Linkuri accesibilitate

Sunt invitat la biblioteca „Liviu Rebreanu” din Chişinău, să le vorbesc profesoarelor de română, aflate la un curs de reciclare, despre carte. Dintre întrebările ce mi s-au pus, numeroase, o „scot în prăjină” pe aceasta, ce revine ori de cîte ori îndemn lumea – parafrazîndu-l pe poetul Stefan Petică – să mai treaca pe la librărie: Poate fi sărăcia o scuză pentru inapetenţa la cultură?

Hai s-o luăm mai de departe, le răspund, de la... Nord: acum cîţiva ani mă caută la telefon un tînăr din satul lui Eugen Cioclea (Terebna), cerîndu-mi să-i împrumut, nici mai mult nici mai puţin, cele două volume ale lui Georg Trakl scoase în seria „Poesis” de la Cartier. Din vorbă-n vorbă, aflu că se numeşte Ruslan Carţa, că este elev într-a zecea şi că... scrie. I le-am îmrumutat, şi nu doar volumele lui Trakl, dar şi Kavafis, Plath, Eliot, mai multe antologii de poezie franceză, americană ş.a.m.d. Acum e student la filosofie la Universitatea din Bucureşti şi ar fi trebuit să debuteze în volum. Ceea ce înseamnă că sărăcia te şi motivează să pui mîna pe carte cum ai pune mîna pe un paşaport (vizele urmează să le obţii de unul singur!)!

Mai încoace, sunt invitat de ziua lui Eminescu la un liceu prestigios din capitală; trec peste faptul că viitorii absolvenţi citeau poemele lui Eminescu din carte, deşi ar fi trebuit să le ştie pe dinafară, nu şi peste faptul că le citeau dintr-o ediţia scoasă în anii ’80 cu... chirilice! M-am simţit de-a dreptul umilit, ca scriitor invitat de dragul unei „măsuri” (vorba organizatorilor), dar şi ca editor (am îngrijit Opera poetică a lui Eminescu, în 4 volume, scoasă la Cartier – este una dintre experienţele care te marchează pe viaţă).

Nu atît sărăcia materială, cît suficienţa gregară ar trebui pusă în cauză. Anul împrejur, terasele sunt pline de tineri, în timp ce librăriile se animă de 2-3 ori pe an. „Deschideţi şi voi o li-berărie!”, mi-a sugerat un amic, suflînd în spuma... (zilelor? da de unde – prietenii ştiu ce am în vedere!)

Pe de-altă parte, nici profesorii, inclusiv de limbă şi literatură română, nu au lecturi la zi (sau deloc!), şi nici nu le vine pofta, unora (nu e nevoie să mergi la întîlniri cu cititorii ca să te convingi de asta). Ca şi cum i-a trimis cineva cu de-a sila la carte, ei ispăşind o pedeapsă pe viaţă, mai exiact pînă la pensie, dacă nu şi după. N-aş vrea să generalizez – am întîlnit profesori de română pe care mi i-aş fi dorit, din toată inima, la vîrsta formativă (mă gîndesc, bunăoară, la dna Raisa Leahu, de la liceul „Ion Creangă” din Bălţi); dar judecînd după nivelul general de (in)cultură (inclusiv, a vorbirii limbii materne), prestaţia acestora lasă mult de dorit.

A propos, din cîte ştiu, intrarea în biblioteci e gratuită – iar în vremuri grele, mulţi intelectuali lipiţi pămîntului le-au trecut pragul, cel puţin ca să se... încălzească (vezi Foamea lui Knut Hamsun sau, mai încoace, Zăpada lui Ohran Pamuk). Şi încă – nu pot să nu mă întreb: nu cumva însăşi inapetenţa culturală este cauza sărăciei?!...
XS
SM
MD
LG