Linkuri accesibilitate

Spaima de "stăpînire" şi teama pentru viitorul tinerilor de azi

Cui nu i-a fost frică, la un moment dat în viaţa, de ceva sau de cineva? Fie că ne-am temut pentru viaţa noastră sau a altcuiva în situaţii limită sau pur și simplu am simţit un nod în gât când am trecut pe langă căţelul vecinului. V-aţi întrebat vreodată ce este exact frica? Este ceva la care suntem obligaţi să ne supunem? Este ceva de care trebuie să scăpam cu orice preţ sau este ceva ce putem folosi în avantajul nostru?

Tuturor ne este frică de ceva. Fie că este vorba de întuneric, de înalţime sau de insecte, cu toţii simţim fiori pe sira spinării. Majoritatea dintre cei cu care am discutat ne-au mărturisit că fug de șoareci sau șobolani, de câini răi dar mai au și alte temeri.

Luciei Caraniculov
, de exemplu, îi este frică de ticălosul cu faţă umană, zâmbitoare, de oportunist, de lingușitor, de omul cu două feţe. A trăit departe de casă numai cu frica faptului că nu împlinise nici 9 anișori când a fost deportată în Siberia. Victimă a terorii staliniste ea își amintește cu groază de trecut: „Prima frică am trăit-o în noaptea de 13 iunie 1941, când am fost exilată. Au venit securiștii să ne scoată din casă. Și acum când văd un militar, să fi e el frumos ca soarele că îmi provoacă repulsie. Și în general, toţi pe care îi zăresc în uniformă mi-s antipatici. Dar, îmi mai este teamă de oamenii făţarnici. Îi întâlnesc tot mai des. Îmi este frică de prostia omenească. Oare nu pot să-i spun prostie omenească exilului? Poate mai degrabă celor ce făceau listele pen-tru cei care trebuiau deportaţi. Mă întreb oare unde or fi scriitorii nostri? Ce fac ei? Și îmi răspund: le-o fi frică să scrie adevărul despre acele timpuri”.

Scriitorul Vladimir Besleaga, la capitolul spaime, are o listă scurtă. Prozatorul amintește însă de perioada trăită într-o lume a terorii, a fricii și a groazei: „De ce oare frica asta a noastră ne-a pătruns în oase, că suntem robiţi de ea? Mi-am dat seama că am fost purtaţi de mame în burtică, născuţi și crescuţi de mici într-o atmosferă de totală teroare. Și dacă cumva nu ne-a înăbușit instinctul autoconservării, al existenţei, al vieţii, este pentru că totuși sub această frică era și un curaj. Era și o forţă de rezistenţă. În condiţiile actuale n-aș spune că ne este frică să gândim, nu ne este frică să vorbim liber. Dar este undeva, în adânc un reflex încă nedezrădăcinat, neanihilat, care încă ne împiedică.

… De politicienii noștri nu că te sperii, dar te umplii de năduf și de greaţă. Îţi dai seama că nu e pentru prima dată. Acuma eu văd niște porţi mari, niște cortine care se lasă. Cineva trage sforile. Să fie puse aici, să fie puse acolo, să fie puse dincolo. De altfel, eu lucrul acesta l-am trăit foarte intens în anii 1966 -1968, am scris cartea “Noaptea a treia” , care n-a fost editată timp de 18 ani. Într-un sfârșit când s-a produs o deschidere, a fost editată. Îmi dau seama că acuma ea e atât de stringentă actual, că mă gândesc cum să fac s-o reeditez. Pentru că nu a fost reeditată de vreo 20 de ani. Fiind citită, să vadă generaţiile noastre ce-i așteaptă dacă o să suporte ceea ce fac paleoliticienii noștri. Și pentru că mă întrebaţi despre frica cea mare, cel mai mult îmi este teamă pentru noua generaţie. Pentru tinerii și pentru copiii care nu vor avea viitor. Sau vor avea un viitor mutilat. Dar mare e Dumnezeu!”

Frica de doctor înseamnă uneori teama că am putea avea o boală, că ceva ar putea fi în neregulă cu sănătatea noastră. Am întrebat-o pe Adela Stamati, medic, dacă ei îi este ei frică de ceva: „Generaţia mea, ca și generaţiile mai în vârstă, are frică de sistem. Așa am crescut și așa am fost educaţi că trebuie să avem frică de putere, să ne temem de poliţie. Nu o să spun nimic . Îmi e frică ca nu cumva să pierd locul de muncă. Aceste rămășiţe de frică nu au dispărut”.

