Linkuri accesibilitate

Delegația de observatori a PE la alegerile din 29 iulie va fi condusă de Marian Jean Marinescu, eurodeputat român


De la Strasbourg se anunță că delegatia PE de monitorizare a alegerilor din R. Moldova va fi formată din 7 membri: 3 de la PPE, 2 de la Socialiști, unul de la liberali (ALDE) și unul de la Verzi și va fi condusă de europarlamentarul român Marian Jean Marinescu (PPE). Din delegație fac parte Cristian Preda (PPE, Romania), Andrzej Grzyb (PPE, Polonia), Zigmantas Balčytis (grupul S&D, Lituania), Kristian Vigenin (grupul S&D, Bulgaria), Renate Weber (ALDE, Romania) și Tatjana Zdanoka (grupul Verzilor, Letonia).

Potrivit corespondentei EL la Strasbourg, deputații europeni vor veni la Chișinau duminică 26 iulie și vor rămîne pînă vineri 31 iulie. Ei vor avea întîlniri cu Comisia Electorală Centrală, vor lua parte la sesiuni de informări ale partidelor politice, mass media și organizațiilor neguvernamentale și vor participa la instructajele făcute de OSCE pentru ziua votului. Joi si vineri, 30-31 iulie, dupa analiza modului de desfășurare a alegerilor și întocmirea unui raport, delegația legislativului european va organiza o conferință de presă.
XS
SM
MD
LG