Acum doi ani a revenit in Moldova, dupa opt ani de munca la negru in Federatia Rusa Locuieste in satul Geamana raionul Anenii Noi. Viorica Ceban, este autoarea traditionalei rubrici „Jurnal Saptamanal”.
Luni
Dis-de-dimineaţă merg spre capitală. Sora mă invită sa vin în Italia, la mare. Am nevoie de viză. Ca să reuşesc cu actele mă grăbesc la sediul Arhivei de Stat, însă acolo e o coada interminabila. Oamenii se înghesuie să îşi treacă numele pe o listă întocmită de cineva din mulţime. O doamnă îmi spune că pot să evit coada dacă dau 60 de Euro unui bărbat care, în cel mult o oră, poate să perfecteze actele necesare. Vîntul îmi suflă în pungă, înghit în sec şi aştept să mă ajungă rîndul. Pînă la ghişeu sunt îmbrîncită din toate părţile, alături leşină o femeie care e scoasă afară şi stropită cu apă ca să-şi revină. Ajunsă la ghişeu, funcţionarele de la Arhivă îmi aruncă actele solicitate şi mă petrec cu replici moralizatoare. Cînd ies de acolo mă simt ca un patruped scăpat din lanţ… la libertate.
După amiază ajung la consulatul Italiei în Chisinau. Omul de la pază mă întîmpină zîmbind, îmi dă un talonaş cu un număr şi mă însoţeşte pînă la birou. Aştept acolo în linişte, pînă cînd la un ghişeu este afişat numărul meu. Doamnele mă tratează cu respect. Mă simt puţin jenată de acest comportament, pentru că îmi dau seama că mai am ochii trişti şi fruntea încruntată. Ce-i împiedică pe funcţionarii de la Arhivă să preia modelul de atitudine al europenilor? Avem nevoie de o lume civilizată, în care legile să funcţioneze, iar noi să nu mai fim trataţi ca o turma de oi.
Marţi
Mă telefonează o prietenă care a lucrat, ultimii zece ani, în Rusia. Din banii agonisiţi şi-a cumpărat o casă bătrînească, dar cînd a vrut s-o repare i s-au terminat banii. Vroia să rămînă în Moldova însă nu şi-a găsit de lucru aici. Mă întreabă dacă cunosc pe cineva care ar putea să-i ofere o slujbă în străinătate. Nu prea se aude prin sat de oferte în străinătate. Patronul care ne ducea clandestin în Rusia să lucrăm pe şantierele de construcţii şi pe la fabrici s-a întors acasă luna trecută. A urcat pe o combina şi lucrează în sudul Moldovei. Criza ne-a dat peste cap toate planurile. După amiază soţul revine din deplasare. E şofer de TIR pe ruta Chişinău-Odesa. Lucrează la o companie privată. Din luna octombrie a primit numai 2 mii de lei în loc de 30 de mii. Patronul se justifică că nu are bani, că are de plătit credite şi impozite la stat. Coc pîine din făina rămasă din anul trecut. Gătesc si un ghiveci din legumele crescute in grădină. Soţul e singurul care munceşte. Dacă nu îl mai plăteşte s-ar putea să nu mai am ce să pun pe masă. Spre seară vine o vecină şi mă roagă să îi cos nişte draperii. A vîndut un tauras ca să cumpere ţesătură la modă. Spune că şi-a luat draperii noi ca să nu se facă de rîs în sat cînd va muri. Îi explic că am ajuns săraci din prea multă fudulie, prostie şi invidie.
