Linkuri accesibilitate

Intîmplări de pe strada Sarmizegetusa

Pe strada Sarmizegetusa din Chişinău este un cămin care e, cu siguranţă, una din cele mai hidoase clădiri ale capitalei. Te uiţi la căminul acela cenuşiu, scorojit, fără balcoane, năpădit de gunoaie şi ţi se face milă de locatarii lui. E limpede: într-o asemenea clădire, cu bucătrie comună, cu WC comun, în care miroase mereu a borş-urină-clor, nu pot trăi decît nişte oameni necăjiţi, cu venituri şi perspective modeste.

Acum o săptămînă însă, trecînd pe lîngă căminul ramolit, am făcut ochii mari. La cîteva din geamurile lui răsăriseră ditamai antene parabolice. Erau vreo 7-8 antene parabolice care păreau proiectate dintr-o altă realitate. Era un contrast flagrant între antenele alea impresionante, lucioase, şi clădirea cenuşie, veche, pe care ele apăruseră. Felul în care arăta căminul cocîrjat era parcă incompatibil cu antenele noi, scumpe. Eram contrariat.

Deunăzi m-am întîlnit cu un locatar din acel cămin, pe care îl cunosc, şi am dezlegat misterul antenelor parabolice. Oamenii şi-au cumpărat antenele din banii primiţi de la rudele lor care muncesc ani de zile în străinătate. S-au “îmbogăţit”, dar nu într-atît ca să poată cumpăra o locuinţă mai confortabilă într-o casă nouă. Ar fi preferat să-şi etaleze antenele parabolice la balcoanele unui bloc impozant, dar, pentru că şi-au dat seama că în anii următori nu vor agonisi suficienţi bani de casă, n-au mai răbdat şi le-au instalat în căminul lor cenuşiu. Dacă nu pot avea o locuinţă mai bună, să aibă măcar cîte o antenă parabolică. E maximumul pe care şi-l pot permite. Dacă ar fi fost cu adevărat bogaţi, ar fi părăsit căminul cenuşiu cu tot cu antene cît ai zice peşte.

Ascultîndu-l pe cunoscutul meu, am înţeles că, după toate probabilităţile, trecătorii vor putea contempla multă vreme alăturarea grotescă-halucinantă dintre pereţii jalnici ai căminului fără balcoane şi antenele parabolice impresionante. E unul din contrastele implacabile ale tranziţiei.
XS
SM
MD
LG