Mai întîi, cîteva hîrtii completate rapid. Totul merge ca în vis, şi anume ca în visul petiţionarului înconjurat de funcţionari care mai de care mai amabili. Aşa e: o mulţime de figuri cooperante te aşteaptă de cum intri în clădirea Parlamentului European. Un şambelan, niţel ridicol, în fracul închis peste revere de un lanţ ceremnoial, te preia şi te duce direct la mesele unde aşteaptă funcţionari zîmbitori, cu vădită poftă de lucru şi de biruit formulare. Parlamentarii debutanţi vin adesesea din ţări de birocraţie vrăjmaşă. La Bruxelles dau de funcţionari care ştiu să vorbească scurt şi clar.
Nimic nu e prea complicat sau irezolvabil. Formularele sînt scrise în limba ţării tale iar explicaţiile vin cum îţi doreşti: în româneşte, nemţeşte, franţuzeşte, ba chiar şi în englezeşte - deşi locul e clar dominat de tradiţia adminstraţiei franceze.
În mai puţin de o oră, treci pe la trei etaje şi 10 birouri, ai fotografie, permis provizoriu şi un kilogram-două de dosare dăruite cu un zîmbet discret, pe parcurs. Românii sînt un pic descumpăniţi. E adevărat sau se prefac? Nu se prefac. Maşinăria merge uns, pentru că numărul funcţionarilor e aproape egal cu numărul problemelor de rezolvat. Însă secretul e profesionsimul ordonat al unei birocraţii perfect organizate şi antrenată în arta gîndirii eficiente.
Urmează, un prînz de-a dreptul periculos, sub ameninţarea seducătoare a perfidei bucătării belgiene: sosuri grele, imposibil de refuzat, deserturi supergrele, scăldate în ciocolată caldă, beri fructoase şi un somn aproape instantaneu. Cu ultimele puteri, eurodeputaţii scot din geantă dosarele primite din mîna graţioasă a vreunei funcţionare. Cîteva suveniruri, mai multe ghiduri groase pe hîrtie de bună calitate. Şi, la un moment dat, printre alte hîrtii tipărite spectaculos, încă un rînd de formulare. Mult mai bogate şi mai complicate. Pentru acasă. Asta ca să nu rămîi cu impresia că ai bătut birocraţia.
Nimic nu e prea complicat sau irezolvabil. Formularele sînt scrise în limba ţării tale iar explicaţiile vin cum îţi doreşti: în româneşte, nemţeşte, franţuzeşte, ba chiar şi în englezeşte - deşi locul e clar dominat de tradiţia adminstraţiei franceze.
În mai puţin de o oră, treci pe la trei etaje şi 10 birouri, ai fotografie, permis provizoriu şi un kilogram-două de dosare dăruite cu un zîmbet discret, pe parcurs. Românii sînt un pic descumpăniţi. E adevărat sau se prefac? Nu se prefac. Maşinăria merge uns, pentru că numărul funcţionarilor e aproape egal cu numărul problemelor de rezolvat. Însă secretul e profesionsimul ordonat al unei birocraţii perfect organizate şi antrenată în arta gîndirii eficiente.
Urmează, un prînz de-a dreptul periculos, sub ameninţarea seducătoare a perfidei bucătării belgiene: sosuri grele, imposibil de refuzat, deserturi supergrele, scăldate în ciocolată caldă, beri fructoase şi un somn aproape instantaneu. Cu ultimele puteri, eurodeputaţii scot din geantă dosarele primite din mîna graţioasă a vreunei funcţionare. Cîteva suveniruri, mai multe ghiduri groase pe hîrtie de bună calitate. Şi, la un moment dat, printre alte hîrtii tipărite spectaculos, încă un rînd de formulare. Mult mai bogate şi mai complicate. Pentru acasă. Asta ca să nu rămîi cu impresia că ai bătut birocraţia.