Miercuri
Duc caprele la stană şi zăbovesc o oră pe imaş. Se adună şi lumea care şi-a dat vacile la cireadă. Ne vărsăm mania pe unele partide, iar pe altele le elogiem. S-ar parea ca printre noi sunt mai puţini părtaşi ai comuniştilor. Încep a înţelege şi bătrînii că liberalii nu au organizat dezastrele din 7 aprilie, nu îi mai acuză pe tineri. Vorbim şi despre cazul Valeriu Boboc. Nu ştim prea multe. Întîlnirile cu liderii de partid se organizează numai la raion. În sat nu a ajuns niciunul. Facem prognoze cine va trece, cine nu va trece in Parlament. Cine ar merita să ajungă şi cine nu. Vrem o schimbare în bine şi ne încurajăm să mergem la votare pe 29 iulie. Apoi ne împrăştiem pe la casele noastre. Seara ne întîlnim din nou şi cît aşteptăm vitele de la imaş, reluăm discuţia de la capăt. O bătrînă crede că toţi deputaţii sunt hoţi, că de nu erau.., drumurile de la Geamăna nu ar fi cu gropi şi pline de nămol. Intervine o profesoară care îl citează pe clasicul literaturii ruse Nicolai Gogol că „drumurile şi proştii sunt două dintre cele mai mari probleme ale Rusiei.” Ceva valabil şi pentru satul nostru. Ne minunăm cum cireada de vaci a trezit în noi simţul responsabilităţii civice.
Joi
Orătăniile mă trezesc cu noaptea în cap. Cînd ajung la poiată, descopăr că lipsesc cîteva raţe. Cred că vulpea a fost din nou musafir în poiata noastră. De cînd pădurea a fost îngrădită cu sârmă, lumea spune că ar fi de feciorul lui Voronin, unele vietăţi sălbatice îşi fac apariţia noaptea prin sat. Apare o vecină, care sub pretextul să îi cos un halat, îmi aduce cîteva ziare cu agitaţie electorală şi un CD pe care e un filmuleţ despre protestele din 7 aprilie. Vecina e membra a comisiei electorale din localitate şi face propagandă pentru un partid liberal. Sunt curioasă să aflu adevărul despre ceea ce s-a întîmplat după alegeri însă... colac peste pupăză, nu am DVD player ca să vizionez filmul. Poate cînd voi pleca la rudele din Chişinău. Vecina îmi povesteşteşte că a fost la Anenii Noi, la o întîlnire cu un lider de partid din opoziţie care a povestit cu lux de amănunte despre cazurile de tortură şi ce s-a întîmplat pe 7 aprilie. Lumea era curioasă să afle cît mai multe pentru că la noi televiziunile, cu ideologia comunistă, ne-au spălat creierul. S-au dus la întîlnire mai mulţi oameni din sat, fără să fie organizată de vreun partid, de bună voie, dornici de informaţii veridice.Vecina e mulţumită că a putut să îi adreseze politicianului toate întrebările pregătite. Copiii ei au fugit de sărăcia din sat în Statele Unite şi în Spania. Discută cu ei seara pe Internet. Zice ca le povesteste şi lor despre alegerile din Moldova..
Vineri
Răsfoiesc ziarele pe care mi le-a adus mama tocmai de la Chisinau... A venit în vizită. E pensionară dar încă lucrează la Biblioteca Naţională. Se plînge că ar putea să rămînă fără lucru, că este obligată să îşi ia concediu pe cont propriu. Motivul - nu mai sunt bani în buget. Ea s-a impotrivit şi a cerut să i se plătească mai întîi concediul anual. I s-a spus că indemnizaţia pentru concediu o va primi abia în luna septembrie. Ne revoltăm că guvernanţii au promis că salariile şi pensiile vor fi date la vreme, dar a fost din nou o minciună. La fel cum am fost minţiţi că nici criza nu va afecta Moldova.
A murit o vecină... de cancer. Avea 42 de ani, abia ieşită din nevoi: cu casă terminată, mobilată, copiii mari. Numai să te bucuri de viaţă. Nu a avut timp de umblat pe la medici. La fel ca alţi săteni, care se lasă în voia sorţii neavînd din ce plăti o vizită la doctor şi nici medicamente. Seara vecinii se duc la priveghi, dar mai mult să vadă ce are în casă, dacă covoarele sunt persane, draperiile sunt scumpe iar mobila e de import. Apoi lumea va avea pret de o lună despre ce barfi. În alte ţări, mai civilizate, oamenii au timp pentru mare, munte, sanatoriu... la noi s-au încurcat valorile. În goana după avuţie, ca să nu te faci de rîs în sat, renunţi la propriul Eu.
