Linkuri accesibilitate

"Vara vrajbei est-europene"


Angela Merkel şi Victor Iuşcenco cu ocazia semnării Parteneriatului estic

Angela Merkel şi Victor Iuşcenco cu ocazia semnării Parteneriatului estic

Un articol semnat de Andrew Wilson şi Nicu Popescu în Wall Street Journal, ediţia europeană

Războiul ruso-geogian din august 2008 i-a prins pe cei mai mulţi din diplomaţii europeni pe plajă la mare. Criza gazului din Ucraina a venit într-o geroasă noapte de Anul Nou. Iar Parlamentul de la Chişinău a ars de Paşti.

Uniunea Europeană ar trebui să se pregătească de o încă o vară plină de evenimente, scriu Andrew Wilson şi Nicu Popescu în “Wall Street Journal Europe”.

Încă o vară fierbinte?


La 29 iulie, în Moldova vor avea loc alegeri anticipate, după ce parlamentul nu a reuşit să aleagă un preşedinte. E posibil ca în iulie sau august să izbucnească o nouă dispută legată de gazele naturale între Rusia şi Ucraina.

În acest tumult de evenimente, Uniunea Europeană pare încredinţată că are capacitatea de a influenţa evenimentele din Europa. Asta e o greşeală, pentru că lărgirea Uniunii Europene în 2004 şi 2007 nu a făcut decît să îndepărteze şi mai mult deja depărtata parte estică a Europei, sînt de părere autorii articolului din Wall Street Journal Europe.

Locuitorii Ucrainei, o ţară coruptă şi divizată, văd cum perspectiva intrării ţării lor în Uniunea Europeană se estompează pe zi ce trece, şi se întreabă cum de România, o ţară coruptă şi divizată, a fost primită în blocul pan-european.

UE şi Rusia (de la beneficiile economice la influenţa politică)
Beneficiile concrete ale pieţei comune trag mai aproape de Occident noile state membre. Cît despre statele ne-membre, cinci din şase – Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia şi Azerbaidjan, fac acum mai mult comerţ cu Uniunea Europeană decît cu Rusia. Face excepţie al şaselea stat, Belarus.

Cu toate acestea Uniunea Europeană nu reuşeşte să-şi transforme rolul economic în influenţă politică, în timp ce Rusia îşi gestionează mai cu grijă resursele şi a învăţat ce înseamnă puterea stimulenţilor. A oferit statelor din vecinătate beneficii concrete, cum ar fi o piaţă liberă a locurilor de muncă, energie ieftină şi bani ghiaţă (împrumuturi şi concesii coemerciale), ceea ce nu-i puţin, în condiţiile crizei economice actuale. Aşa cum a demonstrat războiul din Georgia, Rusia se dovedeşte a fi fermă nu numai prin forţa militară dar şi prin coerciţia economică.

Uniunea Europeană nu ţine pasul cu Rusia din acest punct de vedere. Rarele sancţiuni de genul interdicţiei de intrare în Europa şi îngheţării bunurilor conducerii din Belarus sau din autoproclamata republică transnitreană din Moldova nu au dus la cine ştie ce rezultate palpabile. Iar politica sa restrictivă în privinţa vizelor îndepărtează de curentul european principal fragila clasă de mijloc a vecinătăţii sale estice.

Schimburile educaţionale sînt minime,şi Uniunea nu are o prezenţă mediatică reală pe pieţele est-europene, monopolizate din ce în ce mai mult de mass-media rusească şi de guvernele locale din ce în ce mai centralizate.

Incapacitatea Uniunii Europene de a transfor regiunea, şi tendinţa statelor slabe de a opune Rusia Occidentului fac ca problemele să fie atît de frecvente.

Crizele sînt nu numai serioase, dar şi multiple şi se repetă. Unele provin din lipsa de putere a statului, cum ar fi lipsa de control teritorial sau capturarea acestuia de către grupuri corupte de interese.

Altele vin din încercarea Rusiei de a-şi reconstrui sfera de influenţă în regiune. Moscova vrea să controleze infrastructura gazelor naturale şi are o prezenţă militară în toate cele şase ţări ale regiunii.

Şi toate problemele au fost exacerbate de criza economică mondială care a lovit dur zona.

Ce ar trebui să facă Uniunea Europeană?
Atitudinea Uniunii Europene faţă de această regiune nu ar trebui să se bazeze pe perspectiva ceţoasă a intrării acestor state în blocul pan-european, nici pe exportul legislaţiei sale sau pe promovarea intereselor europene, fără a oferi în schimb asistenţă financiară substanţială.

Uniunea Europeană ar trebui să dezvolte strategii de solidaritate specifice de la ţară la ţară, cum a fost înţelegerea de modernizare a conductelor de gaze ale Ucrainei din martie 2009.

Regimul de acordare a vizelor pentru cetăţenii din ţările vecine trebuie liberalizat urgent pentru a îmbunăţi accesul valorilor europene prin facilitarea călătoriilor dese în Uniune a celor de bună credinţă, şi pentru a înlocui realitatea de facto a permanentei imigraţii ilegale.

Uniunea Europeană trebuie de asemenea să pună la loc Europa de Est pe harta diplomatică. Parteneriatul estic lansat în mai e un bun început, dar a debutat greşit – Angela Merkel a fost singurul lider din aşa-numitele state „mari” europene care a participat la summitul de la Praga.

E nevoie ca ldierii europeni să înceapă să se pună la curent cu problemele politice şi de securitate ale regiunii şi să le abordeze la viitoarele discuţii dintre Statele Unite, Rusia şi Uniuena Europeană legate de noua arhitectură de securitate de pe continentul european.

Vecinătatea de est a Uniunii Europene e predispusă la crize pe termen scurt, în timp ce politicile Uniunii sînt prea... pe termen lung. Şi, aşa cum a descoperit America în vecinătatea ei mexicană şi caraibiană, sărăcia, corupţia şi statul lipsit de putere nu se opresc la graniţă.

E de înţeles că Uniunea Europeană e preocupată mai mult de problemele ei interne, dar acestea se vor înrăutăţi dacă Uniunea însăşi e înconjurată de vecini în stare de colaps.
XS
SM
MD
LG