Aurelian Silvestru, directorul liceului “Prometeu” e de părere că omului i se întâmpla să fi e speriat pe moment dintr-un motiv sau altul. Uneori, așa cum spune el, frica apare din cauza decepţiei: „Omul se dezamăgește în ceva. Cineva l-a înșelat sau cineva l-a făcut să sufere. Din cauza acestei dezamăgiri, mai apoi, îi este frică să aibă relaţii de prietenie cu alţii. Îi este frică să mai creadă într-un lider de partid sau într-un alt politician. Pentru că cineva l-a dezamăgit. În ultimul timp suntem foarte des dezamăgiţi de cei care au pus mâna pe drapelul patriotismului sau pe alte lucruri ce ţin de viitorul ţării. Și în felul ăsta îţi este frică să mai ai încredere în cineva, chiar dacă nu știi este sau nu este, cu adevărat sincer în intenţiile lui”.

Actritei Ninela Caranfil, îi este frică de timpul pierdut, îi este frică în permanenţă pentru cei pe care-i iubește. Zice că zile ca astea, în care se trăiește cu toate spaimele în cap, sunt insuportabile. S-a alimentat cu tot felul de frici, ne-a declarat artista ușor amuzată: „Îmi este frică de gândacii de bucătărie. Dar de șarpe îmi e groază. Și de înălţime mi-e frică – am o fobie groaznică - m-aș sui pe munte dar nu știu cum aș coborî. Și încă ceva - când am născut-o pe fiica mea, am trăit cu frica să nu cumva să moară. De exemplu, mie nu-mi este frică de moarte. Eu deja m-am pregătit pentru trecerea la cele veșnice. Am cumpărat tot ce cere tradiţia. Uneori sunt curioasă. Ce va fi după moarte? Pentru că sufletul este nemuritor. Nu mă mai înspăimântă, ci mă face curioasă. M-am împăcat cu ideea că ce ţi-e scris, în frunte îţi este pus. Ori să-ţi fie frică, ori să nu-ţi fie frică. Eu când ies din casă îmi fac semnul crucii și spun rugăciunea “Tatăl nostru”. Asta te fereste de cele rele, de ceasul cel rău. Și mulţumesc celui de Sus”.

Rectorul ULIM-ului, Andrei Galben are o serie de fobii si obsesii, toate legate de social. A dezvoltat o fobie legată de apariţiile ilegitime în spaţiul public, de lipsa de educaţie, de agresivitate, de bădărănie. Dar asa cum spune el, frica îi este doar de unul singur, Mântuitorul: „Mă tem de Bunul Dumnezeu. Mă tem să nu fac mari abateri de la cele scrise în Sfânta Scriptură”.

Până nu de mult avea frică de zbor. Nadia Darie, recunoaște că îi transpirau mâinle atunci când era în aer. Nu crede că există vreun nebun care se bucură când «tremură» avionul“. Primarita din Zberoia are o senzaţie mai mult decât neplacută atunci când îi iese în cale un câine: „Tocmai mă apucă tremuriciul . Cândva un dulău mi-a sărit în spate. Am fost și mușcată de el. Cineva m-a sfătuit ca, atunci când în cale îmi va ieși un maidanez hămăind, să mă fac că iau ceva de jos și el va fugi. M-a sfătuit de rău. Pentru că și mai tare l-am provocat. Și atunci câinele s-a năpustit asupra mea. De înălţime îmi mai este frică. Mai ales să zbor cu avionul îmi este teamă. Dar cel mai mult îmi e frică de cutremure. Și nu de moarte, ci că am să fiu prinsă sub dărâmături. Nu pot să spun că mă gândesc la acest lucru mereu, dar undeva în subconștient există și uneori iese la suprafaţă când se mai întâmplă să ne zguduie puţin. L-am trăit cu groază pe cel din 1977. A doua zi am mers la bibliotecă, eram șefă pe atunci și am găsit în fondul de cărţi mai multă informaţie despre ce este un seism. În plus la spaima pe care o avusem în acea noapte am mai citit cum dispăreau orașe de pe faţa pământului și în loc se ridică un munte. Sau un munte a dispărut și în locul lui a apărut un lac. După lectură am devenit și mai fricoasă. Și orice clătinare mă sperie”.

