Linkuri accesibilitate

Răsfoind presa zilei

Cat priveste situatia din economie, Timpul constata azi ca, in primele 5 luni ale anului curent numai, transportul de marfuri s-a redus cu peste 60 la suta. Statisticile oficiale arata ca peste jumatate din volum a revenit in mod traditional transportului feroviar, desi si acesta constituie mai putin de o treime din indicii de anul trecut.

Portalul informational AVA.md preia un articol recent din Nezavisimaia Moldova, care ne asigura, pe de alta parte, ca in pofida tuturor problemelor de ordin financiar, economic sau politic, pentru care vina ar purta-o opozitia, guvernul are toate instrumentele si parghiile necesare pentru eliminarea eficienta a consecintelor crizelor de tot felul. Iar Vladimir Voronin, citat de ziar, promite ca nici un cent din cei 500 de milioane de dolari promisi de rusi drept credit nu va fi folosit pentru carpirea gaurilor bugetare. Banii ar urma sa fie investiti in constructia de drumuri, care sa asigure pe viitor Moldovei conexiunea la coridoarele de transport din Balcani spre tarile scandinave.

Un alt ziar insa, care nu poate fi banuit de simpatii pentru opozitia moldoveneasca, Argumenti i Fakti, se arata destul de circumspect si la promisiunile guvernantilor. Il citeaza pe Igor Dodon, care spune ca peste o saptamana pretul la gazele rusesti va scadea, dar se si intreaba daca asta nu este cumva doar o promisiune electorala. “Vom trai si vom vedea”, este concluzia saptamanalului Argumenti I Fakti.

Alegerile ocupa insa, oricum, locul principal in paginile tuturor ziarelor.

Moldova Suverana il prezinta, de exemplu, pe noul candidat pe lista comunistilor, fostul lider social-democrat Eduard Musuc, care vrea sa ne convinga ca “PCRM este forta care se bucura de incredere in exterior”. De asemenea, intr-un alt articol, in care vorbeste din nou despre o presupusa tentativa de lovitura de stat pe 7 aprilie, ce ar fi fost orchestrata de serviciile secrete romanesti, Moldova Suverana il elogiaza pe Iurie Rosca, ca pe singurul politician “din opozitie” care n-a cazut in capcana.

Timpul, de cealalta parte, a cerut parerea unor specialisti in cinematografie si manipulare, care cred ca filmul “Atac asupra Moldovei” este o diversiune. Ziarul bate de asemenea alarma in legatura cu ancheta care s-a dovedit ca o desfasoara Procuratura in privinta mai multor jurnalisti acuzati ca ai fi instigat si provocat deci dezordinile din 7 aprilie.

XS
SM
MD
LG