Piaţa de transferuri europene şi-a schimbat gravitaţia. Tot ce e mare sau promite să fie mare e atras de Spania. Ceea ce înseamnă, în primul rînd, că nu mai merge în Anglia. Cele patru cluburi gigant ale Angliei, Manchester , Liverpool, Chelsea şi Arsenal, plus Manchester City, cel mai bine finanţat club al lumii, au adunat o colecţie completă de refuzuri, evitări şi evadări de sub escortă.
Mai întîi, Cristiano Ronaldo, cel mai reuşit import al fotbalului englez, a rupt legătura cu Manchester şi a plecat la Madrid. Ronaldo a fost primit cu o ceremonie faraonică, la care au asistat aproape 80000 de oameni, pe stadionul Santiago Bernabeu. Ronaldo a recunoscut, apoi, într-o conferinţă de presă că îi datorează maturitatea fotbalistică lui Alex Ferguson, marele antrenor veteran de la Manchester United. Însă Ronaldo, a trecut peste datoria morală faţă de Ferguson şi a plecat în Spania. Mutarea a fost, deci, perfect conştientă şi a stabilit diferenţa între mediul fotbalistic englez şi spaniol.
Kaka a fost curtat insistent, din spatele unui munte de bani de Chelsea şi, mai ales, de Manchester City, dispuă să ofere o sută de milionae. Şi Kaka a ajuns la Madrid. Karim Benzema, cel mai eficient vîrf al Europei, a respins toate avansurile engleze şi s-a lăsat dus de mirajul magnetic al Realului. Ribbery, de la Bayern, spune nu, de aproape două luni, cluburilor engleze şi discută, bineînţeles, numai cu Real Madrid. Lucio e vînat de Manchester City dar respinge un transfer în Anglia. Felipe Melo, brazilianul de mare potenţial de la Fiorentina, a ignorat oferta înaintată insistent de Chelsea. Alexandro Prato şi Andrea Pirlo de la Milan rezistă în faţa avansurilor masive pornite tot de la Chelsea. Giovanni Rossi de la Villareal a pus capăt abrupt negocierilor cu Manchester City. La fel, Samuel Eto’o, de la Barcelona. David Villa a ţinut la distanţă Liverpool şi e gata să plece la Mardid. Toată lumea care e cineva ştie că nu vrea să joace în Anglia şi se grăbeşte spre Spania.
Noua direcţie europeană de transfer are cîteva explicaţii imediate şi cîteva cauze de adîncime. Succesul spaniol absolut al ultimielor douăspezece luni de fontbal a adus, la un loc, titlul european, Liga Campionilor şi convingerea generală după care, în fotbal, a venit ora stilului şi a tehnicităţii. Iar Spania e spaţiul natural al acestui gen de fotbal.
Însă factorul decisiv e mirajul spaniol, mai precis statutul legendar al unor cluburi ca Real Madrid şi Barcelona. Real a cheltuit enorm dar jucătorii sînt atraşi de nimbul fără seamăn seamăn al clubului. În plus, Anglia a pierdut avantajele economice. Lira a scăzut, impozitele au crescut şi e limpede că Andrei Arşavin, de la Arsenal, şi-a numărat în pierdere banii. Remarcile amare ale lui Arşavin au fost auzite în toată Europa. În consecinţă, Anglia nu mai emană magnetismul finaciar de acum cîteva sezoane. Cluburile mari au trecut la mişcări de conservare şi s-au asigurat măcar de fidelitatea titularilor. Liverpool a oferit un contract nou lui Gerrard. Arsenal a făcut acelaşi lucru cu Fabregas şi Van Persie. Manchester United a riscat şi a dat o şansă lui Michael Owen, contînd pe reaprinderea unui veteran aproape expirat. Cluburile engleze pornesc, pentru pirma oară în ultimii 10 ani, din poziţia a doua. Liga Campionilor va tranşa disputa şi ne va spune dacă febra spaniolă e o iluzie sau o deplasare istorică spre alt gen de fotbal.
Mai întîi, Cristiano Ronaldo, cel mai reuşit import al fotbalului englez, a rupt legătura cu Manchester şi a plecat la Madrid. Ronaldo a fost primit cu o ceremonie faraonică, la care au asistat aproape 80000 de oameni, pe stadionul Santiago Bernabeu. Ronaldo a recunoscut, apoi, într-o conferinţă de presă că îi datorează maturitatea fotbalistică lui Alex Ferguson, marele antrenor veteran de la Manchester United. Însă Ronaldo, a trecut peste datoria morală faţă de Ferguson şi a plecat în Spania. Mutarea a fost, deci, perfect conştientă şi a stabilit diferenţa între mediul fotbalistic englez şi spaniol.
Kaka a fost curtat insistent, din spatele unui munte de bani de Chelsea şi, mai ales, de Manchester City, dispuă să ofere o sută de milionae. Şi Kaka a ajuns la Madrid. Karim Benzema, cel mai eficient vîrf al Europei, a respins toate avansurile engleze şi s-a lăsat dus de mirajul magnetic al Realului. Ribbery, de la Bayern, spune nu, de aproape două luni, cluburilor engleze şi discută, bineînţeles, numai cu Real Madrid. Lucio e vînat de Manchester City dar respinge un transfer în Anglia. Felipe Melo, brazilianul de mare potenţial de la Fiorentina, a ignorat oferta înaintată insistent de Chelsea. Alexandro Prato şi Andrea Pirlo de la Milan rezistă în faţa avansurilor masive pornite tot de la Chelsea. Giovanni Rossi de la Villareal a pus capăt abrupt negocierilor cu Manchester City. La fel, Samuel Eto’o, de la Barcelona. David Villa a ţinut la distanţă Liverpool şi e gata să plece la Mardid. Toată lumea care e cineva ştie că nu vrea să joace în Anglia şi se grăbeşte spre Spania.
Noua direcţie europeană de transfer are cîteva explicaţii imediate şi cîteva cauze de adîncime. Succesul spaniol absolut al ultimielor douăspezece luni de fontbal a adus, la un loc, titlul european, Liga Campionilor şi convingerea generală după care, în fotbal, a venit ora stilului şi a tehnicităţii. Iar Spania e spaţiul natural al acestui gen de fotbal.
Însă factorul decisiv e mirajul spaniol, mai precis statutul legendar al unor cluburi ca Real Madrid şi Barcelona. Real a cheltuit enorm dar jucătorii sînt atraşi de nimbul fără seamăn seamăn al clubului. În plus, Anglia a pierdut avantajele economice. Lira a scăzut, impozitele au crescut şi e limpede că Andrei Arşavin, de la Arsenal, şi-a numărat în pierdere banii. Remarcile amare ale lui Arşavin au fost auzite în toată Europa. În consecinţă, Anglia nu mai emană magnetismul finaciar de acum cîteva sezoane. Cluburile mari au trecut la mişcări de conservare şi s-au asigurat măcar de fidelitatea titularilor. Liverpool a oferit un contract nou lui Gerrard. Arsenal a făcut acelaşi lucru cu Fabregas şi Van Persie. Manchester United a riscat şi a dat o şansă lui Michael Owen, contînd pe reaprinderea unui veteran aproape expirat. Cluburile engleze pornesc, pentru pirma oară în ultimii 10 ani, din poziţia a doua. Liga Campionilor va tranşa disputa şi ne va spune dacă febra spaniolă e o iluzie sau o deplasare istorică spre alt gen de fotbal.
