Linkuri accesibilitate

Finanţat de Fondul ONU pentru populaţie, centrul din Drochia funţionează de 3 ani

Ziua mondiala a populatiei, marcata pe 11 iulie, se desfasoara sub genericul „Raspundem crizei economice investind in populatie”. Aceasta tematica a fost aleasa in contextul crizei economice globale care se rasfrange tot mai acut asupra comunitatilor si afecteaza persoanele vulnerabile. Cu aceasta ocazie, Fondul ONU pentru populatie (UNFPA) si-a propus sa atentioneze factorii de decizie asupra necesitatii de a continua politicile pentru populatie si dezvoltare. E vorba in special de reducerea saraciei, mortalitatii materne si infantile, precum si asigurarea accesului la servicii medicale si de educatie calitative pentru femei.

Tot de ziua mondiala a populatiei, reprezentanta UNFPA in Moldova s-a deplasat intr-o vizita de studiu la Drochia, unde sustine financiar cateva centre de protectie a categoriilor social-vulnerabile.

Centrul Maternal Ariadna va implini curand trei ani de activitate in care acorda asistenta persoanelor devenite victime ale violentei in familie. Am gasit aici mame cu copii, care par sa-si fi gasit un refugiu in urma actelor de violenta pe care le-au suportat in familie. Majoritatea dintre ele recunosc ca au fost batute, dar mai degraba evita sa vorbeasca despre asta cand le intreb de ce au venit la centrul maternal.

„N-au fost conditii necesare pentru dezvoltarea copilului acasa si deaceea m-am adresat aici la centrul maternal”.

„N-avem unde sa stam. Am stat cu parintii. Acum m-au alungat si nu am unde sa merg cu doi copii. Cu barbatul nu traiesc, unde sa mergem? Parintii nu ma primesc”.

Ina Gradinaru, asistent la centrul maternal din Drochia spune ca in perioda de criza economica se adreseaza mai multe persoane pentru asistenta si acestea sunt de obicei nesigure de viitorul lor.

Ina Gradinaru: "Sigur ca ele la moment nu cunosc ce vor face si ce se va intreprinde pentru ca, dezamagite, vin din familii unde exista violenta, iar pentru a depasi aceasta stare e nevoie de timp, de o perioada de reabilitare pentru aceste persoane. Celelalte beneficiare care au un termen nemijlocit mai mare, deja au fost angajate in campul muncii, copiii au fost aranjati la gradinita si acum noi identificam gazde pentru aceste mame si copii".

Pentru solutionarea problemelor legate de violenta in familie, in orasul Drochia au fost create asa-numitele echipe disciplinare din care fac parte medicul de familie, asistentul social si politistul de sector.

Sefa Serviciului Asistenta Sociala din localitate, Natalia Magaleas spune ca a ramas surpinsa de rezultatele unui studiu realizat in raion, care reflecta motivele pentru care femeile pleaca de acasa.

Natalia Magaleas: „ Femeile pleaca de-acasa nu din cauza saraciei. In saracie mai poti... Dar in violenta din familie, de la sot, de la bautura, de la bataie, ele pleaca peste hotare, cu gandul sa-si faca un capital sa se intoarca inapoi, sa-si ia copiii si sa plece de-acasa, sa se aranjeze undeva in alta parte.”

L-am intrebat pe Vitalie Josanu, vice-comisarul de politie din raion, ce ii face pe barbatii din familiile luate in evidenta sa devina agresivi fata de sotiile lor.

Vitalie Josanu: „Motivele, in jur de 70 la suta, sunt consumul excesiv al bauturilor alcoolice. Practic fenomenele au loc in familii social-vulnerabile, care necesita o atentie primordiala, referitor la imbunatatirea starii materiale. Multe cazuri au loc; cunoastem ca fenomenul migratiei si plecarii la munca peste hotare, la intoarcerea unuia dintre soti apar diferite intrebari, probleme”.

Centrul maternal „Ariadna” a acordat pina acum asistenta in 80 de cazuri de violenta in familie. Activitatea centrului face parte din proiectul „Oportunitati mai bune pentru tineri si femei”, realizat de Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare in Moldova.
XS
SM
MD
LG