Linkuri accesibilitate

Nu sînt euro-parlamentar britanic dar călătoresc împreună cu ei. Am, adică, un avantaj net faţă de mulţi euro-parlamentari occidentali şi faţă de toţi europarlamentarii est-europeni. Ei trebuie să consume ore şi ore, spre aeroport, în avion şi dinspre aeroport.

De la Londra la Bruxelles, se călătoreşte cu Eurostar-ul. Un tren de mare viteză care te ia din centrul Londrei, te trece, fără să te ude, pe sub Canalul Mînecii şi te depune, la doi paşi de Parlamentul European, în două ore. În cazul meu, e mai simplu. Viaţa şi şansa au decis să locuiesc undeva în preajma liniei de Eurostar. Am acces la o gară mai apropiată de Mînecă şi totul durează o oră-oră şi 20 de minute. Pe drum, abia ai timp să notezi personaje care iau cu asalt laptop-urile şi careurile Sudoku. Urmează întunericul din tunelul submarin şi întrebarea de rigoare: cum naiba au săpat aşa ceva? Apoi, în mare secret, întrebări mai speicale ca: oare o ţine, pînă ajungem pe partea cealaltă? Şi: nu era mai sigur cu avionul?

Nu, nu era şi nu e. Avioanele au obiceiuri ciudate, în ultima vreme. Mai ales deasupra mărilor şi oceanelor. Oricum, mersul cu trenul devine mult mai interesant, după ce ieşi la lumină, pe malul francez, la Calais. Din avion nu se vede gardul. Din tren, se vede foarte bine. Mai ales dacă ai trăit, odată, într-un lagăr de refugiaţi. Revăd, brusc, fiecare zi de viaţă alături de bulgari, sîrbi, iranieni, români şi polonezi, în lagărul german pe care l-am bătut cu pasul, măturat şi tarnsformat în teren de fotbal şi poveşti, acum mai bine de 20 de ani.

Afară, din goana trenului se vede gardul de sîrmă care însoţeşte pe cîţiva kilometri buni calea ferată. A fost ridicat pentru a opri incursiunile emigranţilor ilegali care presează asupra trecerii spre Anglia. Magrebieni, centr-africani, albanezi şi, pînă în 2007, români, s-au adunat aici, în tabere mizere şi au pîndit, zi de zi, Eurostarul sau camioanele în tranzit spre Anglia. Românii au dispărut, asaltul continuă. Gardul a rămas, strict, nichelat şi plin de poveşti despre emigranţi disperaţi şi europeni panicaţi.

Între timp, europarlamentarii englezi, uşor de recunoscut după costume şi rigoarea cu care stau drepţi şi lipsiţi de cute pe cămăşi, se extrag din fotolii, îşi îndreaptă discret oasele şi se pun în mişcare, cu binecunoscutul mers ţeapăn al englezului oficial. Gara Midi. Am ajuns la Bruxelles. Toată lumea coboară. Englezii, perfect indiferenţi. Autorul acestor rînduri, înoţit de o mulţime de amintiri.
XS
SM
MD
LG