Linkuri accesibilitate

Preşedintele Băsescu în vizită la Aşgabat


Palat prezidenţial în Aşgabat
Palat prezidenţial în Aşgabat
Vizita sefului statului roman in Turkmenistan este prima la nivel inalt din ultimii 18 ani si marcheaza aniversarea celor 17 ani de la stabilirea relatiilor diplomatice dintre cele doua tari. Presedintele Traian Basescu a declarat inainte de plecarea sa ca Romania ar vrea sa participe la exploatarea zacamintelor din Turkmenistan si sa furnizeze echipament de extractie pe piata caucaziana. Din delegaţia care il însoteşte pe presedintele roman in vizita oficiala in Turkmenistan face parte si ministrul economiei Adrian Videanu, precum si directorii generali ai Transgaz si Romgaz cele doua societati romanesti de extractie, respectiv de transportare a gazului.

Traian Basescu socoteste ca “tari ca Turkmenistan, Kazahstan şi Azerbaidjan sunt prioritati de politica externa pentru Romania avand in vedere potentialul acestora de a fi parteneri energetici atat la nivel national, cat si la nivel european". Fosta republica sovietica, Turkmenistanul, se afla intre Marea Caspică, Afganistan, Iran, Kazahstan si saptamina trecuta si-a anuntat disponibilitatea de a furniza gaz pentru Nabucco, proiectul prin care Turcia, Bulgaria, Romania, Ungaria si Austriei isi propun sa aduca gaz caucazian in Europa, cu ocolirea Rusiei.

Turkmenistanul este al doilea mare producător de gaze, după Rusia, iar Moscova se gândise să devină distribuitorul principal al gazelor naturale turkmene spre pieţele occidentale. Relaţiile dintre Rusia şi Turkmenistan s-au înrautatit în ultimele luni din cauza unei explozii la o conductă principală, care a intrerupt exporturile Turkmenistanului catre Rusia, iar cele două parti continua sa se contrazica în privinta cauzei si costului reparatiilor. Companiile straine au ezitat pina acum sa investeasca în Turkmenistan din cauza comportamentului impredictibil al fostului presedinte. Saptamina trecuta, insa, gigantul german al energiei RWE a spart cercul izolarii si a semnat un acord cu Turkmenistanul pentru dezvoltarea si exploatarea campurilor petrolifere şi de gaze din aceasta tara. Acordul este o altă breşă făcută de eforturile europene pentru a convinge Turkmenistanul sa sprijine efortul de diversificare a livrărilor de gaze catre Europa si reducerii dependentei Uniunii Europene de Rusia.

Pe aceeași temă

Politigraf

XS
SM
MD
LG