo de linia orizontului, iar justiţia este condamnată cu suspendare până în anul viitor, pe primul loc în boxa acuzării fiind Consiliul Superior al Magistraturii, conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi judecătorii care au amânat procesele de corupţie cu anii. Fruntaşii reformei justiţiei sunt, conform raportului, procurorii din Parchetul general şi Direcţia naţională anticorupţie. Nişte fruntaşi printre codaşi, cu laurii jumuliţi şi medalii de aur coclit, care nu au reuşit să instrumenteze nici măcar cazurile evidente ale corupţiei la nivel înalt. Mai mult, procurorii au înregistrat eşecuri grandioase, la ore de maximă audienţă, judecătorii respingând dosare sau decizând neînceperea urmăririi penale pe motive de procedură. Fiecare îl învinuieşte pe celălalt, aşa s-a ajuns ca justiţia să se umple de mai mulţi învinuiţi decât sălile de judecată. Cercul culegerii şi administrării probelor este, de multă vreme, vicios. Fie probele sunt culese cu lopata şi picamerul, că tot ne-a apucat febra asfaltărilor, fie mărturiile sunt trucate sau neconcludente, fie poliţiştii şi procurorii sunt prea artişti şi inventivi.

În dosarele administrate în justiţia românească totul pare prea târziu şi prea puţin. Totuşi nu prea târziu să piardă telejurnalul de la 7 seara şi nici prea puţin, suficient cât să manipuleze opinia publică. Însă textul raportului nu este un rechizitoriu aşa că înşişi marii învinşi pot pretinde că au înfrânt. Magistraţii sunt de acord cu concluziile raportului, spunând că simţul dreptăţii trece prin stomac şi că, de s-ar fi respectat legea şi li s-ar fi majorat salariile, ar fi dat şi ei randament mai mare. De altfel, cel mai rapid proces judecat în ultimul an a fost cel intentat de magistraţi ministerului justiţiei pentru că nu le dă bani mai mulţi.

Procesul de reformă pare să fie un război juridic în toată regula, în care ministrul şi magistraţii se atacă la baionetă. Astfel că, în mod natural, judecătorii au decis că ministerul trebuie să plătească majorările restante. E drept, că procesul intentat de cadrele didactice pentru acelaşi motiv trenează. La urma urmei pare mai urgentă criza de bani din justiţie decât cea din învăţământ. Suprinzător sau nu, chiar în zilele în care se puneau ultimele virgule ale raportului, dosarul în care fostul ministru al tineretului e acuzat de deturnare de fonduri a ajuns de pe masa procurorilor, în tribunal, agenţia pentru integritate anunţă că urmăreşte îndeaproape câteva stele căzătoare ale politicii care ar avea conturi prin Elveţia şi case în Brazilia. În fine, ministrul justiţiei spune că are soluţii pentru criză, şi la fel spun şi magistraţii doar că viziunile diferă. Aşadar, chiar dacă e gândită cu mai multe creiere, reforma justiţiei merge înainte. Chiar dacă într-un cerc vicios înainte înseamnă mereu înapoi.
XS
SM
MD
LG