Luni
Dis-de-dimineaţă merg spre capitală. Sora mă invită sa vin în Italia, la mare. Am nevoie de viză. Ca să reuşesc cu actele mă grăbesc la sediul Arhivei de Stat, însă acolo e o coada interminabila. Oamenii se înghesuie să îşi treacă numele pe o listă întocmită de cineva din mulţime. O doamnă îmi spune că pot să evit coada dacă dau 60 de Euro unui bărbat care, în cel mult o oră, poate să perfecteze actele necesare. Vîntul îmi suflă în pungă, înghit în sec şi aştept să mă ajungă rîndul. Pînă la ghişeu sunt îmbrîncită din toate părţile, alături leşină o femeie care e scoasă afară şi stropită cu apă ca să-şi revină. Ajunsă la ghişeu, funcţionarele de la Arhivă îmi aruncă actele solicitate şi mă petrec cu replici moralizatoare. Cînd ies de acolo mă simt ca un patruped scăpat din lanţ… la libertate.
După amiază ajung la consulatul Italiei în Chisinau. Omul de la pază mă întîmpină zîmbind, îmi dă un talonaş cu un număr şi mă însoţeşte pînă la birou. Aştept acolo în linişte, pînă cînd la un ghişeu este afişat numărul meu. Doamnele mă tratează cu respect. Mă simt puţin jenată de acest comportament, pentru că îmi dau seama că mai am ochii trişti şi fruntea încruntată. Ce-i împiedică pe funcţionarii de la Arhivă să preia modelul de atitudine al europenilor? Avem nevoie de o lume civilizată, în care legile să funcţioneze, iar noi să nu mai fim trataţi ca o turma de oi.
Marţi
Mă telefonează o prietenă care a lucrat, ultimii zece ani, în Rusia. Din banii agonisiţi şi-a cumpărat o casă bătrînească, dar cînd a vrut s-o repare i s-au terminat banii. Vroia să rămînă în Moldova însă nu şi-a găsit de lucru aici. Mă întreabă dacă cunosc pe cineva care ar putea să-i ofere o slujbă în străinătate. Nu prea se aude prin sat de oferte în străinătate. Patronul care ne ducea clandestin în Rusia să lucrăm pe şantierele de construcţii şi pe la fabrici s-a întors acasă luna trecută. A urcat pe o combina şi lucrează în sudul Moldovei. Criza ne-a dat peste cap toate planurile. După amiază soţul revine din deplasare. E şofer de TIR pe ruta Chişinău-Odesa. Lucrează la o companie privată. Din luna octombrie a primit numai 2 mii de lei în loc de 30 de mii. Patronul se justifică că nu are bani, că are de plătit credite şi impozite la stat. Coc pîine din făina rămasă din anul trecut. Gătesc si un ghiveci din legumele crescute in grădină. Soţul e singurul care munceşte. Dacă nu îl mai plăteşte s-ar putea să nu mai am ce să pun pe masă. Spre seară vine o vecină şi mă roagă să îi cos nişte draperii. A vîndut un tauras ca să cumpere ţesătură la modă. Spune că şi-a luat draperii noi ca să nu se facă de rîs în sat cînd va muri. Îi explic că am ajuns săraci din prea multă fudulie, prostie şi invidie.
