Linkuri accesibilitate

Revista presei maghiare din România

Organizaţia paramilitară Garda Ungară a fost desfiinţată prin sentinţa Curţii de Apel de la Budapesta – aflăm din Új Magyar Szó. Mai exact, sentinţa face referire la dizolvarea Asociaţiei Culturale Garda Ungară şi la interzicerea Mişcării Gărzii Ungare. Liderii organizaţiei extremiste vor la CEDO şi promit că, deşi asociaţia lor a încetat să existe, Garda Ungară îşi va continua activitatea.

Primul pas: o manifestaţie neautorizată. Câteva sute de persoane, purtând uniforma Gărzii Ungare, s-au adunat în centrul Budapestei în semn de protest împortiva sentinţei de dizolvare.

Câteva zeci de simpatizanţi ai Gărzii Ungare au manifestat şi la Miercurea Ciuc, în faţa Consulatului Ungariei. Protestul lor, organizat de filiala locală a altei organizaţii cu tentă extremistă din Ungaria, a fost autorizat de primăria oraşului - informează Transindex.

Szabadság anunţă constituirea grupului UDMR în cadrul delegaţiei române din Grupul Partidului Popular European. 14 membri ai Grupului PPE au fost aleşi în România: 11 pe lista PD-L şi trei pe lista UDMR. Cei trei europarlamentari UDMR au declarat că electoratul i-a mandatat şi pentru reprezentarea intereselor comunităţii maghiare la Bruxelles. De aceea s-au şi gândit să înfiinţeze minigrupul lor. Fireşte, asta nu înseamnă că se vor izola. Ei vor colabora cu toţi ceilalţi membri ai PPE, spre binele României şi al Europei.

Băsescu. Băsescu şi clerul – un subiect căruia Új Magyar Szó îi dedică un comentariu. Pare-se - remarcă comentatorul – că preşedintele Băsescu şi-a cam epuizat muniţiile preelectorale şi caută mediatizare la ceremonii religioase. Sau dimpotrivă, este vorba despre o strategie bine pusă la punct. Căci, să nu uităm, în România, instituţiile care se bucură de cea mai mare încredere sunt Armata şi Biserica. Iar pe Băsescu îl vedem des înconjurat de militari şi de preoţi.

Băsescu şi politica de altar – titrează şi portalul manna.ro. Autorul articolului porneşte de la o imagine a buletinelor de ştiri: preşedintele Băsescu, prezent la ceremonia de întronare a unui episcop, vorbeşte direct de la altar. Gestul preşedintelui contravine atât canoanelor bisericeşti, cât şi legilor statului român – zice comentatorul portalului manna.ro. Aşa consideră şi Asociaţia Umanistă Română, care îl acţionează în instanţă pe preşedintele României pentru încălcarea gravă a separării dintre stat şi biserică, prevăzută de lege.

În Népújság, o succintă analiză a sesiunii parlametare tocmai încheiate. Parlamentul pierde teren: Legislativul este clar surclasat de Executiv. Un singur exemplu: în sesiunea recent încheiată au fost votate trei legi iniţate de parlamentari şi 235 de ordonanţe emise de guvern.

O ştire cu tăbliţe din Háromszék: la iniţiativa unei organizaţii naţionaliste din Ungaria, care are o filială şi în Transilvania, administraţia locală din Miercurea Ciuc a decis să expună noi tăbliţe la intrarea şi ieşirea din oraş. Numele localităţii apare în limbile română şi maghiară. Asta nu se va schimba. Doar că numele maghiar va fi inscripţionat şi cu rune secuieşti.

Nyugati Jelen publică un comentariu care porneşte de la o ştire externă, aparent fără impact. Aşadar, în Albania s-a inaugurat un tronson de 61 de kilometri al viitoarei autostrăzi de 170 de km. Tronsonul dat în folosinţă, care traversează Alpii Albanezi, a fost construit în trei ani şi a costat 600 de milioane de euro. Până aici enunţul. Întrebarea: în câţi ani se construieşte o autostradă de 411 de km în România, dacă după patru ani de activitate intensă s-au finalizat primii cinci kilometri ?
XS
SM
MD
LG