Indiscutabil, cu toţii simţim teamă, dacă nu zilnic măcar de câteva ori în viaţă. Haralambie Batog, reprezentant al mediului de afaceri, se teme de Dumnezeu, de trădare și de viitorul copiilor săi: „Am o teamă de Dumnezeu. Mă tem de trădarea oamenilor apropriaţi. Poţi să te asiguri doar într-un singur fel – să nu trădezi tu singur. Dar mai mult mi-e frică de trădarea și lașitatea conștientă a multor lideri de partid. Mă tem că procesul de fuzionare a formaţiunilor democrate va dura prea mult timp. Sunt îngrijorat de factorul rusesc care, din ce în ce mai tare, pune stăpânire prin politicile de presiune. Și mai sunt îngrijorat de viitorul copiilor mei. Teama îmi e că nu-și vor găsi aici un loc de muncă. Și mă mai tem că valoarea niciodată nu va fi just apreciată”.

Face parte din grupul celor care se tem de insecte: „Nu- i plac insectele în general și în mod special păianjenii. Sunt urâţi și înspăimântători și nu ar vrea să-i aibă prin preajmă. Ion Neculce, lector universitar de la Cahul, mai spune că se teme și de câini: „De câini am o frică nebună. Pe când eram copil, deseori am fost mușcat de căţei. Fricile, fobiile apar din inconștient. Mă tem de boli, de-ale mele și de-ale celor apropiaţi. Mă tem de suferinţa altora. Mă tem de o tragedie care s-ar putea întâmpla în familie. Mă tem și de instabilitate. Dar și de iresponsabilităţi. Îmi e frică, nu cumva să fie rău”.

Profesorul Victor Moldoveanu se teme de boli, de neîmpliniri, de eșecuri si de moarte: „Îmi e frică de moarte. Nu știu de ce, dar tare îmi este teamă de ea. Mă mai tem de șarpe. Frica de șarpe o am din copilărie, iar pe urmă am citit și singur diferite istorii groaznice despre oameni mușcaţi de ei. Veninul lor mă sperie. Dar și veninul cu care uneori ne împroașcă societatea, îmi trezește groaza”.

Vitalie Ponomariov
, decan la universitatea din Cahul, zice că e o persoană credincioasă și singurul de care ii este frica e Unul Dumnezeu: „Mă tem de Dumnezeu, însă mai mult îl iubesc decât mă tem de el. O iubire legată și de teamă. De păcate mă tem. Adesea mă tem de insucces. Deși am înţeles că trebuie să aspiri la succes și atunci eșecul e sortit”.

Petru Botezatu, lector universitar, spune si el că nu îi este frică pe lumea asta decât de Dumnezeu: „Mă tem, ca și oricare creștin, de faptele mele care nu totdeauna sunt suficient de creștinești. Și care e posibil să atragă o pedeapsă după ele. Mă tem de înrăutăţirea situaţiei în care trăim. Deși sper că lucrurile se vor schimba în bine și valul negru care s-a așternut peste întreaga Moldovă va fi spulberat. Îmi dau seama că teama face parte din viaţa noastră. Napoleon spunea: ”Pe oameni îi mână în viaţa două lucruri: teama și interesul“.

Comentând declaraţiile persoanelor cu care am vorbit, doctorul in psihologie Aurelian Silvestru apreciază că „exemplele date sunt mai degrabă frici, iar diferenţa între frică și obsesie sau fobie este foarte mare. Fricile sunt și ele diferite, dar interesant este că, atunci când anticipezi ceva de care îţi este frică sau chiar ești aproape de confruntarea cu acest ceva, tocmai atunci se declanșează frica: „Omul este un organism viu, înzestrat cu instinctul autoconservării, autoapărării. Și atunci este firesc ca organismul să aibă grijă de el pentru a se proteja de niște lucruri care constituie un pericol. Ei bine, lucrurile astea la nivel psihologic, adică la nivelul conștiinţei personale pot lua forma diferitor fobii. Este justificabil. Pentru că aceste temeri, dacă sunt studiate, au o scuză. Cu prea puţină frică, viaţa fizică devine riscantă, însă prea multă frică handicapează toate celelalte aspecte ale vieţii. Nu este nimic de condamnat dacă cineva are o fobie. Este rău când această fobie se transformă într-o obsesie, într-o boală. Cel mai bine este ca omul prin voinţa lui să-și clarifice niște stări și trăiri personale. Să se convingă dacă au sau nu au temei. Dacă merită sau nu să le dea prea mare importanţă. Nu există om care să nu trăiască cu frică pentru că, până la urmă, și curajul tot din frică se naște”.
XS
SM
MD
LG