Miercuri
Duc caprele la stană şi zăbovesc o oră pe imaş. Se adună şi lumea care şi-a dat vacile la cireadă. Ne vărsăm mania pe unele partide, iar pe altele le elogiem. S-ar parea ca printre noi sunt mai puţini părtaşi ai comuniştilor. Încep a înţelege şi bătrînii că liberalii nu au organizat dezastrele din 7 aprilie, nu îi mai acuză pe tineri. Vorbim şi despre cazul Valeriu Boboc. Nu ştim prea multe. Întîlnirile cu liderii de partid se organizează numai la raion. În sat nu a ajuns niciunul. Facem prognoze cine va trece, cine nu va trece in Parlament. Cine ar merita să ajungă şi cine nu. Vrem o schimbare în bine şi ne încurajăm să mergem la votare pe 29 iulie. Apoi ne împrăştiem pe la casele noastre. Seara ne întîlnim din nou şi cît aşteptăm vitele de la imaş, reluăm discuţia de la capăt. O bătrînă crede că toţi deputaţii sunt hoţi, că de nu erau.., drumurile de la Geamăna nu ar fi cu gropi şi pline de nămol. Intervine o profesoară care îl citează pe clasicul literaturii ruse Nicolai Gogol că „drumurile şi proştii sunt două dintre cele mai mari probleme ale Rusiei.” Ceva valabil şi pentru satul nostru. Ne minunăm cum cireada de vaci a trezit în noi simţul responsabilităţii civice.
Joi
Orătăniile mă trezesc cu noaptea în cap. Cînd ajung la poiată, descopăr că lipsesc cîteva raţe. Cred că vulpea a fost din nou musafir în poiata noastră. De cînd pădurea a fost îngrădită cu sârmă, lumea spune că ar fi de feciorul lui Voronin, unele vietăţi sălbatice îşi fac apariţia noaptea prin sat. Apare o vecină, care sub pretextul să îi cos un halat, îmi aduce cîteva ziare cu agitaţie electorală şi un CD pe care e un filmuleţ despre protestele din 7 aprilie. Vecina e membra a comisiei electorale din localitate şi face propagandă pentru un partid liberal. Sunt curioasă să aflu adevărul despre ceea ce s-a întîmplat după alegeri însă... colac peste pupăză, nu am DVD player ca să vizionez filmul. Poate cînd voi pleca la rudele din Chişinău. Vecina îmi povesteşteşte că a fost la Anenii Noi, la o întîlnire cu un lider de partid din opoziţie care a povestit cu lux de amănunte despre cazurile de tortură şi ce s-a întîmplat pe 7 aprilie. Lumea era curioasă să afle cît mai multe pentru că la noi televiziunile, cu ideologia comunistă, ne-au spălat creierul. S-au dus la întîlnire mai mulţi oameni din sat, fără să fie organizată de vreun partid, de bună voie, dornici de informaţii veridice.Vecina e mulţumită că a putut să îi adreseze politicianului toate întrebările pregătite. Copiii ei au fugit de sărăcia din sat în Statele Unite şi în Spania. Discută cu ei seara pe Internet. Zice ca le povesteste şi lor despre alegerile din Moldova..
Vineri
Răsfoiesc ziarele pe care mi le-a adus mama tocmai de la Chisinau... A venit în vizită. E pensionară dar încă lucrează la Biblioteca Naţională. Se plînge că ar putea să rămînă fără lucru, că este obligată să îşi ia concediu pe cont propriu. Motivul - nu mai sunt bani în buget. Ea s-a impotrivit şi a cerut să i se plătească mai întîi concediul anual. I s-a spus că indemnizaţia pentru concediu o va primi abia în luna septembrie. Ne revoltăm că guvernanţii au promis că salariile şi pensiile vor fi date la vreme, dar a fost din nou o minciună. La fel cum am fost minţiţi că nici criza nu va afecta Moldova.
A murit o vecină... de cancer. Avea 42 de ani, abia ieşită din nevoi: cu casă terminată, mobilată, copiii mari. Numai să te bucuri de viaţă. Nu a avut timp de umblat pe la medici. La fel ca alţi săteni, care se lasă în voia sorţii neavînd din ce plăti o vizită la doctor şi nici medicamente. Seara vecinii se duc la priveghi, dar mai mult să vadă ce are în casă, dacă covoarele sunt persane, draperiile sunt scumpe iar mobila e de import. Apoi lumea va avea pret de o lună despre ce barfi. În alte ţări, mai civilizate, oamenii au timp pentru mare, munte, sanatoriu... la noi s-au încurcat valorile. În goana după avuţie, ca să nu te faci de rîs în sat, renunţi la propriul Eu.
