Linkuri accesibilitate

Deputaţii au reuşit cu chiu cu vai să voteze o singură lege în sesiunea parlamentară

Nu ştim ce fac politicienii noştri în timpul săptămânii, însă uneori te trece un fior de gheaţă. Oare ce pun la cale? Televiziunile arată uşa Parchetului anticorupţie. Pe acolo trec mai mulţi aleşi decât prin sălile parlamentului. Trec cu un aer uşor sâcâit – răsfăţat. O vizită la Departamentul naţional anticorupţie nu face rău nimănui. Dă bine în dosarul de presă. Demonstrează că eşti deştept şi descurcăreţ, un erou al timpurilor noastre. Pentru unii politicieni singurul fel în care mai sunt pomeniţi este lupta cu corupţia. Faptul că au supravieţuit, în ciuda probelor, îi face să vorbească despre persecuţii politice.

Singurul fel în care se remarcă aleşii este prin absenţe. Un elev cu absenţele lor ar fi fost demult exmatriculat. O recentă evaluare a vieţii parlamentare arăta că aleşii au reuşit să voteze doar o lege în această sesiune.

S-ar părea că nici pentru presă nu este important ce fac în timpul săptămânii. Nu ştim ce fac, aşadar, politicienii la locul de muncă, dar ştim cum îşi petrec momentele libere. Am văzut în acest an politicieni brodând la gherghef, dînd cu coasa, învârtind în mămăligă şi răsucind sarmale. Unii cântă, alţii dansează, mai toţii apar în talk-show-uri.

Mai nou parlamentarii au decis că sticla televizoarelor stă în calea sentimentelor pe care le au faţă de electorat. În week-enduri colidă bisericile în căutare de sfinţi şi hramuri. Îi vedem mucenicind pe la icoane sau înţepeniţi în strane, după anevoioase mătănii. Vadim şi Gigi Becali excelau în această coregrafie, înainte ca Gigi să primească dreptul de a părăsi ţara. S-a dus în Monte Carlo şi a dat o raită prin cazinouri. De coregrafie s-a ocupat şi primarul Constanţei, Radu Mazăre. Acesta a dansat samba în faţa cazinoului din Mamaia.

Preşedintele Băsescu a ieşit şi el să răvăşească oile, după ce a răvăşit mulţimile de alegători prin turnee îndelung mediatizate. A tuns chiar o oaie şi a primit trofeul de cel mai bun frizer de oi de la Suceava, demonstrând că există situaţii în care practica şi nu filosofia ţi-e mai de folos. Modelul l-a inspirat pe premierul Boc care a ieşit la tuns iarba cu coasa, dând probă de măestrie în faţa jurnaliştilor şi ţăranilor.

După ce luni de zile s-au comportat ca nişte extratereştri, cu o agendă încărcată de cheltuieli şi probleme personale, politicienii au început să-şi tragă, în week-end, măşti de oameni obişnuiţi, să dea probe de dexteritate la întorsul clătitelor şi la umplutul cârnaţilor, parcă pentru a ne spune că au mâini pricepute, că înţeleg problemele vieţii de zi cu zi. Unii chiţibuşari vor spune că în loc de samba ar fi preferat o horă sau că iarba se coseşte mai bine cu motocositoarea iar oaia se tunde mai bine cu maşina electrică. Dar politicienii ne transmit un mesaj încurajator: deşi nu au găsit luminiţa de la capătul tunelului şi a crizei, nu trebuie să ne temem. Sunt pregătiţi. Dacă vor fi trimişi de criză în şomaj, au două mâini dibace şi îşi vor găsi ceva de făcut.
XS
SM
MD
LG