Linkuri accesibilitate

Mai mult ca oricare alt scriitor al generaţiei sale, Aureliu Busuioc (n. 1928) dă măsura intelectualului de formaţie veche (citeşte – românească, din interbelic), de la nivelul elevat al dialogului ce-l poartă cu lumea (bună!), în scris dar şi colocvial, la statura sa fizică, cu un cap peste medie. Musai aşadar să fie căutat, atît de publicul cititor/ascultător – memorabil recitatul Domniei Sale de-acum o săptămînă (joi, 25 iunie), din cadrul Serilor Poetice de la Cartier! –, cît şi de colegii de breaslă, mai cu seamă de optzecişti (la cei peste 80 de ani ai săi, AB este aşadar un optzecist avant la lettre).

Doar că, de cele mai multe ori, Maestrul caută cu cine să schimbe o vorba (sau, mai degrabă, o replică), cui să-i plaseze o poantă etc., capetele de vorbă (de regulă, la telefon – dacă aş fi directorul Moldtelecom-ului i-aş acorda un timp nelimitat, gratis, doar să-i fie auzită vocea în reţea) fiind tot atîtea capede de pod – de flori şi busuioc!!! – spre Celălalt.

Ieri seară, pe post de Celălalt & Celălalt, am fost doi, Dorin Onofrei, traducătorul şi eruditul redactor de la Cartier, şi subsemnatul. I-am păşit pragul pe la 19.00, bine echipaţi din p.d.v. intelectual (bere, alune, tărie...de caracter!). Nu am putut să nu remarc, văzîndu-l cum îşi tîrşeşte picioarele în urma noastră, că poetul a început să îmbătrînească de jos în sus, ceea ce înseamnă că, la cei cca 1.90 m ai săi, spiritul i-i încă tînăr, iar inima – neliniştită – în lesă.

Ce-a urmat nu e de povestit pe scurt, fiindcă nu poţi rezuma patru ore în care – printre „cuţite şi pahară” – au fost evocate numeroase personalităţi din „anii de ucenicie” (în special de la Timişoara), dar şi figuri odioase ale anilor ’40-’50, s-au spus bancuri şi tot felul de istorii de-adevă’ (memorabilă, scena chemării „na kovior” la I. I. Bodiul, pe atunci prim secretar al PCM, cînd, odată audienţa încheiată, AB a încercat să iasă din cabinet prin... garderoba acestuia plină cu costume „de paradă”), s-au recitat poeme în cîteva limbi (latină, franceză, română şi rusă), s-a pus ţara la cale şi mîna pe pahar. Nota Bene: Busuioc nu face paradă de erudiţie – poemele (mai cu seamă în latină, dar şi din preferaţii săi Minulescu, Barbu, Bacovia) îi vin în mod spontan, fie pentru a da culoare unei amintiri, fie pentru a „tăia” dialogul ce riscă să se banalizeze, memoria fiind în cazul poetului octogenar o paraşută pe care se poate oricînd baza cînd e vorba de alţii. Nu şi în cazul propriilor producţii artistice, şi atunci AB pune mîna pe carte, iar uneori pe... mouse. Cum ar veni, apelează la memoria computerului (cu ecran plat, cît o mică piscină în care autorul nostru se simte în apele lui), pentru a recita „din ultimele”. Bineînţeles, poezii erotice care, odată publicate, l-ar concura din strîns pe Brumaru faţă de care AB are avantajul unui rafinament interbelic, de şcoală simbolistă! Între timp – ce-o fi intrînd oare în acest „între”?! – îi vine un mesaj pe internet, de la Alex Ştefănescu, anunţîndu-l că tocmai i-a apărut în „România literară” traducerea Requiem-ului Annei Ahmatova. Ce ironie a destinului: muritoare de foame, Ahmatova a trebuit să-l traducă pe proletcultistul Cruceniuc în rusă, ca abia după moarte să fie tălmăcită pre limba noastră de un poet pe măsură.

... În cele din urmă am plecat pe la casele cui ne are. Bătea – „în clopotu-i de-aramă” – spre miezul nopţii. Ne-am aflat, timp de 4 ore şi mai bine, în preajma unui om împlinit. Cu Operă, departe de a fi omnia. Şi asta fiindcă maratonistul Busuioc e pe drum, iată-l ne iese în întîmpinare...

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG