Linkuri accesibilitate

In Romania, presa alături de alți factori au contribuit la demascarea unor practici certate cu etica

Un sef de stat are datoria sa sprijine constructia institutionala, mai ales atunci cind conduce un spatiu in tranzitie. Atacurile repetate ale presedintelui Traian Basescu la adresa unor institutii fundamentale - Parlamentul, presa - le submineaza autoritatea si prestigiul si pun sub semnul intrebarii directia in care tara se indreapta.

Raportul unei comisii parlamentare, cum e cel elaborat in cazul ministrului Monica Ridzi, nu poate aminti de vremurile in care o Ana Pauker taia si spinzura. Sistemul romanesc e imperfect, dar nu duce cu gindul la o dictatura brutala si abuziva. Daca Presedintele respecta intr-adevar dreptul Parlamentului de a investiga puterea executiva - asa cum pretinde ca o face - va trebui sa creeze conditii pentru ca legislativul sa-si poata exercita neingradit aceasta prerogativa. In Statele Unite sint numeroase exemplele in care Congresul se angajeaza in investigatii proprii, in paralel cu cele juridice sau de alta natura. In sistemul american, partidul care controleaza Congresul se afla in fruntea tuturor comisiilor, ceea ce poate introduce o nota partizana in investigatii. In teorie, cadrul parlamentar din Romania este mai deschis, in conditiile in care un liberal - in exemplul nostru - conduce o importanta comisie, ceea ce ofera opozitiei o marja importanta de actiune. Si presedinti americani acuza politizare atunci cind concluziile investigatiilor legislativului nu le convin. In anumite cazuri au si dreptate sa o faca. Dar de la critici specifice si pina la a sugera ca o structura a Parlamentului democratic actioneaza in spiritul unei brutale si abuzive dictaturi este un pas enorm, un prag care nu trebuie trecut. Cind interesele politice, de grup sau personale duc un sef de stat in ipostaza de a decredibiliza constructia democratica, atunci alegatorii au dreptul sa se intrebe daca asta e directia pe care si-o doresc in urmatorii ani.

Guvernul este acum mai ferit de sagetile presedintelui decit a fost cazul cu cel condus de liberalul Tariceanu. Doar ca vin alegeri, intr-o perioada de criza, iar strategii de la Cotroceni stiu ca domnul Basescu are nevoie sa devina mai agresiv pentru a extrage din memoria colectiva motivul pentru care a fost ales pentru primul mandat. Si-atunci, cu putin timp in urma, presedintele s-a luat de Banca Nationala, acuzind-o public de nejustificat exces de optimism, in prognozele sale, in legatura cu situatia economica. In orice economie de piata matura, a doua zi bursele s-ar fi prabusit, ajutind profetia presedintelui Basescu sa se materializeze. Pietele reactioneaza prompt in Occident la astfel de interventii publice, venite de la cineva care e de presupus ca stie ce vorbeste. Dar in Romania, pietele financiare sint inca plapinde si consecintele au fost diminuate. Presedintele a urmarit un efect politic, amintindu-si probabil ca electoratului ii place un tatuc atotstiutor. Nu i-a pasat ca facind-o decredibilizeaza poate singura institutie si singurul lider - Mugur Isarescu - care au tinut economia romaneasca pe linia de plutire, in ciuda guvernarilor succesive defectuase.

Presa este in permanenta echivalata de presedinte cu unii dintre patronii de trusturi. Toata presa. Nimeni nu neaga ca in Romania, adevarul journalistic cade de prea multe ori prada unor interese, fie ele economice sau police si ca banii joaca un rol nefast. Dar nu era de presupus ca politicieni tineri, cum este Monica Ridzi sa fie primii care sa se puna de-a curmezisul si sa intrerupa cercul vicios? Nu a facut-o se pare ... Chiar dimpotriva. Iar expunerea publica a cazului este si consecinta unor solide investigatii jurnalistice pentru care ziaristi merita felicitati. In America, presa a doborit un presedinte, in anii 70. In Romania, presa alaturi de alti factori au contribuit acum la demascarea unor practici certate cu etica, daca nu si cu legea si in cele din urma, Monica Ridzi a fost nevoita sa demisioneze. E un moment important.

Cazul Watergate a devenit inspiratia generatiilor succesive de ziaristi americani de investigatie care au ajuns sa ignore presiuni, intre care si pe cele financiare, demascind de-atunci incoace acte de coruptie, abuzuri, impostura si excese. E de sperat ca si in Romania se va intimpla acelasi lucru. Or presedintele tarii, garantul valorilor colective ale societatii nu a gasit de cuvinta sa salute acest imbucurator fenomen si sa incurajeze presa sa isi ascuta spiritul critic si de investigatie, ci a acuzat-o in bloc ca e o unealta a grupurilor de interese oculte. Minia prezidentiala e de inteles. Nu da bine si creaza un precedent periculos sa iti vezi protejata sacrificata, mai ales dupa ce Monica Ridzi s-a dovedit nu atit un soldat devotat al partidului, pe care l-a compromis, ci mai curind un soldat devotat al familiei prezidentiale. Dar indiferent de motivatii si de unele argumente corecte ale presedintelui Basescu, decredibilizarea institutiei presa este un act care si el ar trebui sa puna alegatorii pe ginduri.
XS
SM
MD
LG