Linkuri accesibilitate

"Cea mai săracă ţară europeană - un model de stabilitate financiară"


O privire asupra sistemului bancar din Moldova - privire depăşită în parte de evenimente cum se întămplă publicaţiilor care au o apariţie bimensuală

Jeff Tayler, corespondentul la Moscova al publicaţiei americane „The Atlantic” a vizitat recent Chişinăul. Şi plimbîndu-se el într-o zi însorită pe bulevardul principal al capitalei moldovene, pălăvrăgind cu prietenul şi ghidul său Roman, îi vine a-l întreba ce crede el despre criza economică mondială, că doar la Msocova, unde locuieşte americanul, toată lumea nu vorbeşte zilele astea decît despre despre criză.

„Care criză?”, răspunde nedumerit moldoveanul, şi, scărpinîndu-se în cap, adaugă că a auzit ceva la televizor, dar că pentru moldoveni criza asta e ceva foarte îndepărtat.

Bîntuită de tensiuni politice, obosită de un prea lung de-acum conflict transnistrean, dependentă de Rusia în ce priveşte energia şi exporturile de vinuri şi produse agricole, cea mai săracă (şi singura comunistă) ţară din Europa pare să nu aibă nimic cu ce să se laude, continuă reporterul american de la „The Atlantic”.

În afară poate doar cu faptul că a învins Statele Unite, Marea Britanie şi alţi titani ai capitalismului la propriul lor joc de-a economia de piaţă, sau cel puţin într-o anume privinţă.

Jeffrey Tayler citează un clasament făcut la începutul acestui an de „The Banker”, o prestigioasă publicaţie financiară din Marea Britanie, care a plasat Republica Moldova pe locul cinci dintr-un total de 184 de ţări, în ce priveşte gradul de stabilitate economică în timpuri de recesiune. „The Banker” foloseşte 25 de indicatori pentru a compila anualul său Index al Sănătăţii Financiare Mondiale.

Moldovei, continuă reporterul american, îi lipsesc nu numai resursele energetice pe care le au trei din cei patru clasaţi înaintea ei în topul alcătuit de „The Banker” (Norvegia, Rusia si Kuweit), dar şi majoritatea atributelor asociate de obicei cu economiile dezvoltate, între altele, prevalenţa creditului, a datoriilor statului, platei dobînzii, şi a împrumuturilor bancare către persoane fizice.

Se pare că guvernul moldovean, adaugă jurnalistul de la „The Atlantic”, se întinde cît îi e plapuma (despre care se spune ca ar fi cam mică).

Băncile moldovene denotă ceea ce acum un an în Occident ar fi fost caracterizat drept un conservatorism ridicol şi aerian, ceea ce înseamnă că dau foarte puţine împrumuturi (35 la sută din produsul intern brut, în comparaţie cu cele 230 de procente din America).

Şi pînă la urmă Moldova nici nu prea are un sector bancar sau financiar.

„Nici nu ne gîndim să luăm împrumut de la bancă, sau să folosim cărţi de credit”, spune Roman, ghidul şi prietenul juranlistului american.

Folosirea banilor ghiaţă e de fapt o tradiţie în Moldova, unde prevalează ideea (demodată, crede jurnalistul de la „The Atlantic”) că e un motiv de mîndrie să nu fii dator nimănui, nici măcar unei bănci, şi unde banii sînt trataţi cu pragmatismul născut din decenii de lipsuri.

Mai mult, scandalurile legate de fraude bancare sau jocuri priamidale, care au apărut după dispariţia Uniunii Sovietice, i-au făcut pe oameni să aibă mai multă încredere în proverbiala saltea, sub care îşi pun economiile în euro sau dolari.

„Cheltuim doar ce avem, aşa că dormim bine noaptea”, spune Roman, şi face ochii mari cînd aude de clasamentul alcătuit de „The Banker”.

Şi, cînd aude de suferinţele create de criza economică în Statele Unite, Roman spune că îi pare rău pentru oamenii din Occident, al căror sistem financiar a funcţionat aşa de bine pînă acum.

„Cred că sînt norocos că m-am născut aici”, adaugă Roman.

Norocos să te naşti în Moldova? Puţini ar fi îndrăznit să bîiguie aceste cuvinte acum un an. Acum însă, din păcate, ele chiar au sens, scrie Jefrrey Taylor în încheierea articolului publicat în „The Atlantic”
XS
SM
MD
LG