Linkuri accesibilitate

Presa la început de săptămînă

Despre Barometrul de opinie al Institutului de Politici Publice care urmeaza sa fie facut public azi, de altfel, Timpul fomuleaza “O nedumerire privind sondajele de opinie”. Se intreaba: “cum să explicăm faptul că, de regulă, zvonurile se adeveresc - adică, ele coincid cu datele sondajelor -, iar datele sondajelor nu prea coincid cu rezultatele alegerilor?”.

Constantin Tanase, directorul ziarului, e si el cu o intrebare in titlul editorialului sau de azi: “Ce stie si nu spune Marian Lupu despre 7 aprilie?”, e aceasta.

Si, in alta ordine de idei, Timpul a pus azi toate tunurile pe familia Voronin. Cauta sa-i deconspire averile. Scrie despre “Miliardara Katiusa”. Ecaterina Voronin adica, nepoata presedintelui in exercitiu si care, potrivit unui ziar strain, ar fi cea mai bogata urmasa din Republica Moldova. Ar urma sa mosteneasca milioane de dolari. Pana atunci, insa, s-a pricopsit cu un castel medieval in Anglia, acolo unde Ecaterina a plecat sa faca facultatea, castelul fiind o fosta proprietatea a unui rege britanic si pe care acum i l-a facut cadou chiar bunicul, Vladimir Voronin, afirma Timpul, facand referinta inclusiv la informatii oferite de moldovenii stabilit de mai multa vreme in Marea Britanie. Constata ziarul, de asemenea, ca declaraţiile pe venit ale oficialilor, făcute publice în martie a.c. de către Ministerul Finanţelor, arată că şeful statului, ministrul Construcţiilor şi deputatul comunist Vasile Iovu sunt cei mai bogaţi oficiali si o mai acuza pe sotia presedintelui, Taisia Voronin, ca minte organele fiscale.

Iar cat priveste vizita lui Vladimir Voronin sambata la Moscova, unde s-a dus sa asiste la ucrsa de cai pentru cupa presedintelui Medvedev, Timpul titreaza: “Voronin a ramas singur … in fata iepei”. Asta pentru ca Medvedev a avut, asa cum reiese din comunicarile agentiilor rusesti, intalniri separate cu toti presedintii veniti la Mocova, afara doar de Voronin.

De aceasta vizita pare mai interesata presa romaneasca, decat cea ruseasca. Desi, comentariile nu lipsesc cu totul. Komsomolskaia Pravda de exemplu, in editia sa moldoveneasca, scrie cu aceasta ocazie despre “Cursa politica din CSI” si adauga: “servind capsuni, presedintele Voronin a intarit prietenia cu Rusia”.

De cealalta parte, Evenimentul Zilei de la Bucuresti se arata convins ca “Sustinerea Rusiei pentru Voronin e doar un mit”. Bunele relatii ale liderului de la Chisinau cu Moscova sunt doar o aparenta intretinuta de acesta pe cheltuiala Moldovei, scrie Evenimentul Zilei. Cotidianul e cu un titlu mai plastic: “Voronin pariaza cu Moldova la o cursa de cai din Rusia”. Iar Romania Libera alege o alta tema – situatia de la Consulatul si Ambasada Romaniei de la Chisinau, despre care spune ca “functioneaza in regim de avarie”.
XS
SM
MD
LG