Linkuri accesibilitate

"SUA susţin aspiraţiile Georgiei de aderare la NATO"


Vice-preşedintele Joe Biden în parlamentul de la Tbilisi

Vice-preşedintele Joe Biden în parlamentul de la Tbilisi

Vice-preşedintele Biden cere Rusiei să-şi retragă trupele de pe teritoriul georgian

Vicepreşedintele american Joe Biden a spus la Tbilisi că Statele Unite doresc să ajute Georgia să-şi construiască un viitor independent şi sprijină aspiraţiile ei de aderare la NATO. Dar Washingtonul este împotriva operaţiunilor militare pentru reintegrarea republicilor separatiste georgiene, chiar dacă nu le va recunoaşte vreodată ca state.

Revenit în Georgia la aproape un an de la războiul ruso-georgian din august trecut, Joe Biden a spus că, deşi îl bucură absenţa avioanelor ruseşti deasupra capului şi a exploziilor în depărtare, ar veni în Georgia în orice condiţii. Iar motivul vizitei de acum, la cererea preşedintelui Obama, ţine de viitor. Statele Unite sunt gata, în măsura în care georgienii o doresc, să-i ajute să-şi construiască un viitor robust, independent şi prosper, a spus Joe Biden azi dimineaţă în prezenţa preşedintelui Mihail Saakaşvili.

Oficialităţi americane au dezminţit că preşedintele georgian ar fi cerut la întâlnirea tete-a-tete cu Joe Biden armament american avansat pentru refacerea forţelor georgiene în urma războiului dezastruos de anul trecut.

Iar într-un discurs rostit în Parlamentul de la Tbilisi, Joe Biden a spus că Statele Unite sunt împotriva re-integrării regiunilor separatiste Abhazia şi Osetia de Sud cu ajutorul armelor. Statele Unite nu vor recunoaşte independenţa celor două regiuni şi cer restului lumii să procedeze la fel. Dar opţiunea militară nu există, a spus vicepreşedintele american în faţa parlamentarilor georgieni.

În spiritul asigurărilor că politica administraţiei Obama pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu Rusia nu va aduce daune Georgiei, Joe Biden a cerut astăzi Rusiei să-şi respecte angajamentele internaţionale luate prin acordul de încetare a focului de anul trecut şi să-şi retragă în întregime forţele pe poziţiile de dinainte conflictului, adică în afara teritoriului georgian.

Vicepreşedintele american a spus că Statele Unite cunosc şi sprijină de deplin aspiraţiile Georgiei să adere la NATO. "Vom continua să vă ajutăm la îndeplinirea standardelor pentru aderare”, a mai promis Joe Biden.

Un sprijin vital pentru Georgia, după cum a spus azi la Tbilisi preşedintele Mihail Saakaşvili: "Georgia este o ţară atacată, parţial sub ocupaţie, unde democraţia şi securitatea sunt supuse unor provocări constante. Dar alegerea făcută de Georgia este ireversibilă, aceea de a se alătura lumii libere, Europei, Alianţei Nord Atlantice".

Preşedintele georgian, adus la putere de Revoluţia Rozelor din 2003, se confruntă personal cu unele din dificultăţile descrise. Timp de mai multe luni, începînd din aprilie, opoziţia georgiană a organizat proteste nonstop la care a cerut demisia lui Saakaşvili, acuzat de un comportament autoritar, de eşecul reformelor economice şi de războiul dezastruos de anul trecut cu Rusia. Astăzi, liderii opoziţiei georgiene au avut ocazia să reitereze aceste critici şi la o întâlnire cu vicepreşedintele Statelor Unite.
XS
SM
MD
LG